SPECIAL
Iubitoare a tradiţiilor sălăuane, pe care le promovează pe scenă, urmaşă a Mariei Butaciu, alături de care a avut câteva apariţii inedite la Televiziunea Română, Amalia demonstrează că nu este strălucitoare doar pe scenă ci şi la şcoală, fiind un model pentru generaţia sa.
Dând modelul exemplului şi arătând că nu predică doar la amvon ci sunt implicaţi în acţiunile caritabile, preoţii din cadrul Protopopiatului Ortodox Bistrita, la îndemnul părintelui Mitropolit Andrei, s-au prezentat joi, la Centrul de Transfuzie Sanguina.
„Cei care din motive de sanatate sau varsta, nu au putut dona sange, au indemnat credinciosii sa fie si pe aceasta cale alaturi de cei in suferinta.
Este cel mai fericit tătic din lume. Iubita lui a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Flavia Mihășan și Marius Molvodan au fost discreți în privința nașterii, informația a fost făcută publică abia după ce vedeta a fost externată din spital și băiețelul ei a fost dus acasă. Fericiții părinți au publicat pe reţelele de socializare prima imagine cu micuțul lor, al cărui nume nu l-au făcut încă public.
Bistriţeanul Marius Moldovan a scris: "Acum câteva zile am devenit tată cu acte-n regulă. Sentimentul? Wow... ceva de nedescris".
Grădina Muzeului Grăniceresc Năsăud a găzduit cea de-a II-a ediţie a Galei Beauty 40+. Iulia Ionela Dragu, amfitrioana evenimentului, a reuşit şi de această dată să ne demonstreze prin intermediul invitatelor ei că frumuseţea nu are vârstă şi că doamnele pot străluci în orice moment, totul depinzând de vibraţia sufletului lor.
Crescând în oraşul de pe Someş, acolo unde şi-a început şi cariera artistică, angajată a Ansamblui profesionist Dor Românesc, Cristina Retegan s-a aflat în minivacanţa de Rusalii atât pe scenă, alături de colegi, la Reteag şi Căian, dar şi-a găsit şi câteva clipe de relaxare.
O fotografie realizată la Băile Figa, într-o ţinută sexy, a adunat sute de like+uri pe facebook.
În minivacanţa de Rusalii, staţiunea Colibiţa a fost plină de turişti. Maşini de Bucureşti, Timişoara, Iaşi, ce mai, din toată ţara, au venit să vadă marea de la munte, sau Alpii României, cum se vorbeşte, mai nou, de zona cu cel mai ozonat aer din ţară. Deşi lacul este cu câţiva metri înălţime mai mic, tot bine arată. Toate bune şi frumoase, doar că oamenii au fost prinşi într-un ambutejaj ce a blocat drumul. Dacă maşinile sunt parcate pe ambele sensuri, nu se mai poate merge din ambele direcţii. Nici ţipenie de oameni ai legii care să facă ordine.
Nu cu mult timp în urmă, colectivul Extensiei Bistrița al Departamentului de Geografie al Extensiilor îl propunea pe dl. conf. univ. dr. Mircea-Leontin Mureșianu ca „Profesorul lunii decembrie” la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, apreciind că „Activitatea didactică și științifică la Extensia Bistrița este una de excepție. Dacă în plan educațional dl. conf. univ. dr.
După ce în 2013 a fost socru mare, la nunta fiului Flaviu, ministrul Ioan Deneş are un nou prilej de bucurie, fiica sa Damaris unindu-şi destinele cu David Doroghi.
Celebrarea căsătoriei va avea loc la Biserica Sfânta Treime din Beclean, iar petrecerea are loc la restaurantul Villa Franca din Bistriţa, acolo unde sunt aşteptaţi mulţime de nuntaşi în frunte cu fratele socrului mic, Nicolae Moldovan, conducerea judeţului, şefi de instituţii, primari.