SPECIAL
Ziua de 13 iulie 2022 va rămâne pentru Simi Sasu, așa cum îi spun cunoscuții, una memorabilă. Este pentru prima dată când a donat sânge. Mai mult, este prima sa campanie de amploare, reușind să mobilizeze oameni pentru oameni! Nu mai puțin de 39 de persoane au donat miercuri sânge, la Șanț, de trei ori mai mult, se pare, față de numărul donatorilor care s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița.
Absolvent al Facultății de Istorie Filosofie UBB Cluj-Napoca va lucra la început în învățământ (doar 15 ani), fiind mai mult atras de actele de cultură prin care spera să realizeze o educație superioară, dinamică, în rândul celor mulți care-și doreau emanciparea.
Sâmbătă, 23 iulie, PS Benedict Bistriţeanul, Episcop vicar al Vadului, Feleacului şi Clujului, va oficia Sfânta Liturghie arhierească la Biserica Ortodoxă din Hălmăsău, de pe Valea Ţibleşului.
Părintele Bogdan Penţa, împreună cu credincioşii, marchează 25 de ani de la sfinţirea Bisericii, invitând să fie părtaşi la bucuria duhovnicească pe toţi locuitorii de pe Valea Ţibleşului.
Vestea că directorul Nicolae Gălăţean, fondatorul Centrului Judeţean pentru Cultură, a trecut la cele veşnice i-a luat prin surprindere pe toţi cei care au colaborat de-a lungul timpului cu el.
O zi de naştere este un moment special pentru a face planuri noi. Azi, 10 iulie, e ziua de naştere a colegului și, deopotrivă, şefului nostru MENUŢ MAXIMINIAN, directorul ziarului Răsunetul, scriitor, etnolog, OM bun și frumos.
Bunul Dumnezeu să îl binecuvânteze cu multă sănătate, inspiraţie şi putere de creaţie, aceeași privire lucidă și înțeleaptă către lume, peniţă ascuţită, cât mai mulţi cititori. În plan personal, multe bucurii, experiențe și împliniri.
Un călduros „La mulți ani!” din partea echipei „Răsunetul”!
În data de 16 iulie se împlinesc 758 de ani de la prima atestare documentară a Bistriţei !
Cu acest prilej, săptămâna viitoare vor avea loc o serie de evenimente pregătite pentru preocupările întregului public bistrițean, evenimente organizate de echipa Primăriei municipiului Bistrița împreună cu colaboratorii săi.
Program:
Miercuri, 13 iulie:
Ora 19:00 - Concert Simfonic Extraordinar – Noua Orchestră Transilvană (Romeo Rîmbu, dirijor; Horia Mihail, pian) – Inaugurarea PIANULUI Palatului Culturii. Acces GRATUIT
Joi, 14 iulie:
Drum lin spre Lumină, Domnule Director NICOLAE GĂLĂȚEAN !
Oamenii valoroși nu mor niciodată. Ei trăiesc mereu prin ceea ce au înfăptuit și prin amintirile frumoase ce le lasă în urma lor. Profesorul Nicolae Gălătean a plecat pe drumul veșniciei, lăsând în urma sa, amintirea unui adevărat profesionist în managementul instituțiilor de Cultură din Bistrița Năsăud.
Cu durere în suflet anunţăm trecerea la cele veşnice a prof. Nicolae Gălăţean, întemeietorul Centrului Judeţean pentru Cultură, colaborator apropiat al cotidianului Răsunetul ! Bunul Dumnezeu să îi aşeze sufletul în rândul drepţilor!
Zilele trecute, prin Decizia chiriarhală a Episcopului Ioan Casian, preacuviosul părinte Maxim Morariu a fost numit în funcţia de exarh al mănăstirilor din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei.
Îl felicităm şi-i dorim mult succes în misiunea de a avea grijă de mănăstiri, dar şi în aceea de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu peste Ocean. Îi mulţumim, de asemenea, de colaborarea frumoasă şi constată pe care o are cu cotidianul „Răsunetul”, transmiţând mesaje duhovniceşti şi pentru cei de acasă pe care nu i-a uitat nicio clipă.
Odată cu păşirea pe covorul roşu a artiştilor veniţi la Bistriţa, la Gala UNITER, a fost lansat şi Teatrul Municipal Bistriţa, inscripţia ce atestă acest lucru fiind admirată pentru prima dată acum pe frontispiciul Palatului Culturii.