SPECIAL
Aveți ocazia de a da aripi de speranță unui copil mult prea greu încercat de la o vârstă fragedă!Miercuri, 11 martie, de la ora 17:00, la Casa de Cultura "Liviu Rebreanu" Nasaud este organizat un spectacol caritabil extraordinar. Vor fi în faţa dumneavoastră artiştii Liceului de Muzică Bistriţa. Detalii în afiş !
În 2017, Ionuţ Cifor a preluat funcţia de primar al comunei Şieu, în urma alegerilor, asta după ce regretatul Iuga Napeu a trecut poarta veşniciei la scurt timp după ce îşi adjudecase un mandat. Şansa primarului Cifor a fost că a învăţat din tainele administraţiei din postura de viceprimar.
† Cu inimile zdrobite de durere, anunţăm trecerea la cele veşnice a iubitului nostru tată, socru şi bunic, dr. EMIL CÂRCU, care şi-a dedicat întreaga carieră aducerii pe lume a pruncilor şi a salvării de vieţi omeneşti, la Spitalul Judeţean Bistriţa.
Dormi în pace suflet blând.
Nu te vom uita niciodată!
La sfârșitul săptămânii trecute Federația Română de Dans Sportiv a organizat Campionatul Național pe secțiuni al României, ediția 2020. Este unul dintre cele mai importante concursuri de dans sportiv al României, deoarece la acest concurs se selectează perechile care vor reprezenta România la Campionatele Mondiale și Europene de dans sportiv.
Cinci perechi ale clubului Top Dance Life Bistrița au avut onoarea de a dansa alături de cele mai bune perechi din România:
Ioan Cira merge alături de comunitatea din Monor din 1996. Acum două săptămâni, i-a fost conferit de către Asociaţia Comunelor din România trofeul „Primar de şase stele”, cu tot atâtea mandate şi realizări pe măsură. Nu se opreşte aici, pentru că mai sunt proiecte de făcut, dezvoltarea comunei rămânând o prioritate pentru echipa administrativă de la Monor – primarul Ioan Cira şi viceprimarul Gheorghe Cotoc.
Primarul Vasile Silaşi a depus, la Bucureşti, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, proiectul pentru extinderea reţelei de gaz în toate satele comunei. În comuna Chiochiş există gaz în cinci sate, proiectul depus vizând extinderea reţelei şi în Sânnicoară, Jimbor, Ţentea, Buza Cătin şi Manic, dar şi pe străzile din celelalte localităţi unde nu a fost încă introdus.
Primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi, a fost prezent la Bucureşti, la semnarea contractului de proiectare şi execuţie a obiectivului „Sală de sport cu tribună 180 locuri”, ce a avut loc la sediul Companiei Naţionale de Investiţii. Contractul a fost semnat între CNI şi firmele care au câştigat licitaţia, în prezenţa deputatului Robert Sighiartău, secretarul general al PNL.
Gala Femeia Europenă a fost un proiect care în cele 10 ediţii a adus la Bistriţa cei mai mari artişti ai ţării. "De la început mi-am propus să fac doar zece ediţii şi îi mulţumesc bunului Dumnezeu că m-a ajutat să le duc la bun sfârşit. A fost frumos, a fost extraordinar. Această gală s-a încheiat cu o carte. Abia acum am înţeles cât de mult se munceşte pentru o carte cu o sută de poveşti, o sută de portrete ale doamnelor noastre care au fost premiate" ne-a spus Doris Rai. Dar ce a determinat-o pe Doris să facă Gala la care sala Polivalentă era arhiplină, nemaincăpând Oamenii ?
„Slavă Ţie Doamne pentru această minune din viaţa noastră! Victor, te iubim!”, este mesajul transmis de părintele Paul Gavriloaie la venirea pe lume a primului moştenitor, Victor. Tânăra mămică, preoteasa Irina, a adus pe lume, la Cluj, un bebelaş de nota 10.
Preot iubit al tinerei generaţii, secretar al Protopopiatului Năsăud, directorul Centrului de Tineret şi preot la noua parohie din Sângeorz Băi, părintele Paul Gavriloaie, împreună cu preoteasa Irina se bucură de frumuseţea binecuvântării de către Dumnezeu cu cel mai minunat lucru de pe pământ, acela de a deveni părinţi.
De Mărțișor s-a dat startul unei campanii umanitare prin care oamenii ce trăiesc singuri in căsuțele lor din munți vor fi vizitati nu doar pentru a le aduce vorbe bune, ci si cu alimente. Doamnele din Clubul Femeilor Solidare Năsăud, s-au duelat gastronomic pentru semenii noștri, izolați în Munții Rodnei şi Munții Apuseni. La Păstrăvăria Rin, sub coordonarea Chef Nina Rus a fost o competiţie pe cinste, startul Campaniei umanitare ,,Împreună pentru cei izolați în munți".