SPECIAL

În dimineața acestei zile, s-a stins din viață colegul nostru Teodor Tanco, ne-a transmis Irina Petraș, președintele Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Slujba de înmormântare va avea loc luni, la Capela Cimitirului Central, iar înmormântarea la Monor.
Odihnească-se în pace!
***

  † Suntem alături de familia preotului profesor Nicolae Feier în aceste momente grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a mamei sale, ANA FEIER.
         Înmormântarea va avea loc duminică, la Domneşti, începând cu ora 13.00.
         Dumnezeu să o aşeze în rândul drepţilor, iar familiei să-i dea puterea de a trece peste aceste clipe.
         Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Redacţia „Răsunetul”

Una dintre cele mai îndrăgite artiste din judeţul nostru trece prin clipe grele. Tatăl ei bate acum la porţile Cerului. Cu siguranţă i se vor deschide. Căci a fost om bun.
"Slujba de înmormantare a tatălui meu, va avea loc sâmbătă, 30 .03, ora 11, la Telcişor (aproximativ 2 km din Telciu)" transmite Domnica Dologa, artist profesionist la "Dor Românesc".
Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul tatălui ei în rândul drepţilor, iar familiei să-i dea mângâiere.

Decathlon, cel mai important retailer european de articole sportive, continuă să extindă reţeaua de spaţii comerciale şi a inaugurat primul magazin de la Bistriţa. Acesta este primul punct de lucru deschis în 2019 şi ce de-al 24-lea pe care retailerul îl deţine în ţara noastră.
Cu o suprafaţă de 933 metri pătraţi, magazinul Decathlon Bistriţa a fost proiectat în conformitate cu cele mai înalte standarde internaţionale de proiectare , amenajare şi siguranţă în domeniul retail-ului sportiv.

Managerii Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, Ioan Pintea, Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Alexandru Gavrilaş şi Centrului Judeţean pentru Cultură, Gavril Ţărmure, au fost evaluaţi, zilele trecute, de către comisia de evaluare anuală formată din Angelo Manea – inspector şcolar pentru geografie, istorie şi socio-umane, Dumitru Buzoianu – compozitor, dirijor şi realizator radio-tv, vicepreşedintele CJ – Vasile Puica, directorul executiv Teofil Cioarbă şi Nadia Pop-Oprea – şef Serviciu Managementul Resurselor Umane din Consiliul Judeţean.

CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD
CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD
vă invită la
SPECTACOL ANIVERSAR
33 & 3
Cristina RETEGAN
Ioan DORDOI
Felix GĂLAN
Alexandru POP
Anuța MOTOFELEA
Nicu CIOANCĂ
Laura ERHAN
Lenuța FILIPOI
Mădălina MÎRZA
Orchestra profesionistă „Dor Românesc”
Dirijor Ștefan CIGU
Coregraf Adrian PAȘCU
Prezintă Menuț MAXIMINIAN și Oana MATEI
Sâmbătă, 20 aprilie 2019, ora 18:00
CENTRUL CULTURAL „DACIA”

Lacto-Muntean Teaca este una dintre companiile bistriţene care au ştiut să atragă finanţări europene, profitând de această oportunitate pentru a se dezvolta. Tocmai de aceea, prefectul Ovidiu Frenţ şi membrii Colegiului Prefectural au vizitat fabrica de lactate de la Teaca, un exemplu de bună practică în absorbţia fondurilor nerambursabile.

Bucurie mare în viaţa unei iubite artiste din generaţia tânără a judeţului. Se pregăteşte de nuntă ! Cererea în căsătorie a avut loc în ceas de primăvară. "Nimeni si nimic nu poate sa ne desparta vreodata ! DA, sincer si din suflet ! Te iubeeeeeesc!!! Cu Dumnezeu inainte " a spus Madălina Mîrza, viitorului soţ Jidvian Iulian. Cei doi tineri sunt împreună de câţiva ani. Nunta va fi cu siguranţă una de vis. Până atunci putem admira inelul miresei, într-o fotografie postată pe facebook.

Două vinuri albe, de la Teaca, au reuşit să obţină premii la etapa regională a concursului „Poveşti cu vinuri româneşti”, şi mai mult, să se califice în etapa finală care va avea loc la Sinaia pe 22 mai. Unul dintre vinurile calificate este cel de la Crama Valea Ascunsă, şi anume Sauvignon Blanc, 2018, sec.

Doina Macarie este doctor in filologie cu o frumoasă lucrare filologica “Lexicul proverbelor românești. Studiu asupra proverbelor românilor, de Iuliu A. Zanne”, susţinută în Aula Universităţii Universităţii „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Litere. Prieteni dragi au venit să fie alături de Doina Macarie la sustinerea lucrării de doctorat . Emoţiile s-au împărţit la toţi, deşi doctor este doar unul !

Abonează-te la SPECIAL