SPECIAL
În anul şcolar 2013-2014 în perioada noiembrie 2013 – februarie 2014 s-a desfăşurat Campania naţională privind implementarea în sistemul de învăţământ a proiectului ”Valenţe culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă”. Proiectul a fost demarat de Inspecţia Muncii în colaborare cu inspectoratele şcolare judeţene, cu scopul formării în rândul tinerilor din liceele tehnologice a unei culturi de prevenire a accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale ( http://valente-culturale-ssm.wikispaces.com/ ).
Autorităţile locale din Prundu Bârgăului pregătesc studiile şi documentaţiile tehnice pentru două investiţii importante pentru comunitate, şi ne referim, de această dată, la reabilitarea sau edificarea unor imobile cu destinaţie culturală şi de agrement.
De Înălţarea Domnului Iisus Hristos, de Ispas, s-a sărbătorit, într-un emoţionant şi vibrant ceremonial militar şi religios, Ziua Eroilor din România, o zi cu mare reverberaţie patriotică şi cu puternice sentimente de recunoştinţă pentru eroii neamului, care s-au jertfit, pe altarul patriei, pentru a fi ceea ce suntem astăzi.
Cu acest deosebit prilej, Instituţia Prefectului, împreună cu C.J.C. B-N, Primăria municipiului Bistriţa şi Garnizoana Bistriţa au organizat o manifestare de suflet şi recunoştinţă faţă de jertfa supremă a eroilor neamului.
Ediţia din acest an, a XIII-a, a Zilelor Năsăudului a debutat în joia Înălţării Domnului, dar şi a Zilei Eroilor, sărbătorită tot în 29 mai, printr-un ceremonial de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor din Parcul central al oraşului Năsăud.
Cea de-a cincea ediție a Festivalului „Vânătoarea la ceaun” se va petrece sâmbătă, 28 iunie, a doua din cele trei Zile ale Becleanului, în ambianța pitorească a Băilor Figa. Evenimentul, unul gastronomic prin excelență, va fi presărat cu elemente de decor cinegetic, materiale de promovare a culturii vânătorești, prin care fiecare echipaj participant va încerca să țintească trofeul pus la bătaie de către organizatori.
La Beclean, preoții din întreg protopopiatul s-au întrunit astăzi la conferința preoțească de primăvară, ce s-a desfășurat sub prezidarea PS Vasile Someșanul. În deschiderea conferinței, ierarhul le-a vorbit clericilor despre importanța discutării pe tema celor două Taine: “În măsura în care ne străduim să pătrundem în tainele credinței noastre, în noi sporește pacea, liniștea și bucuria și puterea credinței mărturisitoare prin faptele iubirii”. Pe lângă tema abordată, preoții au vorbit despre experiența lor ca preoți și despre eventualele probleme cu care se confruntă.
Nu pierde evenimentul din turneul national Pretuieste Viata. Caravana noastra ajunge in Bistrita pe 30 mai. Te asteptam la Casa de Cultura a Sindicatelor Bistrita , str Alexandru Odobescu nr 3, incepand cu ora 18.00.
Iti aducem emotie, motivatie si pofta de viata, portile iti sunt deschise gratuit si pleci acasa cu inspiratie, cu inima plina si cu daruri pentru tine si ingerasul tau! Poti castiga minunate cadouri, chiar si premiul cel mare!
Te asteptam cu drag, chiar daca nu esti inca parinte sau copii tai sunt ei insisi parinti, la randul lor.
Deschiderea sezonului estival înseamnă, pentru Băile Figa, intrarea în vigoare, de la 1 Iunie, a tarifelor practicate de obicei în această perioadă a anului. Valorile sunt aceleași ca anul trecut, singura diferență fiind aceea că nu se mai aplică gratuități la accesul, de luni până vineri, în clădirea cu piscină, saună și jacuzzi, așa cum se întâmpla în 2013. În rest, abonamentele încheiate în extrasezon, pentru cel puțin trei luni consecutive, își păstrează prețul de 50 de lei și pentru perioada verii.