SPECIAL
După o grea suferinţă, Flavia Grama a pierdut “războiul cu viața”. Născută pe 23 martie 1983, a trait în comuna Teaca, împreună cu părinții si fratele ei, acolo unde va fi şi condusă azi, pe drumul veşniciei. Va colinda în ceata îngerilor la acest Crăciun. Flavia era pasionatî de vantoare, călcând pe urmele tatălui ei.
Dragii noștri credincioși
Ziua de 30 noiembrie în calendarul creștin ortodox este înscrisă ca fiind ziua în care se pomenește părintele duhovnicesc al poporului român -Sfântul apostol Andrei - cel dintâi chemat de Mântuitorul Iisus Hristos la apostolat, la lucrarea de propovăduire a Evangheliei mântuirii.
Sfântul Apostol Andrei era originar din Betsaida, un orăşel aşezat pe malul lacului Ghenizaret, în Galileea. El era frate cu Simon, cel ce avea să fie mai apoi marele Apostol Petru, fiind amândoi fiii pescarului Iona.
Profesorul Adrian Mănarcă, senior editor și fost director al cotidianului Răsunetul, va fi condus duminică, 28 noiembrie, pe ultimul drum. Slujba de priveghi va avea loc sâmbătă, 27 noiembrie 2021, de la ora 18.00, la Capela Cimitirului Evanghelic de pe str. Grigore Bălan, iar slujba de înmormântare va fi oficiată, duminică, de la ora 12.30.
Dumnezeu să îl odihnească în pace !
Răsunetul
***
Luca Mircea Chira, directorul Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, și-a lansat astăzi, 25 noiembrie, cartea intitulată “Bistrițenii și Bistrița cuantificări statistico-demografice ale recensămintelor oficiale”. La evenimentul care a avut loc la Palatul Culturii au participat prefectul Stelian Dolha, subprefectul Atilla Decsei, primarul Ioan Turc, vicepreședintele Consiliului Județean Camelia Tabără, Gavril Țărmure, managerul Centrului Cultural Municipal "George Coșbuc" (moderator), prof. univ. dr. Ioan Bolovan – membru corespondent al Academiei Române, prof. univ. dr.
Profesorul Adrian Mănarcă, senior editor și fost director al cotidianului Răsunetul, a trecut astăzi poarta veșniciei. Transmitem condoleanțe familiei îndoliate și ne rugăm ca bunul Dumnezeu să îi facă parte de un colț de rai.
Dumnezeu să îl odihnească în pace.
Răsunetul
***
SALOANELE LIVIU REBREANU
FESTIVALUL NAȚIONAL DE PROZĂ
Ediția a-39-a , 2021, Bistrița, România
PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR
Ziua I-a, Vineri, 26.11.2021- Bistrița:
Ora 12.00- Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița:
Jurizarea Concursului Național de Proză ,,Liviu Rebreanu”, ediția a 39-a. Juriul este format din: Aurel Maria Baros- președinte, Ovidiu Pecican- vicepreședinte, Valeriu Stancu, Olimpiu Nușfelean, Alexandru Uiuiu, Virgil Rațiu, Menuț Maximinian- membrii și Al. Câțcăuan- secretar.
FESTIVALUL - CONCURS JUDEŢEAN DE FOLCLOR
„ÎN GRĂDINA RAIULUI” -
dedicat interpretării și promovării colindelor tradiționale românești
EDIŢIA I-A
12 decembrie 2021
Bistrița
REGULAMENT
Rep.: - În urmă cu 25 de ani aţi înfiinţat o instituţie ce avea să ne dovedească că Bistriţa iubeşte muzica simfonică, Bistriţa iubeşte cultura înaltă. În cei 25 de ani, Societatea de Concerte Bistriţa şi-a făcut un renume. Nu cred că este muzician care nu doreşte să-şi bifeze în activitatea lui şi această colaborare cu Societatea de Concerte din Bistriţa. Suntem la ceas de bilanţ, la ceas aniversar.
În biroul său din via din Dealul Dumitrei, pe o masă, stau tomuri întregi de lucrări de specialitate, cărţi de filozofie şi religie pe care octogenarul le răsfoieşte cu pixul în mână. Îşi conspectează, ca un student conştiincios, noutăţile din domeniile ce-l interesează şi apoi experimentează. Laboratorul este câmpul, sectorul zootehnic şi vegetal, iar rezultatele sunt notabile. Despre vinurile şi via lui Harşian se scrie şi se vorbeşte mult. Nu numai în ţară, ci şi dincolo de hotare.
Rep.: - La mulţi ani, încă odată! Telefonul nostru te găseşte la Blaj.