SPECIAL

Era o vreme în care credeam că prietenii mei sunt eterni. Mai mult sau mai puţin optimişti, extrovertiţi sau introvertiţi, mai mult sau mai puţin săraci din punct de vedere material, dar bogaţi sufleteşte, erau/eram cu toţii plini de viaţă, de proiecte, de speranţe... Eternitatea se afla în imaginarul imediat, ca o promisiune uşor de împlinit, accesibilă prin rodul braţelor şi minţii tale... Apoi, la un moment dat, vine o zi când, prin gestul unui dintre noi, eternitatea se mutat dincolo de Styx, luând un chip misterios. E un teritoriu din care nu mai poţi face cu mâna.

Colegul nostru, scriitorul şi jurnalistul Ion Moise, a trecut azi, în zi de duminică, la cele veşnice. Redacţia Răsunetul este mult mai săracă fără profesionalismul senior-editorului Ion Moise, membru fondator al Răsunetului. Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul drepţilor. Înmormântarea va avea loc marţi, de la ora 13.00, la Cimitirul de pe str. Tărpilui. Dumnezeu să-i aşeze sufletul bun în rândul celor drepţi.

Lumea prietenilor lui Ion Moise, a scriitorimii, s-a micșorat din nou prin ridicarea unui semen prețuit la cele veșnice.

Bistriţa Mariage Fest a avut pe agenda celor patru zile de expoziţie diverse evenimente speciale.

Telcianul Gelu Vlaşin, stabilit la Madrid, a obținut de-a lungul vremii câteva prestigioase premii naționale și internaționale (Premiul Tertulia Cerro Almodovar - Madrid 2004, Premiul Puertas Abiertas - Madrid , 2002, Premiul acordat de Uniunea Scriitorilor din România - Colocviile Coșbuc - 2000, Premiul pentru debut al Asociația Scriitorilor din București - 1999, Premiul Festivalului Internațional Sighet - 2000, Marele Premiu Ion Vinea - 1999, Premiul Cristian Popescu - 1999, Premiul Saloanelor Liviu Rebreanu - 1999).

Participa la teledon, pe data de 3 noiembrie, de la ora 21:00 la Kanal D. In Romania in fiecare zi opt femei mor de cancer la san. Mame, surori, prietene se sting pentru ca boala este depistata pre tarziu.

Anul trecut doar 7 femei din 1000 au avut acces la investigatii gratuite, iar lipsa banilor le determina pe multe sa amane controlul.

Avon a lansat Programul national de depistare precoce a cancerului la san, oferind 2500 de mamografii gratuite, insa alte cateva mii de femei nu pot beneficia de control fara ajutorul tau.

Ieri, 31 octombrie 2012, în zona centrală a oraşului Bistriţa, şi-a deschis porţile prima ediţie a Bistriţa Marriage Fest, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa–Năsăud, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistriţa şi Stil Events.
Pe lângă expoziţia propriu-zisă, organizatorii au inclus diverse evenimente speciale legate de nuntă, prima seară a manifestării fiind una deosebită şi extreme de bine primită de vizitatori.

Activitatea parlamentară văzută şi trăită acolo, in interiorul puterii parlamentare este nu doar interesantă, ci, mult prea conditionata de mentalul colectiv si de capacitata liderilor de realiza compromisuri, cel mai adesea acceptabile, pe probleme punctuale, cu adversarii politici.

În dimineaţa aceasta artistul Cristian Pomohaci a avut prima întâlnire faţă în faţă cu Nicu Predescu, fiul Valeriei Peter Predescu.

Companii cu activitate în Bistriţa sau Baia-Mare caută potenţiali angajaţi pe piaţa clujeană, mai ales din rândul studenţilor sau absolvenţilor dispuşi să se întoarcă, scrie Ziua de Cluj.

Mai multe companii din Cluj şi din afara judeţului participă în aceste zile la Târgul de Cariere. Cele peste 20 de companii vin cu o ofertă de 450 de locuri de muncă.

Compania Leoni, cu o fabrică de cablaje auto în Bistriţa unde lucrează 3.600 de oameni, a venit la Cluj în căutare de ingineri.

Abonează-te la SPECIAL