SPECIAL

O Cruce miraculoasă s-a arătat, azi, la Tărpiu unui bun credincios în momentul în care tăia lemnele din gospodărie. Minunea a fost văzută de tot satul, fiind un semn de binecuvântare al comunităţii.

În perioada 13 – 14 noiembrie 2015, Centrul Cultural Municipal „George Cosbuc” Bistriţa şi Asociaţia Culturală România din inima mea Bistriţa organizează a XIV -a ediţie a Festivalului Concurs pentruTineret „Bistriţa Folk”, rezervat creatorilor şi interpreţilor de muzică folk cu vârsta până la 30 ani.

Comuna Coşbuc a fost gazda unui eveniment deosebit organizat de tânărul etnolog Iosif Ciunterei, în colaborare cu fii ai satului din Coşbuc, Cira Vasile, George Coşbuc şi părintele Morariu Iuliu Ovidiu.
Momentul artistic tradiţional şi-a propus să reconstituie, la propriu, toţi paşii unei clăci tradiţionale de cules a mălaiului intitulată „La popa'n clacă", obicei străvechi practicat în satele transilvanene acum aproape 100 de ani.

Cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 97 de ani, în data de 10 septembrie a.c. reprezentanți ai Batalionului 812 Infanterie ”BISTRIȚA”, au fost prezenți la domiciliul domnului plt.adj.pr.(rtr.) BULGER VAZUL, din localitatea Figa, județul Bistrița – Năsăud, pentru a-i ura un sincer ”LA MULȚI ANI !” și pentru a-și exprima recunoștința față de veteranii de război care au luptat și au servit patria pe câmpurile de luptă.

Atmosferă de mare sărbătoare, astăzi, în Sala Polivalentă. Câteva sute de bistriţeni, iubitori ai sportului, şi-au dat întâlnire pentru a susţine deja echipa etalon a judeţului, CSM Bistriţa.
         Etapa a cincea din Divizia A la handbal feminin anunţa  derby-ul dintre primele două clasate, CSM Bistriţa şi CSM Slatina. Prima repriză a dat, pe unele locuri, ceva emoţii suporterilor, din cauza ratărilor, însă pe final diferenţa era de cinci goluri, 16-11.

Guvernul României a decis ca data de 9 octombrie să fie dedicată comemorării, în plan naţional, a Zilei Holocaustului, moment care marchează începutul deportărilor populaţiei evreieşti în Transnistria, în 1941.

De aceea, se cuvine ca în această zi să aducem un pios omagiu tuturor celor care au pierit într-unul dintre cele mai îngrozitoare genociduri din istoria omenirii.

Un important poet român din generaţia poetică 70, coleg de condei cu Ioan Alexandru, Constanţa Buzea ori Adrian Păunescu, originar după tată din loc. Bichigiu, comuna Telciu, din judeţul Bistriţa-Năsăud, un urmaş al martirului şi sfântului canonizat Tănase Todoran – Dorin Tudoran, stabilit de 30 de ani în SUA, şi-a lansat, la Biblioteca Judeţeană „G. Coşbuc” din Bistriţa, joi, 8 octombrie, de la ora 17.00, cartea de publicistică sugestiv intitulată „Luxul indiferenţei”, Editura Şcoala ardeleană, din Cluj-Napoca, 2015.

Echipa de handbal feminin CSM Bistriţa vă aşteaptă să o susţineţi sâmbătă, de la ora 11, în derby-ul acestui tur de campionat.

Fetele antrenate de Horaţiu Paşca şi Radu Moldovan vor întâlni ocupanta locului 2 din serie, CSM Slatina, ambele formaţii având maximum de puncte după cele patru etape disputate.

Vino în tribune, să fim "o comunitate, o echipă, acelaşi vis", în lupta pentru promovare!

Intrarea liberă. Ar fi bine să vă luaţi cu voi entuziasmul şi plăcerea de a fi suporter.

Abonează-te la SPECIAL