Sănătate

          Dr. Gavrilaş Mureşan a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că noul corp de clădire de pe str. 1 Decembrie al Policlinicii Sanovil ar putea fi finalizat până-n decembrie.

În cadrul SAJ-BN, în perioada 01.03.2020 - 01.07.2021, au fost confirmați CoVid19 pozitiv un număr de 59 salariați, adică 34,7% din totalul de 170 salariați, se arata intr-un comunicat transmis redactiei.

La data de 3 iulie 2021, în rândul personalului SAJ-BN sunt vaccinați un număr de 110 salariați (64,7%), din care:
10 medici
40 asistenți medicali
40 ambulanțieri/șoferi autosanitară
4 operatoare-registratoare de urgență
2 îngrijitori curățenie
14 alte categorii de personal (TESA, conducere, tehnic etc.)

         Activitatea fizică  se referă la orice tip de mișcare. Modalitățile cele mai frecvente de a fi activ includ mersul pe jos, mersul pe bicicletă, activități în scaunul cu rotile, diferite tipuri de sporturi, recreerea și jocul activ și pot fi realizate la orice nivel de abilitate și pentru plăcerea tuturor.

Glanda tiroida este locul cel mai obișnuit al tumorilor endocrine. Cancerul tiroidian ocult se găsește la 3 % dintre indivizii ce mor din alte cauze. Cancerul tiroidian microscopic se intâlnește la 10 % dintre subiecții care, de asemenea, mor din aIte cauze. Deși rar, mortalitatea prin cancer tiroidian este egală sau excede mortalitatea prin cancer la toate celelalte glande luate la un loc, cu exceptia ovarului.

Asa cum bine stim, exista capsule si comprimate cu antioxidanti care reusesc sa actioneze foarte bine, astfel ca pentru piele, acestia ajuta la prevenirea imbatranirii pielii si actioneaza astfel impotriva fermitatii si formarii ridurilor. In ceea ce priveste inima, acestea pastreaza flexibilitatea arterelor, ajuta la scaderea nivelului de colesterol rau si astfel previn dezvoltarea bolilor cardiovasculare, iar la nivelul ochilor acesti antioxistanti previn degenerarea celulara si participa astfel la prevenirea cataractei.

0 - 0. De această dată nu este scorul vreunei partide de fotbal de la campionatul european. Este numărul pacienților COVID-19 internați în secțiile ATI și Boli infecțioase.
ZERO pacienți COVID-19 internați în acest moment în spitalul județean, este mesajul transmis de managerul Gabriel Lazany.
În prezent, în județ mai sunt 4 cazuri active de CoVid-19.

În ultimii ani s-a observat o creştere a purităţii drogurilor distribuite pe stradă de către traficanți, ceea ce denotă creşterea cantităţilor destinate României, spun procurorii DIICOT. Municipiul București rămâne principalul oraș care polarizează consumul de heroină în România și generează cererea de heroină, mai afirmă procurorii, care avertizează asupra riscului în creștere de apariție a unor laboratoare de producţie în România. Conform acestora, pandemia de COVID-19 a afectat doar temporar grupările de trafic de droguri, care s-au adaptat rapid.

Borelioza este o antroponoză produsă de Borrelia Burgdorferi, infecție transmisă prin artropode (căpușe) și caracterizată prin manifestări primare la poarta de intrare (tegumente) și evoluție stadială cu manifestări multisistemice polimorfe, motiv pentru care mai este numita și „boala cu o mie de fețe”.
Potrivit CDC (Center for Disease Control), vârful de sezon când sunt înregistrate cele mai multe înțepături de căpușe o reprezintă lunile mai-iulie.

Aici găsiți lista medicilor de familie din județul nostru care administrează vaccinul Johnson&Johnson : https://dspbn.bistrita.ro/.../medici-familie-2021_vaccin... Dacă doriți o imunizare împotriva bolii CoVid-19 într-o singură doză iar în zona dumneavoastră nu este în momentul dorit o campanie de vaccinare cu acest ser, vă rugăm să apelați la unul dintre medicii din listă!
Nu este necesar să fiți înscriși cu fișa medicală la medicul la care doriți să vă imunizați!
————————

Ingrediente (250 ml): extract apos din: frunze de Iederă (Hedera helix) – 60%, părți aeriene de Cimbrișor (Thymus serpyllum) – 20%, flori de Soc (Sambucus nigra) – 15%, fructe de Fenicul (Foeniculum vulgare) – 5%; îndulcitor natural Hyper Stevia rebaudiana, gumă xantan, acid citric, ulei esențial de Mentă (Mentha × piperita), conservanți (benzoat de sodiu, sorbat de potasiu).
Caracteristici generale ale produsului:

Abonează-te la Sănătate