Sărbătoare
Reprezentanţi ai Batalionului 405 Sprijin Logistic „Năsăud” au l-au sărbătorit, vinerea trecută, pe plt. adj. pr. (rtr) Dumitru Stupinean, din Dipşa, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 96 ani. Cei prezenţi au vrut să-i transmită un sincer „La mulţi ani!”, dar şi să-şi exprime recunoştiinţa faţă de veteranii de război care au luptat şi au servit patria pe câmpurile de luptă.
La acest moment de sărbătoare, au fost prezenţi, alături de sărbătorit şi familia acestuia, primarul Vasile Găurean, preotul Liviu Tătar din Dipşa şi reprezentanţi ai poliţiei locale.
,, Medicul statuilor’’ sau,, Mecena Văii Someşului’’, cum îl numeşte presa actuală pe dr. TraianGheorghe Dascăl din Năsăud, este unul dintre marii iubitori de istorie şi cultură din acest minunat colţ de ţară românesc.
Anul acesta este unul aniversar pentru Asociatia profesorilor de limba franceza din Romania. Se implinesc 25 de ani de existenta .
De Ziua Înălţării Domnului, la 40 de zile după Sfintele Paşti, se sărbătoreşte în fiecare an Ziua Eroilor. Legiferarea acestei comemorări a fost determinată de tradiţia creştină, proprie poporului român şi reprezintă îndeplinirea unei îndatoriri de pietate, comemorare şi recunoştinţă faţă de cei căzuţi la datorie, servindu-şi ţara.
Activităţile dedicate acestui eveniment au debutat miercuri, 20 mai a.c., la sediul Brigăzii 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN”, unde s-a desfăşurat Apelul Solemn, această activitate desfăşurându-se şi la unităţile din subordinea marii unităţi.
Senatorul Ioan Deneş este „un tată fericit”, asta după ce fiica sa, Damaris Deneş, a avut cursul festiv de absolvire a Facultăţii de Informatică la Universitatea Babeş-Bolyai.
„Mulțumesc, Damaris. Astăzi am trăit una din cele mai frumoase clipe din viața mea văzându-mi fiica la festivitatea de absolvire a Facultății de Informatică. Spun tuturor prietenilor mei că astăzi sunt un tată fericit”, a transmis parlamentarul bistriţean, pe o reţea de socializare.
Deschiderea Conferinţei judeţene „Zilele Medicale Bistriţene”, ediţia a V-a, a avut loc la Hotelul Ozana din Bistriţa. Momentul a fost marcat de intonarea Imnului de stat şi de salutul adresat de preşedintele Consiliului Judeţean - Emil Radu Moldovan, de prefectul judeţului – Ioan Ţintean, de directorul DSP – dr. Anca Andriţoiu şi de prorectorul UMF Cluj-Napoca – prof. dr. Ioan Coman.
Un grup de persoane condamnate, custodiate de Penitenciarul Bistriţa, a vizitat Mănăstirea Salva. Deţinuţii au primit cuvinte de învăţătură şi au aflat istoricul mănăstirii. Activitatea a fost organizată de Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială a Penitenciarului şi face parte din acţiunile educativ-religioase întreprinse de preotul capelan al unității.