SPECIAL
După şase luni de muncă şi învăţare asiduă căci cursuri erau câte şase ore în fiecare zi, 17 şomeri şi-au găsit, pe lângă subvenţia venită prin participarea la un proiect cu finanţare europeană, o nouă şansă pe piaţa muncii sau – de ce nu? – un sens în viaţă la care poate nu se gândiseră până la absolvirea programului de formare profesională ce i-a transformat în bucătari cu acte în regulă şi cu posibilităţi reale – estimate la nivelul a 60 – 70 de procente - de angajare în zonă.
Municipiul Cluj a găzduit, la finele săptămânii trecute, cea de a doua ediţie a Campionatului Naţional de Karate Kogaion pentru cadeti, junior, tineret si seniori, cat si cea de a –IX-a editie a Cupa Palatul Copiilor, competitii organizate de către Federaţia Română de Karate Kogaion, în colaborare cu Clubul Sportiv Palatul Copiilor Cluj Napoca. La startul concursului au fost prezenti un numar de aproximativ 200 de sportivi apartinand celor 13 cluburi prezente.
S-a lansat oficial platforma online www.impartebucurie.ro, un proiect gândit şi înfăptuit de un grup de tineri din Bistriţa, grup coordonat de Bogdan Ivan.
Doresc sa transmit etnicilor romi de pretutindeni, toate gândurile bune ocazionate de Ziua Internațională a romilor. Totodată îmi îndrept atenția și către victimele de etnie romă ale Holocaustului, care sunt omagiate astăzi.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, Parohia Ortodoxă Gledin şi Şcoala Gimnazială „Paul Tanco” Monor, organizează cea de-a IV-a ediţia a Colocviilor de la Gledin. Manifestarea debutează a doua zi de Paşti cu concursul de creaţie şi interpretare pentru elevi, coordonat de profesoarele Crina Maria Năsăudean şi Ionela Ancuţa Toma, la care participă elevi din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Mureş.
Primăria Municipiului Bistrița și Centrul Cultural Municipal George Coșbuc” vă invită Marți 14 Aprilie, de la ora 18:00 la Teatrul de Vară, la Concertul Extraordinar de Paști susținut de Momentum Orchestra București – dirijor Vlad Mateescu.
Vlad Mateescu – născut la 25 Octombrie 1987 la Ploiești actualmente DIRIJOR AL FILARMONICII ”Paul Constantinescu” din Ploiești , dirijor al Momentum Orchestra și dirijor invitat al mai multor ansambluri orchestrale din România.
Momente emoţionante pe străzile Bistriţei. Peste 70 de actori au adus atmosfera Ierusalimului de altădată într-un spectacol stradal care a adunat peste 2000 bistriţeni care, cu ochii în lacrimi, au asistat la Drumul Crucii. Evenimentul teatral, organizat de Primăria municipiului Bistriţa, Centrul Cultural Municipal şi Protopopiatul Ortodox Bistriţa, a debutat cu „Scena judecării”, care s-a înfăptuit în faţa Complexului Studenţesc UBB (Apollo).
După ce, la finalul anului trecut, a primit premiul premiului „Mihail Drăgănescu” al Academiei Române, prin care cercetătorului cu origini beclenare i s-au recunoscut , la categoria „Ştiinţa şi tehnologia informaţiei”, meritele pentru noua metodă de creştere hetero-epitaxială tridimensională pentru aplicaţii în opto-, micro-, nanoelectronică şi senzoristică, fizicianul Claudiu Falub este noul cetățean de onoare al orașului de pe Someș, conform unei decizii recente a Consiliului Local.
Absolvent în 1995 al Facultății de Fizică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca,
Pentru al patrulea an consecutiv, Casa EMA donează, în cadrul acestei campanii, jumătate din încasările realizate într-una din zilele de Paști unei organizații non-profit, pentru a sprijini dezvoltarea acesteia. Sub deviza „mișcă-te și lasă-te mișcat”, încurajăm bistrițenii la mișcare, în același timp contribuind la strângerea de fonduri organizată.
De această dată, fondurile strânse în data de 13 aprilie vor fi donate Centrului de Referință și Resurse în Autism „Micul Prinț”, pentru a susține terapia prin echitație a copiilor care suferă de această tulburare.
Lucrările de modernizare pe cel de-al treilea tronson de pe DJ 162 Teaca – Archiud se vor încheia în luna iunia a acestui an, anunţă administraţia judeţeană.