SPECIAL
Polonia a găzduit ediţia a IV-a a Campionatului European de Tineret la canotaj, în orașul Kruszwica. Romania a cîştigat locul I cu 10 medalii din care 8 de aur, una de argint și una de bronz. A strălucit din nou Alina Pop, din Lușca, împreună cu colegele Cristina Popescu, Beatrice Parfenie și Roxana Părășcanu. Aplauze şi aur pentru proba de ”4 rame feminin”.
Reamintim faptul că în luna mai fetele au cucerit medalia de aur la Campionatele europene de seniori din Cehia. Urmează mondialele de seniori din SUA, iar visul mare este Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo.
Mai este un pic şi magazinul Selgros Bistriţa va fi inaugurat cu mare fast. Sub titulatura „Acasă la Rebreanu şi Coşbuc”, Selgros Bistriţa vine cu noutăţi pentru bistriţeni. Una dintre vedetele îndrăgite ale televiziunii vă recomandă magazinul bistriţean: „Sfatul meu de toamna este sa vizitati magazinul cel mai proaspat! Sunt Andi Moisescu si din 15 septembrie va invit la Bistrita, in Calea Moldovei nr. 13 B magazinul meu preferat! Selgros, din 15 septembrie, acasa, la Rebreanu si Cosbuc! Selgros – club petru profesionisti si pasionati, de bunataturi”, spune Andi Moisescu.
Un nume de top, Delia. Care a revenit în judeţul nostru adunând peste 15.000 de oameni la un loc la Festivalul Usturoiului, în Pasul Tihuța, Piatra Fântânele (Pășunea Rusu).
Cea de-a IV-a ediţie a zilelor comunei Sunt a debutat sâmbăta în prezenţa a aproape o mie de oameni. Primarul Ioan Szabo a declarat că îşi doreşte să aducă în fa'a “şănţenilor lui dragi” cei mai buni artişti de muzică populară şi uşoară.
Sărbătoare, azi, în familia părintelui Tudor Mudure, inspector pe probleme de tineret şi preot în Biserica Ortodoxă ”Sfânta Treime” din Bistriţa şi a preotesei Ioana, cadru universitar la UBB. Bucurie mare şi pentru bunici, Ioan Iacob de la Paşapoarte şi a directorul Lucica Iacob, de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița, care au o singură fiică de la care au acum un nepot.
Ministrul Apelor şi Pădurilor Doina Pană într-o altfel de ipostază. Bistrițeanca a lăsat biroul de ministru pentru câteva ore pentru a încreştina un bebelaş.
Ieri a debutat o nouă ediție a Festivalului Usturoiului, în Pasul Tihuța, Piatra Fântânele (Pășunea Rusu). Lumea şi-a achiziţionat deja produse de la Târgul de produse meșteșugărești și tradiționale organizat de Asociația “Produs în Bistrița-Năsăud” dedicat, în exclusivitate, meșteșugarilor, artizanilor și producătorilor locali care își vor prezenta creațiile realizate cu mult suflet și multă imaginație sau delicioasele produse gastronomice.
Concursul masculin pe echipe de la Campionatele Naționale de Gimnastică de la Ploiești s-a încheiat, iar rezultatele sunt următoarele: C.S. Dinamo București a luat aurul, C.S.M. Bistrița a câștigat argintul, iar C.S.A. Steaua a obținut bronzul. La individual compus, Cristian Bățagă - C.S.M. Bistrița a câștigat locul 1, urmat de Vlad Cotuna - C.S.A. Steaua București, pe locul 2 și Andrei Ursache - C.S. Dinamo București, pe locul 3. Felicitări tuturor sportivilor și mult succes la competițiile viitoare!
Ministerul Educaţiei a dat publicităţii rezultatele celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat. La nivel judeţean, cea mai mare medie a fost obţinută de Silviu Cira de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud, care a fost declarat „reuşit” cu 8,5.
În Bistriţa-Năsăud, doar 91 de candidaţi au reuşit să obţină o medie mai mare de 6 din cei 348 candidați prezenți, reprezentând o pondere de 26,15%. Doi candidați au fost eliminați. Iniţial, au fost înscrişi 470 de candidaţi.
Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judeţean, Biblioteca Judeţeană, Casa de Cultură Năsăud, Biblioteca Orăşenească Năsăud şi Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Chiuza au organizat „Târgul de Vară al poeţilor”.