SPECIAL

Gabriel Sîncraian, sportiv legitimat la CSM Bistriţa, a obţinut o medalie de bronz, la stilul smuls, în cadrul întrecerilor masculine ale categoriei 85 kg de la Campionatele europene de haltere de la Tirana.

Acesta a reuşit să ridice 166 kg, primele poziţii ale podiumului fiind adjudecate de rusul Apdi Auhadov (triplu medaliat cu aur) şi bulgarul Ivan Markov.

La aruncat, Gabriel Sîncraian s-a situat pe locul 5, cu 195 kg, aceeaşi poziţie fiind ocupată de bistriţean şi la total, cu 361 kg.

Liderul PRM C.V.Tudor a fost supus ieri la o umilinţă fără precedent, acesta părăsind furios pentru prima dată de când apare la televizor, emisiunea în care era invitat să răspundă acuzaţiilor ce i se aduc de către mai mulţi membrii ai partidului, de conducere despotică şi totalitară, aceştia dorind organizarea unui Congres de urgenţă, în care acesta să fie schimbat din funcţie.

...a fost foarte placut. In prima seara, am bintuit cele trei bulevarde, am colndat prin parcul unde, in urma cu vreo 25 de ani, am ascultat Marsul lui Radetzky cintat de o fanfara, am profitat din plin ca nu ploua. A doua zi, ami vizitat cu Petria orasul si pe lumnina zilei, pe la prinz, impreuna cu gazda noastra, poeta Elena M Cîmpan, am vizitat casa de cultura, parcul de la Catedrala Luterana, batrina de vreo 600 de ani, am urcat in turnul acesteia - cel mai inalt turn de biserica din Transilvania - si am privit orasul de sus.

Începând cu ora 11,00, s-a desfăşurat un emoţionant ceremonial militar şi religios, în cazarma Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, pe platoul de adunare a trupelor, dedicat aniversării a 10 ani de când profesionista şi recunoscuta COMPANIE 383 APĂRARE C.B.R.N. aparţinând brigăzii a participat în Teatrul de Operaţiuni din Kuweit.

Fundaţia MUZZA, în colaborare cu Institutul Cultural Român, a organizat, la Hard Rock Café Bucureşti, Gala Premiilor de Jazz pe 2012. Ajunsă la ediţia a X-a plus 1, Gala este considerată cel mai important eveniment anual pentru acest gen muzical. Ediţia din acest an a fost dedicată in Memoriam Jancsy Korossy, unul dintre cei mai mari pianişti, compozitori şi aranjori de jazz din România.

Sâmbătă, de la ora 23:00, bistriţenii sunt aşteptaţi în Silver Club, la un concert semnat de Smiley.

Răzvan Martin a reuşit să obţină, joi noaptea, medalia de aur la Campionatele Europene de Haltere de la Tirana, la categoria 77kg, la aruncat, dar şi medalia de bronz la total.

Sportivul legitimat la CSM Bistriţa a încercat să obţină şi titlul de campion continental "la total", dar încercarea de la 195 kg nu a avut sorţi de izbândă. La smuls, Martin a fost doar al patrulea.

Elevul lui Mugur Saranciuc aduce prima medalia de aur la această competiţie pentru delegaţia României.

În acest an, după o selecţie drastică la faza zonală, la Baia Mare, pentru promovarea elevilor în etapa naţională a Olimpiadei instrumentale , doar 3 elevi au fost clasaţi, din cadrul celor 6 zone reprezentative, la clasa a IV-a , printre care şi elevul Liceului de muzică ,,Tudor Jarda”, Bungărdean Dan Ionuţ.

Cercul Militar din Parcul municipal a fost gazda unui eveniemnt deosebit, la care invitat a fost mitropolitul Andrei, alături de preoți, militari, dar și simpli credincioși bistrițeni.
Seara duhovnicească a fost deschisă de Grupul de copii de la Cercul militar din Bistrița, condus de Cornelia Ardelean Archiudean care a interpretat câteva pricesne binevenite în perioada pe care o parcurgem. IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a vorbit apoi celor prezenți despre importanța postului și despre cele 5 mari virtuți ale postului.

D.G. Cum şi când a început activitatea cu AS-TV?

C. B. La începutul lunii aprilie, în anul 1999, Radio Transilvania difuza un anunţ de preselecţie a personalului pentru primul post de televiziune din Bistriţa-Năsăud, ARD-SAT Bistriţa. Preselecţia s-a desfăşurat chiar în incinta postului de radio amintit şi a costat în două interviuri de dicţie şi cultură generală, unul în limba română şi unul în limba franceză. Dintre zecile de tineri participanţi la concurs, am fost selectaţi pentru crainici tv, patru persoane. De aici a început totul … şi iată-mă acum… după 14 ani, tot aici.

Abonează-te la SPECIAL