SPECIAL

Joi 26 octombrie 2023, la ora 18.30, la sediul Ambasadei României la Madrid, are loc o nouă manifestare culturală sub genericul Serile Acasă, cu lansarea cărților „Ultimul Înger”, Editura Neuma, și „Spiritul locului”, Editura Şcoala Ardeleană, ale îndrăgitului scriitor Menuț Maximinian, un prieten al Românilor din Spania, în mijlocul cărora poposește des cu spectacole și tradiții folclorice din zona Ardealului.

Centrul social-educativ „Grigore Pletosu” Bistriţa a fost inaugurat festiv în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI, a Preasfințitului Părinte BENEDICT Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a protopopilor ortodocşi de Bistriţa – pr. Alexandru Vidican, de Năsăud – pr. Ioan Dâmbu, şi Beclean – pr. Dragoş Cristian, a unui sobor de preoți, reprezentanți ai autorităților naționale, județene și locale, cadre didactice, copii și tineri precum și alți colaboratori.

 
Societatea Scriitorilor BN şi Uniunea Scriitorilor-Filiala Cluj  salută decizia Primăriei Josenii Bârgăului şi a Școalii Gimnaziale Josenii Bârgăului de a da numele instituţiei de învăţământ Aurel Rău. Evenimentul a avut loc pe 20 octombrie 2023 în prezenţa scriitorului Aurel Rău.
Mulţumim instituţiilor abilitate că au dat curs Scrisorilor noastre de propunere, în urma discuţiilor cu primarul şi directorul şcolii, înregistrate în noiembrie 2022 la Consiliul Local, ca Școala Gimnazială Josenii Bârgăului să primească numele scriitorului AUREL RĂU.

Publicul din Băile Herculane a fost martor la un eveniment de excepție - un omagiu adus lui Sissi, Împărăteasa Austriei, prin teatru, literatură și artă, pornind de la poemul Sissi a lui Pavel Șușară pe care regizoarea Mihaela Panainte l-a dramatizat alături de scriitorul Eugen Cojocaru și pe care l-a pus în scenă ca un spectacol complex de teatru și multi-media.
Rolul Împărătesei Sissi  a fost jucat de Denisa Mikesz, o tânără și talentată actriță din Bistrița.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud
Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
prin Serviciul Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” Bistrița
vă invită la
 Festivalul-Concurs Naţional de Interpretare a Romanţei „Dorurile mele” -  ediția I
 
BISTRIŢA, 2 - 3 noiembrie 2023, CENTRUL CULTURAL „DACIA”, Sala „Valeria Peter Predescu”
Prezintă: MIRUNA IONESCU
JOI, 2 NOIEMBRIE 2023
ORA 18:00 - Concurs de interpretare
Invitati în recital:
DOMNICA DOLOGA
CRISTINA BUGNAR
VINERI, 3 NOIEMBRIE 2023

Prima ediție a Festivalului Internaţional de Film FYIFF Bistrița a avut loc un real succes. Proiecțiile de film de la Palatul Culturii, Cinema Dacia și Turnul Dogarilor s-au bucurat de un public de calitate, cunoscător.

Festivalul îşi propune descoperirea şi promovarea de noi talente în ceea ce priveşte interpretarea cântecului popular autentic. Desfășurat într-o zonă folclorică cunoscută pentru valoroasa zestre spirituală moştenită de la înaintaşi, zona Bistriţei şi Năsăudului, renumită şi datorită numărului mare de interpreţi valoroşi ce reprezintă acest ţinut, Festivalul se organizează sub forma unui concurs de interpretare, la care sunt invitaţi tineri interpreţi ai cântecului popular românesc din întreaga ţară.
 

I. CARACTERUL FESTIVALULUI

 Naţional
 

În noaptea de duminică spre luni, pelerinii bistrițeni și preotul Ioan Creța au revenit în țară, aterizând la Cluj-Napoca. Dna învățătoare Aurica Someșan ne-a declarat că tot timpul au fost în siguranță, iar pelerinii au vizitat toate obiectivele propuse, inclusiv duminică. "Au fost momente înălțătoare, pășind pe urmele Domnului Nostru Iisis Hristos. Mulțumim bunului Dumnezeu pentru toate!", ne-a declarat, în această dimineață, doamna învățătoare.

În Duminica a 19-a după Rusalii, 1 octombrie 2023, zi în care este prăznuit și Acoperământul Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Florești, județul Cluj, cu prilejul hramului așezământului monahal.

Abonează-te la SPECIAL