SPECIAL
Economistul Viorel Tiniş, cel care a slujit nu mai puţin de 27 ani în Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, este în pragul pensionării. Ieri după-amiază, colegii din administraţia judeţeană, dar şi alţi numeroşi invitaţi, l-au sărbătorit în cadrul unui eveniment special găzduit de Restaurantul „Bistriţa”. Mesaje emoţionante, flori, gânduri de preţuire au fost cadoul de rămas bun pentru Viorel Tiniş.
O conferinţă de presă organizată de Asociaţia Clubul Amazoanelor Bistriţene şi Crucea Roşie Română – Filiala Mureş a oferit, cu argumente, diseminarea rezultatelor locale ale proiectului „Împreună pentru sănătatea sânului”, care a fost implementat în judeţul BN în ultimii doi ani, cu rezultate pe măsura implicării în realizarea lui.
La sediul Protopopiatului Ortodox Bistriţa s-a derulat o şedinţă, în cadrul căreia părintele protopop Alexandru Vidican a mulţumit preoţilor pentru participarea la întâlnirea tinerilor orodocşi din Europa, derulată săptămâna trecută la Cluj-Napoca în prezenţa a peste 6000 de reprezentanţi din toate ţările. „Le-am mulţumit pentru bilanţul pozitiv preoţilor noştri care s-au implicat în reuşita acestei întâlniri cu tinerii, pe care i-a coordonat în spiritul bunei credinţe şi sperăm ca pe viitor să ne implicăm şi mai mult în acţiunile cu tinerii”, a declarat protopopul Vidican.
La iniţiativa Asociaţiei Folclorice „Ţapinarii” din Susenii Bârgăului, coordonată de maestrul coregraf Florin Flămând, după 25 de ani, manifestarea folclorică „Popasul Ţapinarilor” revine în atenţia bârgăuanilor.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au anunţat că, până în aprile 2016, în incinta Şcolii Gimnaziale nr.4 din Bistriţa va fi creat un Centru educaţional pentru copiii cu autism şi tulburări de dezvoltare. De asemenea, 105 cadre didactice şi 60 de copii (10 preşcolari şi 50 de elevi) vor beneficia de proiectul "Dezvoltarea de strategii şi politici pentru a acorda şanse egale copiilor aparţinând grupurilor vulnerabile”, al cărui promotor este ISJ BN.
Centrul Judeţean pentru Cultură
Bistriţa-Năsăud
Strada General Grigore Bălan, nr.11, Bistriţa
Organizează
în data de 16 09 2015, ora 10,00 concurs pentru ocuparea următoarelor posturi :
- Instrumentist specialitatea vioară – 5 posturi perioadă determinată în cadrul Direcţiei Promovare Cultural Muzicală şi Spectacol Folcloric”Dor Românesc”
- Instrumentist specialitatea acordeon – 1 post perioadă determinată în cadrul Direcţiei Promovare Cultural Muzicală şi Spectacol Folcloric”Dor Românesc”
Studii medii
Zilele următoare, la invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, Excelenţa Sa Eleonora Moldovan – consulul României la Cernăuţi, alături de academicianul Vasile Tărâţeanu şi o delegaţie de 20 de scriitori, se vor afla la Bistriţa.
Cu siguranţă, mulţă dintre noi s-au întrebat, în ultima lună, unde este Doris Moldovan. Timp de o lună nu am mai văzut-o nici la un eveniment din urbea noastră. Secretul a fost deconspirat azi:
În ultima lună am avut parte de o experiență de viață inedită, împletită cu sport, spiritualitate, aventură, oameni extraordinari și amintiri de neuitat!
Am mers 760 de km pe jos, am parcurs El Camino, alături de mii de pelerini din întreaga lume, de la Pamplona până în Santiago de Compostela (Spania).
La doar 24 ani, Bogdan Gruia Ivan rămâne cel mai tânăr lider judeţean al tinerilor social-democraţi, acesta fiind reconfirmat în funcţie. Conferinţa de alegeri a Tineretului Social Democrat Bistriţa-Năsăud, găzduită de Aula Universităţii Babeş-Bolyai - Extensia Bistriţa, a fost condusă de liderul interimar al social-democraţilor bistriţeni, Radu Moldovan.
Clubul Monarhiştilor Bistriţeni sprijină şi sunt alături de Filiala „Crucea Roşie Română” B-N