SPECIAL

De cele mai multe ori suntem dezamăgiţi, demoralizaţi sau pur şi simplu spunem: „nu merită să facem nimic pentru că oricumnu iese sau cineva o să-mi pună beţe în roate”.
Uneori aceasta este realitatea, alteori sunt doar idei prconcepute. Un exemplu că se poate dezvolta o afacere de succes este şi cel al familiei Leşan Marcu şi Sabina din Lunca Ilvei.

Încă de la înființarea sa Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud s-a dorit să devină o citadelă de cultură, un donjon plasat în centrul Cetății, care să conserve și să aducă în valoare tezaurul cultural al comunității bistrițeano-năsăudene. Cuprinzând activități dintre cele mai diverse, de la conservare patrimonială, expozițională, de la conștientizare și educație a tinerei generații și până la protecția mediului și a ariilor protejate, instituția noastră se definește, prin munca depusă de specialiștii implicați în proiecte, ca un pol de voință pusă în slujba cetățenilor.

Parada Brăduților pentru vise împlinite a devenit un eveniment cunoscut în comunitatea bistrițeană. Plecând de la simbolul Crăciunului, bradul, am reușit să construim în fiecare an momente magice în care am cuprins toate emoțiile și generozitatea noastră.
Parada Brăduților este un proiect de responsabilitate socială care a prins contur în urmă cu 6 ani de zile. Scopul nostru prin prisma acestui eveniment este acela de a dărui, a provoca zâmbete pe chipuri triste, de a împlini vise.
Magia Crăciunului oferă bucurie, generozitate și împlinește dorințe în fiecare an.

Librăriile Alexandria din Piaţa. M. Eminescu nr. 5 vor organiza un eveniment aparte în municipiul nostru. Simona Halep, marea campioană a sportului românesc şi internaţional, ce a dus numele României până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, va fi prezentă într-o expoziţie internaţională marţi, 19 decembrie, de la ora 14.00. Bistriţenii vor avea ocazia să vadă cum este privită Simona Halep de caricaturiştii din întreaga lume, într-o expoziţie inedită ce are în centru şi lansarea cărţii „Simona Halep văzută de caricaturiştii lumii, coordonată de Radu Iatzco şi Ion Sfariac.

          Datorită microclimatului cu totul special şi în acelaşi timp unic, vinul ce poartă marca Lecvin Lechinţa, cu rădăcini de secole, a fost numit, nu fără temei, vinul împăratului, fiindcă această licoare dătătoare de viaţă lungă era preferata casei imperiale austriece. Şi tradiţia s-a menţinut, argumentând prin faptul că în anul 1976, din podgoria Lechinţa, 170 de vagoane de vin au luat drumul Vienei.

Bistriţa a găzduit întâlnirea membrilor Asociaţiei Naţionale de Folclor din România. La Palatul Culturii au fost prezenţi directori de instituţii şi ansambluri din zece zone ale ţării. Pornind din toată ţara, anul următor se doreşte ca ansamblurile, însoţite de scriitori, să facă un turneu dedicat Centenarului Marii Uniri, care să poposească la Alba Iulia, iar mai apoi la Bucureşti. Aproximativ 1000 de oameni, în costume populare, vor duce mesajul generaţiei actuale de români care promovează mai departe valorile cultural-tradiţionale ale înaintaşilor.

Obiceiul de-a striga la moartea unui suveran: Regele a murit, trăiască Regele, este o constantă a istoriei monarhiilor europene, modul în care dinastia respectivă mergea mai departe, memoria regelui decedat fiind o altă cărămidă la fundamentul regalității post Marelui Război, atunci când s-au prăbușit marile dinastii și imperii.
Moartea Regelui Mihai I , dincolo de evenimentul de fond, este finalul unei epoci, a unui epoci de peregrinări a unui Rege singur printr-o Europă ipocrită, obosită și nedusă la Biserică.

În perioada 9-10 decembrie s-a desfăşurat în comuna Măguri-Răcătău din judeţul Cluj prima ediţie a Festivalului Concurs de Obiceiuri şi Tradiţii „Junii Satului”. Evenimentul a fost iniţiat şi organizat de către Asociaţia „De la lume adunate şi-napoi la lume date” din Cluj-Napoca (preşedinte Daniel Rusu), în parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi Primăria Comunei Măguri-Răcătău.

Ionuţ Petraşc, tânărul care a fost împuşcat mortal de un poliţist, după ce acesta fusese atacat, va fi înmormântat astăzi. Durerea familiei este cu atât mai mare cu cât a fost singurul copil, iar părinţii se văd nevoiţi să-l îngroape la doar 22 de ani. Ionuţ Petraşc a avut şi preocupări mai „blânde” înainte de a se apuca de lovirea oamenilor legii, el fiind dansator la Ansamblul „Cununa Someşană”.

Abonează-te la SPECIAL