SPECIAL
Ajunsă la a doua ediţie, gala de kickboxing „Noaptea Cătanelor Negre”, în organizarea Clubului Sportiv Ilya, a Casei de Cultură „Liviu Rebreanu”, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Năsăud, găzduită de sala de sport a Colegiului Economic, se va desfăşura sâmbătă, 5 octombrie, începând cu ora 18.00. Gala artelor marţiale „Noaptea Cătanelor Negre” va reuni o serie de sportivi de mare clasă la nivel naţional şi internaţional, fiind un adevărat regal de lupte kickboxing şi MMA.
“Călători printre tradiții”, trecătorii prin Piața Drapelului Național din Beclean au avut duminică, după ora prânzului, ocazia vizitării unei expoziții cu produse autentice românești prezentate în cadrul a șase standuri unde lumea a putut admira și procura prin comandă: pictură, sculptură, grafică și pastel de Mihai Boroiu; costume populare reproduce după modele vechi de peste o sută de ani de către Daniela Lucica Juncu; icoane pictate pe piatră de Cristina Tănase sau pe sticlă și lemn marca “Flori&Mari”; vase de lut Horezu; jucării din “LumeaLuiBubu” menite să încurajeze, prin simplit
Voi,domnite pastelate/mai putin siliconate,
Si voi domni far BMW-uri/dar cu multe obiceiuri,
Oameni buni cu mult humor/si naturel simtitor,
Hai cu noi sambata seara/chiar in parc,la carciumioara,
Printre frunzele oranj/sa facem nitel deranj,
Cu bon ton si veselie/si cu muuulta muzichie,
Cu pastrama si rachiu/si vin de cel ghiurghiuliu,
Pana-n noapte,dragii neichii/sa dansam ca pezevenghii!
Sa se bucure si pestii/sa rasune Bucurestii!!!
SAMBATA,21 SEPTEMBRIE,ORA 20-PARCUL TITAN,BUCURESTI
După ce a fost prezent în emisiunea „Serviţi vă rog”, alături de Nea Marin, pe Pro Tv, toamna i-a adus bistriţeanului Ovidiu Danci un nou proiect de televiziune. El face parte din echipa show-ului „Icomedy”, alături de Mihai Bendeac, care va debuta azi, de la 20.30, la Antena 1 şi a fost primit de colegii lui cu braţele deschise.
Primăria Municipiului Bistriţa
Centrul Cultural Municipal „ George Coşbuc” Bistriţa
organizează
sâmbătă - 28 septembrie 2013
ora 1700 în
Complexul Heidenfeld
CONCERT FOLCLORIC EXTRAORDINAR
cu:
SAVA NEGREAN BRUDAŞCU
TRAIAN JURCHELA
şi
Ansamblul folcloric „ CUNUNA DE PE SOMEŞ”
SOLIŞTII : PETRE PETRUSE, MARIOARA SIGHEARTAU, CRISTINA LIVIA SCURTU, OCTAVIA ANDRONESI, ANTON TODICĂ, ADINA BĂIEŞIU
Miercuri seara a avut loc în show-room-ul din Str. Libertatii nr. 62, într-o atmosteră distinsă, lansarea noului program de fidelizare Steilmann Privilege, prin care Steilmann şi-a premiat clienţii fideli.
În Centrul Toyota din Bistriţa, str. Libertăţii, 62, a fost lansat miercuri, 18 septembrie, noul model Toyota Corolla . Toyota Corolla este cel mai bine vandut autoturism din toate timpurile conform Cartii Recordurilor. De-a
lungul istoriei de 47 de ani prima generatie fiind lansata in 1966 modelul Toyota Corolla a intrat in possesia a mai bine de 40 de milioane de utilizatori.
Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Strugurele de Aur” având ca obiectiv special conservarea şi promovarea patrimoniului cultural şi artisic a avut în concurs 60 de solişti vocali şi instrumentişti.
Duminică, 22 Septembrie Berniceya (Bernice Chitiul) va concerta pe prestigioasa scenă Wigmore Hall din Londra, Uk, de la ora 19.00, acolo unde marii artişti ai lumii au evoluat si impresionat, printre care şi soprana Angela Gheorghiu. Concertul se va desfăşura sub titlul “Young Musicians from The Purcell School” şi va fi deschis de Bernice Chitiul -mezzo-soprană, urmată de Rytis Juskaitis şi Martin Bartlett -pian, Jo Eun Shim -violă, Davinya Cooper -fluier.