SPECIAL
La Ourense în Spania scriitoriul Dorel Cosma şi-a lansat trei cărţi în prezenţa unor autorităţi guvernamentale şi locale şi a unui public numeros din zonă. Managerul Palatului Culturii a vorbit despre Societatea Scriitorilor Bistriţeni "Conexiuni" şi totodată şi despre întreaga activitate culturală ce se desfăşoara de-a lungul anului 2017 din cadrul instituţiei.
Au fost laansate în paarcul central al oraşului volumele "Duminică în Manhattan" scris în 5 limbi, "Malul tăcerii"-ediţie romîno-bilingvă şi "Zbor"-ediţie româno-engleză.
-Am văzut că în ultima perioadă tot mai mulţi bistriţeni vin să înveţe să danseze. Este dansul o nouă formă de petrecere a timpului liber şi de socializare?
- În ultima perioadă dansurile latino au explodat și la Bistrița. Bistrițenii preferă dansul ca mod de relaxare, socializare, mișcare sau deconectare de la stresul acumulat în timpul serviciului.
- Când este mai idicat să înveţi să dansezi sau nu contează vârsta?
ANUNȚ CONCURS DIRECTORI/DIRECTORI ADJUNCȚI DIN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DE STAT
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud anunţă organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct din următoarele unități de învățământ preuniversitar de stat din județul Bistrița-Năsăud :
Nr. crt.
Nume unitate de învățământ cu personalitate juridică
Tip unitate
Număr posturi director
Număr posturi director adjunct
1
COLEGIUL NAȚIONAL "LIVIU REBREANU" BISTRIȚA
O fiinţă de o sensibilitate aparte, un caracter nobil şi de mare ţinută, un bun ofiţer şi jandarm în slujba IJJ B-N şi a Jandarmeriei Române, mr. Georgeta Căşvan a împlinit 10 ani de când se află în slujba şi la datorie faţă de cetăţenii comunităţii bistriţene şi judeţene.
În reuniunea Grupului de inițiativă și proiectare a Universității din Bistrița - cu Participarea Vicepreședintelui Consiliului județean, a Prefectului județului și a Primarului municipiului Bistrița - din data de 9 iunie 2017, de la Prefectura Bistrița-Năsăud, s-au luat următoarele hotărâri:
1. Universitatea din Bistrița se va numi Universitatea “Liviu Rebreanu” din Bistrița. Se preconizează o muncă intensă încât noua universitate să poată fi inaugurată în contextul Centenarului Marii Uniri.
Un dialog purtat cu Cristiana Ioana Cosma, singura elevă din judeţul nostru înscrisă la sesiunea specială a Bacalaureatului, scoate în evidenţă profilul unui absolvent de cinste al şcolii năsăudene. Cu premiul I la Olimpiada Naţională de Biologie, membră a Lotului Naţional al acestei discipline, cu media de absolvire 10 şi media de BAC 9.30, eleva din Năsăud este un model pentru generaţia sa. În plus, are o vară la dispoziţie pentru a se recrea, deoarece a fost admisă la universităţile de medicină din Bucureşti şi Cluj, optând pentru Capitala transilvană.
Bistriţa va avea, din această toamnă, nu unul ci două mall-uri, situate amândouă pe Calea Moldovei, unul în Piaţa ruşilor, pe fosta locaţie UCTA, altul lângă magazinul Kaufland. La Selgros lucrările sunt destul de avansate, urmând ca luna viitoare firmele să-şi preia spaţiile, iar în septembrie să fie deschiderea oficială a galeriei ce va cuprinde 22 de magazine.
Elev al Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, David Bob îşi face apariţia pe scenele modei internaţionale. Fiul directorului Ani Bob, de la AJPIS, s-a aflat, săptămâna trecută, împreună cu Attitude Models, la Londra, iar marţi dimineaţă a mers spre Milano, unde va participa la renumita Săptămână a Modei.
Bistriţeanul mai colaborează şi cu agenţiile Named Models şi Wonderwall Management. Având 1,87 m înălţime, păr roşcat şi ochi căprui, David Bob este curgat de agenţiile de modă, dar şi de renumite branduri fiind un nou nume în modellingul internaţional. Felicitări David !
Marius Moldovan s-a aflat, la finele săptămânii trecute, acasă, la Bistriţa, unde a participat la nunta surorii lui. Sonia Moldovan şi-a unit destinele cu William, starea civilă având loc la Palatul Culturii Bistriţa, iar cununia religioasă la Biserica „Sfânta Ana” de la Big.
Printre invitaţii de marcă de la petrecere s-a aflat cunoscutul Adi de la Vâlcea.
Cristiana Ioana Cosma, absolventă a Colegiului Naţional George Coşbuc din Năsăud, este singurul candidat din judeţul nostru înscris la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat, care s-a încheiat recent.
Eleva din Năsăud a fost declarată admisă cu media 9,30, după ce a obţinut 9,80 la proba de Limba şi literatura română, 10 la geografie şi 8,10 la Istorie.