Religie
Ceremonial deosebit la Biserica Greco-Catolică de peste Podul Budacului, păstorită de părintele Ioan Ţolca. Cinci copilaşi, cu vârsta de şapte ani, au primit prima împărtăşanie. Dacă la botez copilul se uneşte cu Hristos prin gura naşilor, acum, ei sunt cei care confirmă acest lucru prin spovedanie şi împărtăşanie solemnă. Copiii au primit împărtăşania după ce au trecut printr-un examen, pentru care au fost pregătiţi de părintele Ţolca. În faţa comunităţii le-au fost adresate nu mai puţin de 80 întrebări despre Iisus, sfinţi, părinţii bisericii.
INVITAŢIE
Obştea Mânăstirii „Sfântul Ierarh Spiridon” Strâmba, maica stareţă Epiharia, părintele duhovnic Paisie, vă invită duminică, 15 iunie 2014 să sărbătorim Hramul de vară al mânăstirii: Duminica Tuturor Sfinţilor – Duminica întâi după Rusalii.
Sărbătoarea va începe sâmbătă, ora 18,00, cu Slujba Privegherii şi va continua Duminică, de la ora 9,00, cu Acatistul Tuturor Sfinţilor, Ceasurile şi Sfânta Liturghie.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a avut loc, la Mănăstirea Piatra Craiului Sinaxa stareților, starețelor și duhovnicilor de mănăstiri din Arhiepiscopia Clujului.
Ședința a debutat la ora 8 cu oficierea Sfintei Liturghii în paraclisul mănăstirii cu hramul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”. Apoi de la ora 10:00 a fost deschisă sinaxa propriu-zisă, prezidată de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
A 15-a ediție a Festivalului coral internațional „Ecouri Transilvane” a reunit formații corale valoroase ca: „Ave Musica” al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, „Andrei Mureșanu” Bistrița, „Arhanghelii” din Orăștie, „Tiszaujvarosi Reformatus Enekkar” din Tiszaujvarosi, Ungaria, Reuniunea Corală „Camerata Academica Porolissensis” și „Lumina Lină” Zalău.
Parohia Ortodoxă Română Sfânta Treime din cartierul Ştefan cel Mare vă invită să participaţi la Hramul Bisericii, luni, 9 iunie, a doua zi de Rusalii. Sfânta Liturghie va fi săvârşită începând cu ora 10.00, de către un sobor de preoţi.
Vă aşteptăm cu drag!
Preot paroh Ioan Suciu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Brici Iuliu, s-au întâlnit duminică, 1 iunie 2014, în Parohia Lunca Ilvei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, în prezenţa a peste 200 de credincioşi, soborul preoţilor slujitori, alături de părintele paroh Ciherean Vasile, au săvârşit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos.
Duminică, s-a desfăşurat în Năsăud, prima ediţie a „Festivalului Luminilor” organizat de către grupul de cercetaşi „Academica” din Bistriţa în parteneriat cu Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Năsăud.