SPECIAL
Bucurie mare în familia Edinei Polgar Marton, în prag aniversar. De Sf.Ioan, a venit pe lume Janos Kristian, care a împlinit rodul dragostei dintre Edina şi soţul ei, Janos. Suntem convinşi că Sf. Ioan, cel în a cărui zi s-a născut micuţul îngeraş, şi pe al cărui nume îl poartă, îi va călăuzi paşii spre bucuriile acestei lumi.
Tinerei mame, fostă colaboratoare a cotidianului nostru, îi dorim multă sănătate, fericire, înţelepciunea şi răbdarea de a-şi creşte copilul. Pentru că în 11 ianuarie, împlineşte o frumoasă vârstă, îi urăm „La mulţi ani!”
Operatorii din turism din zona Colibița – Tihuța și întreprinzătorii care intenționează să dezvolte afaceri în sfera serviciilor de cazare, masă sau agrement pentru cei care tranzitează sau vizitează județul Bistrița-Năsăud au avut ocazia să primească informații concrete în privința legislației existente în domeniul turismului și să afle care sunt pașii necesari obținerii certificatului de clasificare turistică, la întâlnirea organizată sâmbătă, 9 ianuarie, de Asociația de promovare a turismului ”Turist în Bistrița-Năsăud”, la restaurantul Alpin din comuna Prundu Bârgăului.
Aseară, la Mega Park, în Sângeorz Băi, a avea loc tradiţionala Horă Someşană, iniţiată de Traian Ogâgău, manager Radio Someş. În spectacolul de zile mari au fost invitaţi să cânte Ioan Dordoi, Felix Gălan, Anuţa Motofelea, Ionuţ Bledea, Diana Cârlig, Cristina Bugnar, Marcel Avram, Mădălina Mârza, Oana Matei, Mirela Petruş şi Bogdan Berbecari, în acompaniamentul orchestrei conduse de Florin Sas.
Ziua de azi l-a găsit pe manager atât alături de cei dragi, dar şi la serviciu, deoarece în aceste zile se mai lucrează încă la proiectele pentru anul 2016.
În ceas aniversar, urăm prof. dr. GAVRIL ŢĂRMURE, manager Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, multă sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei dragi!
La mulţi ani!
Redacţia „Răsunetul”
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul a fost serbat în mod deosebit joi, 7 ianuarie 2015, în parohia bistrițeană Milaș, unde Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei s-a aflat în mijlocul comunității parohiale și pentru a binecuvânta lucrările de renovare efectuate la biserică și casa parohială, dar și pentru a sfinți noua capelă mortuară, înălțată în apropierea locașului de cult.
Asociația pentru Promovarea Turismului ”Turist în Bistrița-Năsăud” organizează sâmbătă, 9 ianuarie 2016, o întâlnire informală privind legislația actuală în domeniul clasificării structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică. Întâlnirea are loc la restaurantul Alpin din comuna Prundu Bârgăului, începând cu ora 11.00.
Pe Valea Ilvelor, nu departe de Valea Someşului Mare, al cărui afluent este, se întinde o aşezare, pe o distanţă de aproape 25 km, la poalele Munţilor Heniu (1612m), din şiragul Munţilor Bârgăului, o localitate rostuită în formă de căldare cu numele Leşu, nume ce provine potrivit dr. Nicolae Drăganu, profesor universitar care a analizat din punct de vedere fonetic şi istoric zona, din trei radicale: Lesz=pădure; Leath=polon şi Les=loc de pândă.
Un oficial cu rang foarte înalt de la nivelul judeţului spunea, la lansarea unei monografii etnografice că „Centrul politico-scriitoricesc s-a mutat de la Măluţ la Runcu Salvei”. Vrem să argumentăm spusele politicienului lăsând la judecata cititorilor aprecierile ce se cuvin. Aşadar, mai întâi (că tot a fost) Măluţul politico-scriitoricesc.
Vineri, 8 ianuarie, de la ora 19.00, la Mega Park, în Sângeorz Băi, va avea loc tradiţionala Horă Someşană, iniţiată de Traian Ogâgău, manager Radio Someş. În spectacolul de zile mari vor urca pe scenă Ioan Dordoi, Felix Gălan, Anuţa Motofelea, Ionuţ Bledea, Diana Cârlig, Cristina Bugnar, Marcel Avram, Mădălina Mârza, Oana Matei, Mirela Petruş şi Bogdan Berbecari, în acompaniamentul orchestrei conduse de Florin Sas.