Religie
Într-un sat trăia un cizmar….. Într-o noapte i se arătă în vis Domnul Iisus şi îi zise: "Mâine voi veni la tine, fiule. Să mă aştepţi!"
În ziua pomenirii Soborului Sfinților 12 Apostoli, vineri, 30 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat angajații și deținuții din Penitenciarul Bistrița, cu prilejul prăznuirii protectorilor sistemului penitenciar din România, Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Astfel, de la ora 10:00, pe un podium special amenajat în curtea penitenciarului, Părintele Episcop Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.
Zi de mare bucurie pentru credincioșii din Hălmăsău care şi-au sărbătorit ocrotitorii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. La hramul Bisericii Sfânta Liturghie a fost săvârşită în sobor de preoţi pe altarul de vară. Au fost alături de părintele Bogdan Penţa şi de comunitate PC. PR. Vicar-Eparhial Dumitru Boca, Pr. Siluan, Duhovnicul Manastirii Dobric, preotii care au pastorit inaintea parintelui Bogdan, Pr Muresan Teodor, Pr. Motogna Vasile și Pr. Zaharie Doru, de asemenea a fost prezent si cercul preotesc precum si alti preoti apropiati parohiei.
La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Rebra-Parva, cu ocazia hramului așezământului monahal.
La Altarul de vară al mănăstirii, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența oficialităților locale și centrale, precum și a mii de credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului.
Dragii noștri credincioși!
Pentru ziua de 29 iunie în calendarul creștin este înscrisă sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Să ne oprim pe scurt la viața și faptele lor.
Sfântul Apostol Petru era originar din Betsaida Galileii, se ocupa cu pescuitul și era căsătorit. Nu știm ce familie avea, doar din paginile sfintelor Evanghelii aflăm că era frate cu Andrei, iar tatăl lor se numea Iona. Când Mântuitorul îl cheamă la apostolat, Petru îl urmează.
În ceas de lumină lină, când înserarea blândă se revarsă peste văi și dealuri, credincioși parohiei " Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil " din Posmuș urcau unul câte unul colina spre biserica din sat, unde preoții parohiilor Șieu, Ardan, Mărișelu, Domnești și Sărata adunați iîn cadrul cercului pastoral - misionar Valea Șieului I, au slujit "Vecernia domoală" , parafrazând cuvintele poetului Octavian Goga din memorabila poezie "Rugăciune".
În Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieții), Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia Țăgșoru, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării casei parohiale și a sfințirii Monumentului Eroilor din localitate.
În perioada postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, părintele protopop Alexandru Vidican a revenit la familiile din Viişoara, care trăiesc în condiţii destul de grele în acele locuinţe de lângă blocurile sociale. Sunt mulţi copii, numai familia Fodor are 13, astfel că orice ajutor este binevenit în această comunitate despre care vorbim puţin, pe care mulți dintre noi încercăm să o evităm, chiar și cu privirea.
Cerul sfânt de grijă poartă
Şi la morţi şi la cei vii
Şi la flori şi la copii (Vasile Alexandri).
În ziua de 24 iunie, în calendarul Bisericii noastre Ortodoxe se sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, profetul care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament. Iar după Maica Domnului cel mai cinstit dintre sfinți este Sf.Ioan Botezătorul.
Sfântul Ioan este cel mai popular dintre sfinţi şi s-a născut în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron.