SPECIAL
În cadrul proiectului educaţional „ Ecogrădiniţa”, sub sloganul “Noi, copiii, vom continua să ocrotim pământul pentru viitorul omenirii!”, preşcolarii de la grupele de germană, maghiară şi română, de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 13 Bistriţa, împreună cu director Pop Liana şi educatoarele: Leczfalvi Izabela, Klein Ani, Hatos Gabriela, Ostace Alina, Szikszai Tunde, Szocs Kristina, Beni Simona, Gagea Florica, Ivan Adina şi Andonescu Cristina, au participat ca voluntari în cadrul acţiunii “Earth Hour” derulată de către Primăria municipiului Bistriţa.
Agenţia Prompt Communication va organiza joi, 3 aprilie, cea de a doua ediţie Bistriţa Business. Conceptul Bistriţa Business a fost lansat în premieră, în Bistriţa-Năsăud, în octombrie 2013, în cadrul unei conferinţe în care personalităţi ale mediului de afaceri şi specialişti din diverse domenii au prezentat o viziune de ansamblu despre trendurile şi tendinţele afacerilor, proiecte de succes, respectiv experienţe motivaţionale şi idei inspiraţionale.
Primarul Paul Ştir a amenajat în comuna Căianu Mic un loc de odihnă, unde atât sătenii, cât şi cei care trec prin frumoasa zonă de pe Valea Ţibleşului îşi pot stâmpăra setea cu apă de izvor.
"Cu ocazia serbării evenimentului ``Ora Pământului``, milioane de becuri şi beculeţe din întreaga lume s-au stins, transmiţând astfel un mesaj relevant, privind consecinţele negative provenite din activitatea desfaşurată zilnic pe suprafaţa pământului, care au un impact dăunător asupra noastră şi asupra resurselor naturale.``Ora Pământului `` este un eveniment care a prins viaţă la nivel internaţional în anul 2007, iar în România se sărbătoreşte din anul 2009.
Mai sunt frumoşii, bunii şi blânzii noştri bătrâni, uneori apreciaţi şi stimaţi, fiind cei care mai lucrează, cu drag şi dor de copiii lor plecaţi în „străinătăţuri”, pământul pe care îl deţin, pentru care au luptat, la propriu, în multe bătălii, răscoale, războaie etc., aşteptând cu sufletul la gură să fie împroprietăriţi.
Cu un deceniu şi ceva în urmă, pe la sfârşit de Gerar, părintele Nicu Liuţă, proaspăt licenţiat în teologie ortodoxă şi posesor al unei diplome de masterat în biologie celulară, a părăsit municipiul Bistriţa împreună cu soţia sa Ioana-Liviuţa, doctorand în geografie şi fiica lor, Nina, de numai doi anişori. S-au stabilit la Vancouver, în marea metropolă de pe malul Pacificului din provincia British Columbia - Canada, a doua ţară a lumii ca întindere.
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Asociaţia Culturală "Cathedra Domini" prezintă concertul extraordinar de muzică folk "Apropos".
Sâmbătă, de la ora 18.30, la Sinagoga Bistriţa publicul poate să îi reînlnească pe cunoscuţii interpreţi de referinţă ai genului: Mircea Rusu, Dinu Olăraşu, Marius Baţu, Călin Ionce.
Biletele se pot procura de la Sinagoga Bistriţa.
Marţi, 1 aprilie, editura Curtea Veche organizează la Bistriţa două lansări de carte în prezenţa ASR Principele Radu al României. De la ora 13.30 în curtea Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud va fi o acţiune adresată elevilor de la ciclul primar. Apoi, de la ora 15.45 la Biblioteca Judeţeană “George Coşbuc” va fi o lansare de carte regală „Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare” şi „Trei poduri peste lume”.
Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a anunţat, azi, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii, că vor începe lucrările la Parcul Industrial Bistriţa Sud, care se va întinde pe o suprafaţă de circa 30 de hectare.