Jandarmerie

La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud a fost demarată procedura de recrutare a tinerilor care doresc să participe la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale și la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea iulie – august 2026.
Locuri disponibile:
• 122 locuri – învățământ universitar (ofițeri);
• 40 locuri – învățământ postliceal pentru maiștri militari;

În cursul zilei de 17 mai 2026, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud a gestionat patru situații distincte generate de prezența urșilor în județ. 
În două dintre cazuri — pădurea Schullerwald și strada Ghinzii din municipiul Bistrița — la sosirea echipajelor, ursul nu mai era prezent în zonă.
În celelalte două cazuri, ambele din localitatea Archiud, ursul a fost găsit la fața locului. A fost înregistrată o pagubă materială — o oaie ucisă. Cu sprijinul personalului tehnic al fondului de vânătoare, animalele au fost alungate în ambele situații.

Există reușite care cântăresc mai mult decât o funcție obținută. Există victorii care nu mai pot fi sărbătorite împreună cu cei cărora le-au fost promise. Aceasta este povestea plutonierului Iloaie Vasile.
La 28 de ani, jandarmul bistrițean a devenit cel mai tânăr șef de post montan din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, preluând comanda Postului Montan Colibița. Dar drumul până aici a trecut printr-o durere pe care puțini o pot înțelege.

În perioada 09 – 13 aprilie 2026, Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud va intensifica acțiunile destinate menținerii ordinii publice, acționând în sistem integrat alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Obiectivul principal al misiunilor îl reprezintă asigurarea unui climat optim de siguranță pe parcursul Sărbătorilor Pascale.

Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud a organizat „Cupa Presei la Tir”, competiție dedicată reprezentanților mass-media.
Evenimentul s-a desfășurat, la invitația instituției, într-un poligon privat din municipiul Bistrița, într-un cadru prietenos și în condiții de siguranță.
Participanții au avut oportunitatea de a-și testa abilitățile de tragere sub îndrumarea personalului specializat, într-o atmosferă de fair-play.
La finalul competiției, au fost premiate primele trei locuri, în funcție de punctajele obținute.

Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud au participat la un concurs intern de tir, desfășurat în municipiul Bistrița la un poligon privat.
Activitatea a avut ca obiectiv consolidarea deprinderilor de tragere și menținerea unui nivel ridicat de pregătire profesională, esențial pentru executarea misiunilor în condiții de siguranță.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, col. Georgeta Cășvan, trece într-o nouă etapă a vieții. După 19 ani petrecuți în această funcție, Georgeta Cășvan își încheie cariera militară, urmând ca atribuțiile să fie preluate de plt. adj. Gabi Măgurean.
Îi mulțumim pentru tot sprijinul acordat în activitatea noastră, pentru buna colaborare avută și îi dorim să aibă parte de noi realizări, de bucurii și împliniri din această nouă postură.
Felicitări!

Cerșetoria, adresarea de injurii, provocarea și participarea la scandaluri, consumul de alcool în spațiul public neamenajat, apelarea nejustificată la 112, acestea sunt doar câteva dintre faptele constatate de către jandarmi la acest sfârșit de săptămână.
În ultimul weekend de iarnă, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat misiuni pentru asigurarea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru asigurarea unui climat de normalitate în comunitate.

”Iubesc disciplina și am ales Jandarmeria deoarece de mică mi-am dorit să fac parte din această armă” – spune Laura, singura fată din această serie de 22 de elevi care au început astăzi stagiul de practică în unitatea noastră.
          Elevilor le-au fost prezentate principalele aspecte legate de specificul unității, atribuțiile, programul și misiunile pe care le desfășoară jandarmii bistrițeni în zona de competență teritorială. 

             În anul 2025, la nivelul inspectoratului s-au executat 7546 misiuni de ordine publică în urma cărora au fost aplicate un număr de 2.099 sancțiuni contravenționale (739 de avertismente scrise și 1.360 de amenzi, în cuantum de 633.500 lei).   Inspectoratul de Jandarmi Județean „Gelu-Voievod” Bistrița-Năsăud a acționat ca un pilon esențial al ordinii publice, promovând o abordare bazată pe prevenție și colaborare interinstituțională, a precizat inspectorul șef al IJJ BN, col.

Abonează-te la Jandarmerie