Religie

Cu această duminică începe perioada Triodului, o perioadă de viață spirituală mai intensă, de asceză, ce va dura până în Sâmbăta Mare. Cuprinzând 3 săptămâni pregătitoare și apoi întreaga perioadă a Postului Mare, Triodul este un timp de har, ce ne conduce înspre Învierea Domnului pe căile privilegiate ale întoarcerii la adevăratele valori ale vieții.

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord se află în aceste zile în vizită pastorală în nord-vestul Regatului Norvegiei. Pe 17 februarie 2024, ierarhul a liturghisit în comunitatea euharistică din orașul norvegian Aalesund și l-a botezat pe huadolescentul lituanian Simon Petru Martins, în vârstă de 14 ani, care provine dintr-o familie în care copiii nu au fost botezați.

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 18 februarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Caila, comuna Șintereag, cu prilejul binecuvântării lucrărilor de renovare efectuate la biserica din sat.

„Cea mai frumoasă vorbă-n lume,
Cel mai plăcut, mai dulce nume/E mama!
Sub soare nu-i nici un cuvânt  

Paginile Sfintei Scripturi ne prezintă nenumărate persoane care îndrăznesc să se apropie de Domnul pentru a obține ceea ce doresc. Uneori o fac verbal, ca cei zece leproși care îi strigă: „Isuse, Învățătorule, îndură-te de noi! » (Luca 17, 13); alteori fără nici un cuvânt, precum femeia cu scurgere de sânge, care auzind de Isus, îndrăznește să se atingă de haina lui fără să spună ceva (Marcu 5, 27). Toate aceste persoane care vin în fața Mântuitorului sunt mânate de aceeași forță: credința că vin la Cel care poate să le îndeplinească dorința pe care o poartă în adâncul sufletului lor.

O femeie cananeancă, considerată păgână de către evrei, reușește prin credința ei să schimbe planurile lui Dumnezeu. Isus spune răspicat atât ucenicilor cât și femeii că a fost trimis doar pentru cei din casa lui Israel. Și totuși, în fața unei credințe mari ca și cea a cananeencei, Cerul își schimbă planul. Aici cred că stă de fapt minunea îndurării: prin credință, Dumnezeu deschide porți ce par închise pe vecie.

În Duminica a 16-a după Rusalii (Pilda talanţilor), 11 februarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Domnești, județul Bistrița-Năsăud.

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit astăzi, duminică, 11 februarie 2024, Dumnezeiasca Liturghie Arhierească și a botezat doi tineri Iosif (danez, 22 ani) și Petru (maghiar, 23 ani) în Biserica românească Paraclis Episcopal din Copenhaga, Regatul Danemarcei.
Episcopia Europei de Nord

“Unde-i credinţă, acolo e iubire
 Unde-i iubire, acolo e pace,
Unde-i pace, acolo e binecuvântare,
Unde-i binecuvântare, acolo e Dumnezeu,
Iar unde-i Dumnezeu,
Nimic nu lipseşte!”

Așa cum de multe ori se întâmplă atunci când citim Sfânta Scriptura, sensul real al textului este mult mai profund sau câteodată chiar diferit de impresia pe care o avem la o primă citire. Dacă luăm evanghelia de astăzi de exemplu, un prim sens care se desprinde aproape spontan, este cel al datoriei. S-ar părea că în lumea aceasta fiecare dintre noi avem o sarcină de îndeplinit, un fructuos "management" de realizat, în așa fel încât să înmulțim darurile primite de la Domnul. Astfel, la a doua venire, Stăpânul va fi mulțumit de noi.

Abonează-te la Religie