SPECIAL

          Într-o societate în care lipsa de control poate duce de cele mai multe ori la haos, nevoia de a fi în siguranță și de a stăpâni situația este foarte mare. Progresele care au fost făcute în ultimii ani, în tehnologie, sunt formidabile. Serviciile de securitate sunt, în prezent, disponibile pentru toată lumea. Indiferent de domeniul de activitate, un sistem integrat de securitate este mereu o alegere potrivită și care aduce foarte multe avantaje.

Nuntă mare la Năsăud. Consilierul local Dorel Oltean, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri, a fost socru mare, fiul său, Silviu, unindu-şi destinele cu Dinuţa Pavelea.
Iubitori ai tradiţiilor de peste veacuri, mirii şi invitaţii au ales să poarte frumoasele costume populare la cununia civilă. Un fapt inedit a fost faptul că inclusiv căţelul, parte din familie, a fost îmbrăcat de sărbătoare, cu cămaşă, dar şi cu clopul cu păun, aşa cum le şade bine „feciorilor” năsăudeni.

Eveniment deosebit în familia Miloş în acest weekend. Fiul muzeografului Eugen Miloş, de la Centrul Cultural German, şi nepotul scriitorului Alexandru Cristian Miloş, a avut o nuntă aparte în Capitala Transilvaniei, la Cluj. Cununia religioasă s-a desfăşurat în aer liber, iar petrecerea într-unul dintre cele mai selecte centre de evenimente, Wonderland. Un punct aparte l-a constituit jurămintele mirilor la înălţime, într-un balon.
Petrecerea a fost una cu bun gust şi muzică adevărată, într-o atmosferă de nobleţe şi aristocraţie.

Aproape 700 de elevi au ascultat clinchetul clopoţelului în prima zi de şcoală la Gimnazială nr. 4 Bistriţa. Invitat de onoare a fost inspectorul şcolar general, Camelia Tabără, care le-a dat elevilor şi cadrelor didactice o veste bună, în calitate de consilier local, Primăria pregătind documentaţia pentru accesarea fondurilor europene în vederea imobilului.

Curtea Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” a fost deosebit de animată în prima zi în care elevii, cadrele didactice, părinţi şi bunici şi-au dat întâlnire, participând la festivitatea ocazionată de debutul anului de învăţământ 2016-2017. La început s-a oficiat, în limba română şi în limba maghiară, o slujbă de binecuvântare de către preoţii Liviu Şugar şi Attila Lorincz. Au luat cuvântul directoarea Colegiului – prof. Iuliana Vlad, vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Alexandru Pugna, directorul adjunct – prof.

La Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, la festivitatea de deschidere a noului an şcolar a fost prezentă conducerea judeţului: prefectul Ovidiu Frenţ, preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, primarul Bistriţei – Ovidiu Creţu. S-a oficiat de către părintele protopop Alexandru Vidican şi preotul Lazăr Cozman o slujbă de binecuvântare pentru cei care păşesc într-o nouă etapă de viaţă. Directorul Colegiului, prof. Constantin Rus, a prezentat o succintă radiografie a şcolii rebreniene.

Celebra actriţă Magda Catone a fost astăzi pe scena din Bistriţa. Premergător evenimentului, ea a fost întâmpinată de finul ei, actorul Ovidiu Danci. Bistriţeanul Ovidiu Danci a jucat în filmul "Om sarac, om bogat" alături de Şerban Ionescu. Actorul ce l-a interpretat pe Ion din filmul adaptare după romanul bistriţeanului Liviu Rebreanu, i-a devenit naş, alături de soţia lui, Magda Catone. Vestea plecării la veşnicie a titanului cinamatografiei româneşti l-a întristat pe bistriţean, dar a rămas în legătură cu naşa lui.

Andrei Dobrin, tânărul bistriţean care a defilat pe podiumurile din Londra, Paris şi Milano, pentru case celebre de modă precum Dior şi Prada, a fost azi la Mărişelu, la Zilele comunei. L-am remarcat printre spectatori, alături de mama lui. Nu a fost greu de recunoscut prin ţinuta pe care o are, nu doar că este înalt şi arată ca un adevărat manechin, dar ştie să îşi şi aleagă hainele. Şi apoi nu toată ziua întâlneşti, la Mărişelu, un tânăr care are contract cu mari case de modă. Şi care, la vârsta lui fragedă, de doar 16 ani, a defilat în atâtea capitale ale modei.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Primăria și Consiliul Local al comunei Mărişelu au dat startul primei ediţii a Zilelor Mărişelu, sub genericul festivalul local de tradiții și folclor din comuna Mărișelu.

Abonează-te la SPECIAL