SPECIAL
De multe ori am discutat cu primari de comune sau de oraşe, mai mari sau mai mici, dar de fiecare dată am încercat să găsesc şi omul care se ascunde în spatele biroului mai mult sau mai puţin somptuos. Au existat cazuri în care am găsit oameni deosebiţi, oameni adevăraţi care nu au uitat că sunt vremelnic într-o funcţie. E drept că am întâlnit şi oameni care, după câteva luni de mandat, aveau senzaţia că sunt trimişii providenţei pe pământ şi că noi, muritori de rând, trebuie să le închinăm osanale.
Bistriţenii s-au bucurat din nou pe Pârtia Cocoş, după ce în aceste zile a nins din ambundenţă. Acum 2 săptămâni, la deschiderea pârtiei, numărul iubitorilor de sporturi de iarnă a fost mare, însă ei s-au bucurat doar de un weekend, vremea topind apoi zăpada. Azi au luat cu asalt pârtia. Nu i-a interesat vorbele din ultima perioadă, nici fotografiile fel şi fel de pe net, cu frânghii "rupte" care s-au dovedit a fi o manipulare, fiind vorba de bandă scotch. Pur şi simplu s-au dus la distracţie.
Un alt caz al unui bistriţean care a murit în străinătate, face valuri în aceste zile pe reţelele de socializare. E vorba de Dan Udrea. În vârstă de 38 de ani, Udrea munceşte de mai mulţi ani în Malta, acolo unde şi-a întemeiat o familie. Din nefericire, în aceste zile, o furtună a zmuls un copac care a căzut peste maşina în care se afla bistriţeanul şi soţia sa. Ea a scăpat cu viaţa, doar că Dan a murit, în urmă lăsând doi copii, în vârstă de trei ani, respectiv șase luni.
Cotidianul nostru, prima publicaţie din judeţul Bistriţa-Năsăud, ce a împlinit 28 de ani, este citit şi pe Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Alpi. Părintele Alin Cîndea, de la Beclean, prietenul ziarului nostru, este cel care a dus ziarul ce poartă numele Imnului Naţional în acest colţ de rai al Europei.
Mesajul transmis de la faţa locului este „Răsunetul, cel mai ştiut ziar, chiar şi pe Mont Blanc. Cu prietenie, preot Alin Cîndea”.
Mulţumim părinte şi vă dorim clipe frumoase la altitudinea de peste 4800 m.
Primele alegeri locale, din România, după Revoluția din decembrie 1989, au avut loc în februarie 1992, în zilele de 9 (primul tur de scrutin) și 23 februarie (al doilea tur de scrutin), fiind, totodată, primele alegeri locale libere după mai bine de jumătate de secol (după 1937).
După primul tur din 9 februarie, în Bistriţa-Năsăud au fost aleşi 20 primari. Printre ei, se numără şi Iosif Gabor, de la Milaş, şi Vasile Găurean de la Galaţii Bistriţei, care mai au şi astăzi această demnitate.
Primele alegeri locale, din România, după Revoluția din decembrie 1989, au avut loc în februarie 1992, în zilele de 9 (primul tur de scrutin) și 23 februarie (al doilea tur de scrutin), fiind, totodată, primele alegeri locale libere după mai bine de jumătate de secol (după 1937).
După primul tur din 9 februarie, în Bistriţa-Năsăud au fost aleşi 20 primari. Printre ei, se numără şi Iosif Gabor, de la Milaş, şi Vasile Găurean de la Galaţii Bistriţei, care mai au şi astăzi această demnitate.
Bistriţenii sunt aşteptaţi din nou pe Pârtia Cocoş, după ce în aceste zile a nins din ambundenţă. La deschiderea pârtiei, numărul iubitorilor de sporturi de iarnă a fost mare, însă ei s-au bucurat doar de un weekend, vremea topind apoi zăpada.
Palatul Culturii Bistriţa a organizat o întâlnire de lucru a Societăţii Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni”, care a avut în centru proiectele editoriale ale anului 2018, precum şi evenimentele ce vor avea loc în Anul Centenarului Marii Uniri.
Colectivul Liceului de Muzică ”Tudor Jarda”, Bistrița, vă invită să sărbătoriți 20 de ani de învățământ liceal vocațional de muzică, prin două mari evenimente prilejuite de această ocazie:
· Lansarea Cărții Școlii, istoric și anuar, miercuri 14 februarie 2018, ora 12, la Biblioteca Județeană ”George Coșbuc”, sala Nicolae Manolescu;
· Concertul Omagial, joi 15 februarie 2018, ora 18,la Centrul Cultural Dacia, sala Valeria Peter Predescu.
Firma Agro Invest Prod SRL Bistriţa a anunţat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud intenţia de a concedia nu mai puţin de 124 angajaţi din cei 241 pe care-i are compania. Potrivit directorului executiv Otilia Râpan, concedierile vor fi făcute începând cu data de 15 martie. Este vorba despre o concediere colectivă, dat fiind faptul că în discuţie sunt mai bine de jumătate dintre angajaţii Agro Invest.