SPECIAL
Alexandria Librării, una dintre cele mai extinse reţele de librării din ţară, inaugurează joi, 5 martie 2015, începând cu orele 14.00, primul magazin din municipiul Bistrița. Fii alături de noi la marea deschidere și profită din plin de prețuri promoționale la sute de cărți care abia așteaptă să fie citite!
Felicia Voica, profesoara şi pictoriţa, este o apariţie graţioasă, feminină, sensibilă şi delicată. N-ai bănui în străfundurile sufletului ei senin, mereu surâzător, o forţă artistică a luminii şi culorilor. Talentul erupe în domnia sa ca un vulcan colorat, vulcan al imaginilor emoţionale, al picturii autentice şi cu atât mai discretă, ce se deschide ca şi petalele unui trandafir roşu, doar privirilor iniţiate, alese.
La Salva tradiţiile se moştenesc din generaţie în generaţie ca un arc peste timp al identităţii ţăranului român care şi-a croit destinul apărat de apele Someşului şi Sălăuţei. Aici, unde rugăciunea s-a făcut întotdeauna auzită prin glasul Sfinţilor Martiri Năsăudeni, credinţa şi tradiţia îşi dau mâna pentru a arăta ceea ce are mai frumos sufletul sălăuanului.
Astăzi, 3 martie 2015, I.P.S Andrei, preocupat în mod deosebit de predarea orei de religie în școală, s-a întâlnit la sediul Protopopiatului Bistrița cu un număr impresionant de părinți care doresc să facă parte din ”Asociația părinților, pentru ora de religie”.
În susținerea predării orei de religie, pentru toate confesiunile, I.P.S a spus că Biserica nu intenționează să-i vadă pe toți mari teologi sau preoți, ci în mod deosebit să-i apropie de valorile spirituale și religioase care-l fac pe tânăr mai frumos și la trup și la suflet.
La San Giovanni Rotondo, în Italia s-a desfășurat o întâlnire a Biroului Executiv I.G.F. Au fost prezenți președintele I.G.F, Dorel Cosma, președintele adjunct, vicepreședinții și membrii Biroului. Concomitent au avut loc manifestări folclorice susținute de FITP (Federația Italiană a Tradițiilor Populare) – Italia care a cuprins atât programe tradiționale, muzicale cât și un remember al artistului local Antonio Lecce. Câteva sute de artiști au evoluat la San Giovanni Rotondo care au fost distinși cu premii speciale.
Părinții care au copii de școală și doresc să susțină ora de religie, se pot întâlni astăzi cu I.P.S Andrei, la sediul Protopopiatului Ortodox din Bistrița, P-ța Unirii nr 9, orele 16.30.Vă asteptăm cu drag!
Filmările pentru lungmetrajul "Fixeur/ The Fixer", de Adrian Sitaru, care prezintă povestea unui tânăr jurnalist ce îşi doreşte să lucreze în presa internaţională, au început la Bistriţa, în rolurile principale fiind distribuiţi Tudor Aaron Istodor şi Mehdi Nebbou.
Marius Chivu este, cu siguranţă, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori ai generaţiei sale. Absolvent al unei şcoli de arte, iar mai apoi a Facultăţii de Litere, Marius Chivu a debutat publicistic cu recenzii şi cronici literare în anul 2000 în revista USR „România Literară”. Aveam să-l cunoaştem mai bine din revista „Dilema veche”, unde, iată, de 15 ani, săptămânal, recenzează o carte. „Poate că oboseşti, îţi pierzi motivaţia, ai impresia că scrii acelaşi lucru, doar cărţile diferă, ajungi să te plictiseşti, dar capeţi o anumită responsabilitate, te profesionalizezi.
Deși mai sunt la dispoziție câteva zile (până vineri, 6 martie a.c.) pentru înscrierile la ora de religie, la Colegiul Național “Petru Rareș” din Beclean socotelile s-au cam încheiat, iar lucrurile sunt cât se poate de clare: 99 la sută dintre părinți s-au declarat pentru. Din 1010 elevi câți numără instituția, pentru aproximativ 1000 s-au manifestat deja opțiuni pro, subliniază directorul Cristian Nicula, cu explicațiile "de rigoare": “Curtea Constituțională a cerut să ne aliniem la normele Uniunii Europene; or, noi credem că valorile UE se bazează pe creștinism.