Sărbătoare
În perioada 18 – 20 mai, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud aduce, în Municipiul Bistrița, un eveniment socio-cultural și educațional de notorietate - Festivalul Internațional de Film Ecologist ECO FEST, prin transpunerea la nivel local a scopului și obiectivelor acestui festival internațional în ECO FEST TOUR.
De Sfintele Sărbători Pascale, casa Pictorului Verde din Nepos, Nechita Bumbu, s-a îmbogăţit spiritual. Şi-au dat întâlnire copiii şi nepoţii, totalizând în jur de 20 de persoane, care au adus lumina la fereastra sufletului, prin zâmbete de bucurie, că inima le bate acasă.
În ziua de Paşti, dis de dimineaţă, pe Valea Someşului, copiii vestesc Învierea lui Hristos, primind în schimb ouă şi turtiţe. Tradiţia numită la Năsăud “mersul în pcez”, se regăseşte şi pe văile Bârgăului, Şieului, Sălăuţei, Ţibleşului. Primii care trec pragul casei sunt băieţii, pentru ca tot anul să meargă bine în gospodărie. După ce primesc darurile copiii urează “Sărbători fericite!” gazdelor şi trec pragul altei case.
Obiceiul este păstrat cu sfinţenie şi la Rebra, casele gospodarilor având porţile deschise pentru toţi vestitorii venirii Luminii.
La Târlişua în ziua de Paşti nu-i bine să dormi pentru că îţi fură dracul pasca sau cuminecătura şi îţi plouă vara fânul; nu e bine să vină femei la casă în ziua de Paşti că îţi aduce sărăcie, iar dacă există băiat nu se însoară. În Agrieş feciorii şi fetele ieşeau la hotar, practicând o serie de jocuri distractive, deoarece în această zi nu era voie fie joc. Feciorii practicau jocul „de-a hopâcul” şi „de-a trei şi fuga”, cu ajutorul unei mingi confecţionate din păr de vacă. o Variantă mai simplă a oinei tradiţionale.
O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase;
o, înţelepciunea lui Dumnezeu, pacea şi puterea.
(Tropar, Canonul Învierii)
Să vă fie Sfânta Sărbătoare a Ppaştelui prilej de redescoperire, de împlinire sufletească şi de armonie cu cei dragi, să aveţi belşug şi spor îm toate.
Paşte fericit !
Deputat Ionuţ Simionca
Sfintele Sărbători de Paște
să vă găsească în liniște și fericire alături de cei dragi.
Hristos a înviat!
Președinte, Senator,
Ioan ȚINTEAN Ioan SIMIONCA
Sfintele sărbatori de Paște să ne aducă bucurie in suflet și să ne lumineze calea pe care să mergem.
Hristos a înviat !
Robert Sighiartău
Președinte PNL BN
Deputat in Parlamentul României
Cu prilejul marii sărbători a creştinătăţii – Sfintele Paşti – doresc să felicit pe toţi locuitorii comunei Chiochiş, dorindu-le, din inimă să aibă parte de clipe minunate, de sănătate şi bucurie, de pace şi mulţumiri sufleteşti. Sărbători fericite şi Hristos a înviat!
Consiliul Local Chiochiş Primar,
Vasile Silaşi