Sănătate
Sergent major Câmpan Octavian s-a infectat în luna aprilie și a manifestat forma ușoară a bolii. După perioada în care a fost internat, a rămas în izolare la domiciliu timp de 14 zile. A fost întrebat dacă dorește să doneze plasmă, cu scopul de a sprijini medicii în vindecarea altor bolnavi. Nu a stat mult pe gânduri și a acceptat.
„M-am gândit la toți cei care sunt bolnavi! Mă bucur enorm că pot ajuta și că pot salva cu gestul meu viața altor oameni!’’ – spune Tavi.
Ec. Gabriel Lazany, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, a anunţat că toată Secţia de Boli infecţioase de pe str. Alba Iulia va fi relocată, în vederea eliberării spaţiului pentru lucrările de eficientizare termică şi reabilitare care vor avea loc printr-un proiect cu finanţare europeană.
Prefectul Stelian Dolha a anunţat că activitatea laboratorului RT – PCR de la Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud este funcţional, a primit kit-urile, însă după starea de alertă va fi o problemă cu personalul. Potrivit acestuia, doctorul în biochimie Mohamed Attya, plătit conform legii româneşti cu 3000 lei, are o ofertă de 6000 euro din Olanda. În schimb, medici de laborator din DSP încasează câte 15.000 lei, dar nu au fost în prima linie de prelucrare a testelor CoVid.
"Momente de solidaritate coordonate de Crucea Roșie Română Bistrița-Năsăud cu sprijinul Îndemânarea Construct, Dimex, CML, Sindicatul “Ardealul”, ACS Fotbal “Gloria” și Camera de Conturi Bistrița-Năsăud. Mulțumim!", transmite managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Gabriel Lazany.
La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, sunt 85 de pacienţi la spitalele din Bistriţa şi Năsăud. Astfel, la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, sunt 68 de persoane internate la Secţia de Boli Infecţioase de pe str. Alba Iulia şi la Secţia CoVid de la etajul 4 din imobilul central. De asemenea, sunt 8 persoane în Secţia ATI.
La Spitalul orăşenesc „Dr. George Trifon” din Năsăud erau internate, la orele amiezii, 9 persoane.
În Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, în prezent, sunt internate 76 de persoane confirmate cu noul coronavirus, ne-a precizat Camelia Strungari, purtător de cuvânt al unităţii spitaliceşti. Aceşti pacienţi sunt repartizaţi în Secţia de Boli Infecţioase de pe str. Alba Iulia şi Secţia CoVid de la etajul 4 din spital. Alte 6 persoane sunt în Secţia ATI, în spaţiul rezervat persoanelor infectate.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, ec. Gabriel Lazany, anunţă că au fost livrate paturile şi noptierele achiziţionate în urma sponsorizării făcute de Nuclearelectrica, iar Ministerul Sănătăţii a alocat sumele necesare finalizării procesului de înlocuire a paturilor din întreaga unitate.
Minorul în vârstă de 16 ani din localitatea Leșu, adus ieri după-amiază (1 iulie) la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, după ce a fost salvat de la înec dintr-un bazin cu apă de pe raza municipiului Bistrița, este conștient, echilibrat, stabil hemodinamic și respirator, informează Camelia Strungari, purtător de cuvânt al SJU Bistriţa.
Până în data de 28 iunie a.c., au fost externați 27 de pacienți în baza Ordinului ministrului sănătății nr. 555/2020 , anunţă Bianca Danci, purtător de cuvânt al Instituţiei Prefectului. Dintre aceștia, nouă persoane au fost transferate la centrul de îngrijire vârstnici, unde se aflau la momentul în care au fost diagnosticați cu CoVid-19, iar 18 au fost externați la domiciliu.
În momentul de față, sunt 77 de pacienți infectați cu Coronavirus care sunt internați în spitalele din județul Bistrița-Năsăud.
Reprezentanții Ministerului Sănătății au solicitat direcțiilor de sănătate publică un raport privind identificarea și pregătirea unităților destinate izolării și tratamentului persoanelor asimpromatice infectate cu noul coronavirus, conform prevederilor Ordinului 1137/2020.