SPECIAL
Ca de obicei, aglomeraţie mare weekend-ul trecut la mall-ul din Bistriţa. Deşi s-a deschis circulaţia prin două benzi, fiind amenajată şi o parcare între mall şi magazinul Kaufland, se pare că deocamdată nu ne schimbăm mentalitatea, dovedind faptul că deşi avem magazine europene, comportamentul unora dintre noi este suburban.
Pe un frig siberian, pătrunzător, de ianuarie, duminică, la Palatul Culturii din Bistriţa, s-a desfăşurat un concert extraordinar dedicat Zilei Culturii Naţionale – 15 ianuarie – ziua naşterii Poetului Naţional – Mihai Eminescu.
Au concertat solistul de muzică uşoară Marcel Pavel, într-un putpuriu ce a cuprins şi „O, Sole mio”, canzonetă cunoscută, cântată împreună cu sala, cu spectatorii, dar şi hitul său de muzică uşoară –„Iubita mea” sau piese din repertoriul lui Andrea Bocelli.
După un an încărcat de concerte şi evenimente în perioada sărbătorilor de iarnă, artiştii au avut noaptea trecută Revelionul lor. Restaurantul Diana a fost gazda celor mai mulţi artişti pe metru pătrat într-o sărbătoare dedicată lor. Au renunţat pentru o seară la costumul popular şi au îmbrăcat ţinute de gală artiştii de la Palat.
Lacrimi pe Valea Bârgăului. Încă un înger a plecat la ceruri. După Larisa Bozga, ce a fost îngropată săptămâna trecută, Cristina Rus a trecut azi pragul veşniciei. Minorul beat a băgat două adolescente în pământ! Adolescenta de 14 ani lovită cu o camionetă în Ajun de Bobotează de un adolescent băut a fost găsită în stop cardio-respirator, fiind intubată și ventilată mecanic. Ea mergea cu sora sa mai mică și o prietenă la colindat.
Pe pagina de socializare a tinerei elevă în clasa a VIII-a din Mureșenii Bârgăului sunt scrise zeci de mesaje tulburătoare.
Expoziţia Virginiei Linul – Tradiţia care uneşte, 1918-2018 – Arc peste timp -, care surprinde evoluţia costumului popular din perioada Marii Uniri până anul acesta când aniversăm centenarul a fost vernisată la Galeriile Casa cu Lei.
În pragul aniversării Zilei Culturii la Galeriile Casa cu Lei a fost inaugurată Librăria Conexiuni Bistriţa. Amfitrion a fost dr. Dorel Cosma, managerul Palatului Culturii, care a spus că în librărie se vor afla cărţile scriitorilor ce fac parte din gruparea Conexiuni, care vor putea fi achiziţionate de către bistriţeni, dar şi turiştii ce trec prin municipiul nostru la preţuri modice.
Singurul primar burlac din judeţul Bistriţa-Năsăud a hotărât să-şi pună pirostriile. Se pare că evenimentul a avut loc în Republica Moldova, la Chişinău, de acolo de unde este originară mireasa Galina Stratila.
Cererea în căsătorie s-a făcut a doua zi de Crăciun pe rit vechi, diamantul inelului de logodnă strălucind într-un buchet frumos de trandafir. Evenimentul a fost anunţat pe pagina de facebook a celor doi, fiind însoţit de imagini cu mesajul „Răspunsul a fost DA”.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă de la Bistriţa, că judeţul Bistriţa-Năsăud este pe locul I la atragerea fondurilor europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa 10 – Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale. Potrivit acestuia, la nivel naţional au fost alocate 250 milioane euro pentru construcţia de creşe, grădiniţe, reabilitarea de şcoli şi şcoli profesionale, sesiunea de depunere a proiectelor fiind deschisă în perioada 4 ianuarie – 4 mai 2018.
Rep.: - Suntem în 2018, care sperăm că va fi un an cu cât mai multe acţiuni frumoase, de care bistriţenii să se bucure, la Palatul Culturii. Privind retrospectiv, cum a fost anul 2017 pentru cultura bistriţeană?
La doar 14 ani, Ionuţ Zăvoianu, adolescentul din Mărişelu bolnav de cancer, a trecut la cele veşnice noaptea trecută, într-o clinică din Turcia. Ultimii patru ani au fost unii grei, atât pentru copilul trecut acum în rândul îngerilor, cât şi pentru familia sa, întregul judeţ solidarizându-se pentru adunarea sumei de 70.000 euro, bani necesari pentru tratamentul din Turcia. Totul a început în luna octombrie 2013 pe terenul de fotbal al școlii din Mărișelu.