SPECIAL

Vând Ford Fiesta ! Preţ avantajos ! Stare bună ! 4 uşi, 1250 cmc, 75 CP, benzină. Tel. 0744883444

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, împlinește duminică, 13 februarie 2022, vârsta de 38 de ani. Tot în această zi, ierarhul aniversează 2 ani de la data când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în demnitatea de episcop-vicar.
Scurtă biografie

Astăzi, Miron Duca ar fi împlinit 70 de ani. Marele nostru pictor și prieten a plecat grăbit dintre noi, intr-o dimineața friguroasă, când nimeni nu se aștepta. Artist cu imaginație și talent remarcabile a fost unul dintre cei mai iubiti și respectati pictori ai istoriei recente a artei românești. Generozitatea lui risipitoare a făcut ca foarte mulți prieteni și numai sa se bucure de picturile lui și sa le păstreze ca argumente ale înaltei măiestrii a acestuia. Dumnezeu să-l odihnească!
În numele a mai mulți prieteni ai lui Miron, care îl pomenesc des,

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a participat la evenimentul de inaugurare a secţiilor externe de Boli infecţioase, Dermatovenerologie şi Pneumologie ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, de pe str. Alba Iulia. Oficialul guvernamental a răspuns astfel invitaţiei transmise de către preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, şi managerul SJU Bistriţa, ec. Gabriel Lazany.

Mulţumesc Spitalului Oncologic Bistriţa, în special d-nei dr. Loredana Meşter, d-nei asistente Claudia şi d-nei asistente Georgiana şi tuturor salariaţilor. Acolo se lucrează cu dăruire, cu rezultate non stop. Aş dori să li se dea tuturor salariaţilor o primă în bani pentru că merită toţi.
Cu stimă şi respect Maria Şuşca

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la nașterea marelui compozitor român: Tudor Jarda. Cu această ocazie, primarul Ioan Turc, directorul Palatului Culturii, Gavril Țărmure și profesor Mărioara Buzilă, alături de directoarea Raluca Mărgineanu au fost prezenți pentru a depune un coș cu flori la statuia din fața Liceului de Muzică "Tudor Jarda".
" S-au împlinit, azi, 100 de ani de la nașterea compozitorului Tudor Jarda (1922-2007), unul dintre marii maeștri ai artei muzicale din Transilvania secolului XX.

† Cu durere în suflet anunţăm trecerea la cele veşnice a celei care a fost o bună mamă, bunică, străbunică, FLOAREA COSMA, în an 91-lea al vieţii.

Dumnezeu să te aşeze în rândul drepţilor. Nu te vom uita niciodată şi te vom păstra în rugăciuni.

Slujba priveghiului va avea loc sâmbătă, la ora 18.00, iar înmormântarea duminică, la ora 16.00, la Capela de pe str. Tărpiului.

Familia îndurerată

...............

          A dispărut poarta de la intrarea în Cripta de la Chiraleş. A rezistat hoţilor vreo trei ani, după care a fost furată. Cripta de la Chiraleş, un posibil şi interesant punct turistic, este vizitată de cei care circulă pe DJ 151. Sus, deasupra intrării, înfiptă în stâncă, am pus o placă pe care sunt trecute câteva date interesante din trecutul acestei zone. Şi un număr de telefon – 0742.043736. Am fost solicitat de mai multe ori de grupuri de studenţi şi elevi, de oameni mai în vârstă, în trecere pe aici, care doreau date suplimentare.

              Cea mai mare investiţie publică de după 1989, cu o valoare de aproximativ 20 milioane euro – Complexul Sportiv din Unirea – avansează într-un ritm susţinut, preşedintele Consiliului Judeţean organizând o conferinţă de presă chiar pe şantier, alături de consilieri judeţeni de la PSD,  PNL şi PMP, echipa managerială a CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, directorul economic al Consiliului Judeţean -  Teofil Cioarbă, managerul SJU Bistriţa – Gabriel Lazany, şi ing. Silviu Scridon, şef de şantier din partea companiei Frasinul.

De aproape 30 de ani, părintele Grigore Conea este o prezenţă fizică şi spirituală la Biserica pe care considerăm că a ctitorit-o, Sfânta Ana din Bistriţa. El este acolo unde-i locul, în mijlocul credincioşilor, al parohiei, trăieşte realitatea împreună şi alături de cei pe care-i păstoreşte. O discuţie cu părintele iconom stavrofor Grigore Conea este o reală binecuvântare, atât pentru reporter, cât şi pentru cititorii ziarului nostru.

Abonează-te la SPECIAL