SPECIAL
Colindul se aude în aceste zile la Răsunetul nu doar prin glasul copiilor, ci şi al profesorilor. O prezenţă plăcută a fost mesajul de sărbători adus în redacţia noastră de cadrele didactice de la Şcoala Incluzivă nr. 1 Bistriţa, alături de directorul Doris Vass. În frumoase costume populare, doamnele profesoare au prezentat colinde din vatra satului transilvan, remarcându-se din grup Mariana Harosa (director adjunct) şi Camelia Suciu (interpretă de muzică populară).
Momente speciale la Gala „Parada brăduţilor”. Organizaţia Judeţeană a Femeilor Liberale a organizat o licitaţie în care nu mai puţin de 13 brăduţi, împodobiţi de sărbătoare, au intrat în competiţie. Scopul a fost unul nobil, acela de a ajuta financiar pe violonistul Dănuţ Bungărdean care, pentru a ne bucura cu muzica lui, are nevoie de o vioară, dar şi de a ajuta cazurile sociale ale Asociaţiei „Aripi de copil”.
Centrul Europe Direct Bistriţa, din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie BN, şi-a premiat partenerii şi colaboratori. A fost o întâlnire firească, pe care Centrul Europe Direct Bistriţa o organizează în fiecare an şi un prilej pentru prezentarea unui scurt bilanţ al activităţilor desfăşurate pe parcursul anului 2015.
SECŢIUNEA CULTURĂ
Cormoş Otilia
Activă promotoare a valorilor locale şi a municipiului Bistriţa, a participat cu lucrări în cadrul a numeroase expoziţii de grup, printre care le amintim pe cele de la Muzeul Regional de Istorie Smolyan, Bulgaria, iunie 2015, Parallax Art Fair, Londra, iulie 2015, fiind promovată de Institutul Cultural Român din Londra ca singura participantă din România.
Totodată, a expus lucrări la Art Expo Budapest, în luna septembrie 2015, fiind singura participantă din România la această expoziţie.
Pită coaptă în ”cuptior”, pe frunză de varză, bucate de-ale porcului, lapte acru de oaie în bărbânță, vin fiert cu scorțișoară și jinars cu secăre, podoabe hand-made și haine înflorate de mână, concert folk și colindul grupului coral Axios. Acestea sunt câteva dintre ”ingredientele” primei zile de Crăciun în Bistrița-Năsăud!
Consiliul Judeţean a găzduit, joi, lansarea unui volum care acoperă sărbătorile ciclului social şi calendaristic din Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului, lucrare de Vasile V.Filip şi Menuţ Maximinian. Cartea face parte dintr-o serie de trei volume gândite să acopere ,,Cultura tradiţională imaterială românească de pe meleagurile judeţului Bistriţa-Năsăud”. Seria a fost deschisă în 2012 cu un prim volum dedicat ariei tematice a obiceiurilor ciclului individual şi familial: naşterea, nunta, înmormântarea (aşa-numitele rituri de trecere).
Saloanele Hotelului Metropolis au găzduit, pentru a doua oară, decernarea titlurilor de Cetăţean de Onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud, eveniment promovat de administraţia judeţeană. De asemenea, în premieră, au fost oferite diplome de excelenţă unor elevi, profesori, funcţionari care prin activitatea lor au contribuit la promovarea imaginii judeţului, dar şi diplome de merit pentru trei muzeografi bistriţeni.
Este vorba de cinci copilași: trei fetițe și doi băieței, cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, toți tare gingași și frumoși ai familiei Alin Seica, de la Strâmba, un cuplu special. Capul familiei, deși și-a dorit, n-a avut până acum bucuria și fericirea de a-și cunoaște părinții. La naștere, a fost abandonat de mamă la bunicul matern, care l-a internat la Casa de copii de la Beclean, iar ulterior nu s-a mai interesat nimeni de situația lui. Aici a crescut, a urmat învățământul preșcolar, primar, gimnazial și a absolvit o școală profesională.
Colindul, cântec străbun transmis ca obicei încă din perioada precreștină, a răsunat și în acest an în cea mai importantă instituție a orașului Năsăud, Primăria.
Grupuri numeroase de colindători și-au dat întâlnire cu Moș Crăciun și au colindat angajații primăriei, dar și pe cetățenii aflați în trecere.