SPECIAL
Peste 100 de oameni au participat, ieri, 19 aprilie, la deschiderea Inspir Sport, un spațiu care oferă o alternativă mijloacelor de transport tradiționale. Susținând mișcarea și traiul sănătos, Inspir Sport propune și o metodă distractivă de a petrece timpul liber, alături de familie sau prieteni, printr-o gamă largă de biciclete, piese și service pentru acestea, într-un nou spațiu deschis pe Bd-ul Decebal nr. 46.
Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa, alături de Inspectoratul Şcolar Judeţean au organizat prima ediţie a Festivalului-concurs de obiceiuri şi tradiţii din cadrul proiectului „Copil ca tine sunt şi eu” cuprins în calendarul activităţilor educative regionale şi interjudeţene 2016.
O manifestare consacrată şi de mare sensibilitate, impact şi românism s-a desfăşurat la Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa, sub sigla „Tradiţional românesc în Europa multiculturală”, aflată la ediţia a XII-a şi la care au participat un număr important de şcoli invitate, un numeros public, care a constatat ce înseamnă păstrarea valorilor noastre tradiţionale româneşti.
În data de 23 aprilie a.c., personalul din Brigada 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN” va sărbători Ziua Forţelor Terestre, al cărei patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de Biruinţă.
Creativitatea este la ea acasă la Clubul Copiilor din Năsăud. Acest lucru este confirmat încă odată în cadrul „Școlii Altfel”. Este bine cunoscut faptul că, Clubul Copiilor desfășoară o largă paletă de activități educaționale nonformale. De această dată, cei care frecventează Clubul în această perioadă au ocazia să participe și la realizarea unui ou a cărui înălțime depășește 1,50 metri înălțime.
Redacţia cotidianului „Răsunetul” s-a umplut de larma şi veselia prichindeilor din clasa I C Step by Step de la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” din Bistriţa, care ne-au vizitat în a doua zi a „Săptămânii altfel”. Deşi de-abia au descoperit tainele alfabetului, elevii, coordonaţi de înv. Crina Maria Mureşan şi Maria Andreica, s-au arătat interesaţi de tot ceea ce înseamnă presa scrisă şi online.
Cu circa 5000 de oameni îmbrăcați cu cele mai mândre haine scoase din lada de zestre a bunicilor sau cusute în zilele noastre adunați în același timp, în același loc, Năsăudul vrea să impună zona a cărei inimă culturală este ca Patrie a Costumului Popular!
Dintre oamenii care s-au ridicat din comuna Prundu Bârgăului și s-au afirmat în mod special în plan profesional am remarcat pe prof. univ. dr. cercetător științific Sebastian Wachsmann-Hogiu, devenit unul dintre cei mai valoroși oameni de știință, cercetător și inventator, conducător de doctorate, fiind recunoscut mai mult în străinătate (Germania, Anglia, China, Japonia) decât în România.
Şcolile bistriţene au dat curs invitaţiei formulate de Consiliul Judeţean de a vizita cea mai importantă instituţie administrativă a judeţului şi de a-i cunoaşte pe angajaţii şi decidenţii forului judeţean, în cadrul evenimentului intitulat „Ziua porţilor deschise”. După ce au ocupat fotoliul de preşedinte, preşcolarii şi elevii bistriţeni şi-au „declarat intenţiile” de a face mai mult şi mai bine pentru semenii lor.
În data de 11 aprilie 2016 Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a împlinit 24 de ani de la înființare.
Astfel, luni 18 aprilie între orele 09:00 și 14:00 invităm cetățenii județului Bistrița-Năsăud, să viziteze cea mai importantă instituție administrativă a județului și să îi cunoască pe angajații și decidenții Consiliului Județean. Ziua porților deschide la Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. La ora 10:30, grupuri de copii de grădiniță și din școala primară și-au anunțat venirea în biroul Președintelui Consiliului Județean și în Sala de ședințe a Consiliului Județean.