SPECIAL

Asociaţia Proactiv Bistriţa, împreună cu şcoala de dans Reborn Streetdance Bistriţa, organizează duminică, 1 septembrie, începând cu ora 14.00, pe scena amplasată pe pietonalul Liviu Rebreanu din municipiu, evenimentul „Dansul, pasiune pentru trup şi suflet”.
Scopul evenimentului, destinat tuturor iubitorilor de dans şi nu numai, este acela de a promova şi dezvolta dansul în rândul tinerilor bistriţeni, într-un mod inedit, prin îndrumarea acestora spre activităti constructive de petrecere a timpului liber, într-un mod creativ, util şi sănătos.

Decizia a fost semnată miercuri de premierul Victor Ponta. Tot miercuri, premierul Ponta a predat Ramonei Mănescu portofoliul Transporturilor.
Călin Bogdan Găurean a fost director general adjunct la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, iar ulterior a fost consilier la Ministerul Transporturilor, propus de fostul ministru Relu Fenechiu.

”Bun venit în casa mea. Intră de bunăvoie, pleacă precum ţi-o fi voia şi lasă aici puţin din fericirea ce-o aduci!” (Dracula by Bram Stocker, 1897). A fost odată, ca niciodată, un irlandez care, cândva, demult, a creat o poveste. O poveste pe care noi, oamenii din Bistrița-Năsăud, trebuie să o continuăm, să o completăm și să o exploatăm. Asociația Turist în Bistrița-Năsăud face primul pas!

Cu toate că suntem într-o perioadă destul de rece, de sfârşit de vară, un grup de mai mulţi copii ai celei mai numeroase etnii bistriţene s-au încumetat sâ facâ o baie în noul lac din Parcul Municipal. Aceştia s-au scufundat pentru a lua de pe fundul bazinului monedele aruncate de nuntaşi în timpul cununiilor civile oficiate în Parc.
În timp ce copiii culegeau monede, niciun privitor nu a avut spiritul civic de a-i opri, iar în zonă nu a fost nici un agent de pază care să-i sperie cel puţin pe acei copii şi să-i determine să renunţe la acţiunile lor.

Biblioteca Județeană “George Coșbuc”
                                                Secția  “Împrumut pentru Adulți”
 
 
                lansează concursul
 
“Dăm o carte pentru un răspuns”
 

Finalistele concursului MISS SOMEȘ au vizitat astăzi Muzeul Județean și au profitat de locația generoasă pentru a face o ședință foto. De la cultură, fetele au trecut direct la sport, dând câteva ture de stadion. Pentru relaxare, organizatorii au ales Complexul CASA EMA.

În această seară, după repetițiile pentru finală, concurentele vor fi consiliate psihologic de Anda Madar.

Mâine are loc un shooting foto by Adrian Andries, la Hotelul METROPOLIS, acolo unde vineri, 30 august, începând cu ara 18.00, are loc finala MISS SOMEȘ.

INTRAREA ESTE LIBERĂ!

Marea sărbătoare a Bistriţei a constituit un prilej de reală bucurie atât pentru cetăţenii municipiului nostru cât şi pentru oaspeţii din ţară şi străinătate. Putem acum, privind în urmă, să afirmăm că acest eveniment a reuşit să aducă oraşului nostru un plus de valoare culturală şi istorică.
În data de 24 august 2013 am aniversat 450 de ani de la reconstruirea Bisericii Evanghelice de către Petrus Italus şi sfinţirea ei în forma actuală, edificiu care s-a impus de-a lungul secolelor ca simbol­ incontestabil al oraşului, perceput şi asumat de întreaga comunitate.

Clubul Sportiv Casa EMA a lansat proiectul cofinanţat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin programul de finanţare nerambursabilă pe anul 2013, care vizează “Selecţia înotătorilor de performanţă din rândul copiilor proveniţi din medii defavorizate”. Valoarea totală a acestui proiect, care se va derula pe parcursul a 13 săptămâni, este de 10.680 lei, din care 5680 reprezintă contribuţie proprie, iar 5.000 lei este valoarea contribuţiei alocate de la bugetul judeţului.

Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului naţional de muzică uşoară şi muzică populară “Zâmbet de copil” a reunit 130 de copii din întreaga ţară, în staţiunea Băile Herculane. Manifestările au fost găzduite de Teatrul de Vară din Parcul Vicol, spectatorii – care au umplut tribunele apreciind calităţile vocale ale copiilor, dar şi ţinuta specială pentru acest festival, juriul, prezidat de Mihai Trăistariu, având o misiune dificilă în stabilirea laureaţilor acestei ediţii.

Abonează-te la SPECIAL