Religie
Duminică, 17 martie 2013, Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul „Sfântul Apostol Andrei și Sfinții Voievozi Români” de la Centrul eparhial din Stockholm. Fiind Duminica dinaintea Postului Mare, numită și a „Izgonirii lui Adam din Rai”, Preasfințitul Macarie le-a vorbit credincioșilor despre rostul și folosul postului, arătând că Adam și Eva au pierdut Raiul pentru neînfrânarea lor.
Parohia Greco-Catolică “Buna Vestire” din Bistriţa vă invită pe toţi bistriţenii să participaţi la sărbătorirea hramului Bisericii noastre care va avea loc duminică 24 martie 2013, începând cu Sfânta şi Arhiereasca Liturghie de la ora 10. Liturghia va fi oficiată de Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu, Episcop Greco Catolic de Cluj-Gherla.
Tot cu această ocazie, cei prezenţi vor avea posibilitatea să venereze moaştele Sfinţilor Apostoli, care au fost aduse de la ROMA.
Vă aşteptăm cu multă dragoste la acest frumos şi înălţător eveniment al parohiei noastre.
Credincioșii din parohia Orosfaia, filia Comlod dar și din toată comuna Milaș și împrejurimi au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înalt Prea Sfinţitul ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a resfinţit Biserica din Comlod. Începând cu ora 09.30 a avut loc slujba de resfinţire - binecuvântarea picturii şi a lucrărilor care s-au făcut în ultimii ani, iar de la ora 10.00 s-a săvârșit Sfânta Liturghie.
Postul Paştilor, Paresimilor sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe ; de aceea în popor e numit, în general, Postul Mare.
Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului
Protopopiatul Ortodox Bistriţa
Parohia Ortodoxă Mărişelu
Societatea Scriitorilor Bistriţeni Conexiuni
Primăria şi Consiliul Local Mărişelu
Simpozion religios, cultural şi ştiinţific
al Văii Şieului
17 martie 2013
- ora 14.00, Căminul Cultural Mărişelu
Moderatori:
Pr. Protopop Alexandru Vidican – Protopopiatul Ortodox Bistriţa
Pr. Aurelian Poptean – pr. paroh Parohia Ortodoxă Mărişelu
Din 18 martie începem Sfântul şi Marele Post al Paştilor. Asăzi este Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Evanghelia zilei ne vorbeşte despre iertare, post şi milostenie,trei virtuţi alese prin care putem actualiza harul Botezului, sporind în efortul de sensibilizare morală şi înnoire duhovniceacsă.
Lucrările de construcție de la Centrul Misionar de Tineret din Sângeroz-Băi s-au reluat la începutul acestei luni. Momentan, stadiul lucrărilor se află la nivel de fundație, a declarat coordonatorul proiectului, pr. prof. Tudor Mudure, pentru Radio Renaşterea. Acest centru va fi destinat tinerilor, având drept scop implicarea acestora în proiecte şi activităţi diverse. Astfel, tinerii vor putea organiza tabere şi vor putea relaţiona într-un mediu ce îmbină jocul, comunicarea, învăţarea şi spiritualitatea.
Preoții din Protopopiatul Bistrița s-au întâlnit, în ședință administrativă lunară. Întâlnirea a debutat cu o rugăciune de binecuvântare, rostită de părintele protopop de Bistrița, Alexandru Vidican, care a prezidat ședința. Potrivit corespondentului Radio Renașterea la Bistrița, pr. Emanuel Vidican, în cadrul ședinței, preoții au prezentat istoricul fiecărei parohii. Totodată, clericii au primit îndemnuri din partea Centrului Eparhial, cum ar fi ca în Postul Mare, la Cercurile preoțești, aceștia să slujească Sf. Liturghie, astfel încât credincioșii să se poată spovedi și împărtăși.
În Parohia Năsăud I a avut loc întrunirea cercului pastoral ,,Năsăud” format din preoţii slujitori ai bisericilor din oraş şi din cartierele aparţinătoare Năsăudului precum şi cei din comunele aşezate în vecinătatea oraşului. La acest eveniment au participat alături de preoţii Florin Rusu şi Greabu Lucian - slujitori în biserica năsăudeană - alţi 12 preoţi. Astfel, de la ora 18, soborul preoţilor prezenţi au săvârşit Sfânta Taină a Maslului în Biserica parohială cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din centrul Năsăudului în prezenţa unui număr foarte mare de credincioşi.
* Mare sărbătoare în Episcopia Buzăului şi Vrancei. În prezenţa Preafericitului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în zi de Duminică, la 10 martie, a fost întronizat noul episcop, în persoana ex-episcopului vicar al Patriarhiei, Ciprian Câmpineanul, puternică personalitate a vieţii teologice. El îl înlocuieşte pe vrednicul de pomenire episcop Epifanie, care a păstorit 37 de ani.