SPECIAL

Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, a editat antologia „Transilvania din cuvinte” ce urmează a fi lansat la Târgul Internaţional de Carte Transilvania. Alcătuit de criticul Irina Petraş, volumul dedicat Centenarului Marii Uniri cuprinde texte despre Transilvania a celor mai reprezentativi scriitori ce locuiesc sau au tangenţe cu aceste meleaguri, amintind aici doar pe Ana Blandiana, Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Mircea Muthu, Adrian Popescu, Gheorghe Grigurcu, Ion Mureşan, Horia Bădescu, Constantin Cubleşan.

         De săptămâna trecută, un grup de sângeorzani nemulţumiţi de activitatea primarului Traian Ogâgău a declanşat o campanie de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului din oraşul staţiune. Lucrurile au escaladat o dată cu conflictul verbal avut de primarul în funcţie cu un locuitor al oraşului. Revoltaţi de această atitudine, s-a demarat acţiunea de strângere de semnături. Pentru organizarea referendumului, cel puţin 25% din cetăţenii cu drept de vot trebuie să semneze cererea.

Durere fără margini şi lacrimi azi, la Bistriţa, când Ioan Pugna, bistriţeanul ucis de natura dezlănţuită în Parcul Municipal, a fost condus pe drumul veşniciei. Rude, prieteni şi apropiaţi au venit la căpătâiul celui trecut fulgerător în rândul drepţilor.
Mitropolitul Andrei a venit să se roage, la Capela de pe strada Tărpiului, împreună cu protopopul Alexandru Vidican (originar din acelaşi sat cu regretatul Ioan Pugna, Căianu Mic), arhidiaconul Claudiu Grama, alături de un sobor de preoţi, pentru sufletul acestui om bun ce a plecat prea repede dintre noi.

O nuntă cu totul inedită a avut loc în Statele Unite ale Americii, la Chicago. Mireasă, consulul României, Mihaela Diaconu, iar naşi consulul general Trifan Florea Tiberiu şi preotul Ioan Lupescu. „Au venit mulţi români din comunitatea românească din SUA, dar şi invitaţi ai ambasadelor multor ţări”, spune secretarul de stat Alexandru Pugna, prezent la eveniment. Pentru ei au cântat atât bistriţeanul nostru, cât şi Florentina şi Petre Giurgi, Zorica Savu, Laura Bretan ( românca ce a uimit America la un celebru concurs televizat), Nicoleta Roman, Raul şi formaţia Fierarul.

Emoţii pentru primarul din Parva care şi-a văzut în rochia albă de mireasă pe cea mai mare dintre fetele lui, Florița Ionela. Având o familie binecuvântată de Dumnezeu cu 8 copii, dintre care cinci fete şi trei băieţi. Oficiile de „ofiţer” al stării civile le-a făcut chiar domnul primar, alegând pentru eveniment un cadru miric, la pensiunea Ana, a familiei. Aici, mirii au semnat actele oficiale, Floriţa Ionela devenind astfel soţia lui Adrian Ivan.

La un an de la marea sărbătoare, Coşbuc a fost deja uitat. În mai toate instituţiile de cultură şi învăţământ ale judeţului a trecut neobservată ziua de azi, când aniversăm 151 de ani de la naşterea poetului George Coşbuc. Dacă anul trecut, la 150 de ani de la venirea pe lume a poetului ce se năştea în casa preotului Sebastian Coşbuc din Hordou erau ample evenimente în Bistriţa, Năsăud şi în satul natal, cu academicieni, mitropoliţi şi demnitari, anul acesta aniversarea Bardului de la Hordou trece aproape neobservată.

Peste 30.000 de bistriţeni, din care 10.000 de clienţi unici, au trecut, în primele zile de la deschidere, pragul supermarketului Selgros. Încă de la intrarea în parcarea Selgros, bistriţenii au fost ghidaţi, iar mai apoi au fost deschise inclusiv case de urgenţă pentru a nu se sta foarte mult la coadă. Bistriţenii au fost curioşi să vadă ofertele noului supermarket, cu toţii îndreptându-şi paşii spre Selgros, în timp ce parcările altor magazine din Bistriţa erau aproape goale.

Parohia Greco-Catolică cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” din Protopopoatul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, are bucuria de a vă adresa invitaţia pentru a participa la sfinţirea bisericii nou construită, cu sediul în localitatea Herina/115.
Desfăşurarea acestui eveniment va avea loc, duminică, 24 septembrie 2017, începând cu ora 10.00.
Biserica va fi sfinţită de Preasfinţitul Episcop Florentin Crihălmeanu. La eveniment este invitat şi Arhiepiscopul Major Preafericitul Cardinal Lucian Mureşan, întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice din România.

Joi, Primăria şi Consiliul Local Lechinţa, alături de Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean pentru Cultură organizează tradiţionalul Târg al Lechinţei. Astfel, cu începere de la ora 15.00, la Lechinţa, în faţa spectatorilor vor fi tineri interpreţi de muzică populară Emilia Banabic, Maria Gordon, Larisa Varga, Ionuţ Avram şi Alexandru Rus.

Aproximativ 200 de oameni au venit din mai multe judeţe din ţară şi s-au rugat pentru năsăudeanul Cristian Pomohaci, ajuns la sediul Mitropoliei Ardealului unde s-a judecat apelul în legătură cu excluderea lui din preoţie. El a ajuns cu maşina personală CJ – 77 – DUH.

Abonează-te la SPECIAL