Sport
Debut cu victorie pentru Gloria Bistrița și pentru antrenorul Nicolae Grigore și secundul Ionuț Mazilu. GlLoria a învins-o pe Dinamo București, scor 2-1, prin golurile marcate de Believe Maapia Peter (minutul 8) și Emmanuel Mensah (minutul 47, din penalty-ul obținut de același Peter). Pentru formația oaspete, a marcat Roberto Mălăele, în minutul 80.
Darius Toma și Ioana Sîngeorzan sunt vicecampioni balcanici în proba de dublu mixt! Cei doi sportivi ai Gloriei au câștigat cu 3-1 în optimi în fața perechii Georgios Stamatourus - Ioanna Gerasimatiu din Grecia, 3-0 în sferturi cu bulgarii Stefan Dimitrov - Tsvetelina Georgieva și 3-2 în semifinală cu Vladimir Petkov - Viktoria Persova, tot din Bulgaria.
În finală, Darius Toma și Ioana Sîngeorzan au cedat cu 2-3 în fața perechii din Turcia: Ugurcan Dursun - Simay Kulaceken.
A 50-a ediție a Balkan Senior Table Tennis Championships a avut loc în Istanbul, Turcia.
Gloria Bistrița a debutat spectaculos în noul sezon al Ligii Campionilor la handbal feminin! În fața propriilor suporteri, la TeraPlast Arena, echipa antrenată de Carlos Viver a reușit să își impună ritmul și să câștige un meci intens, plin de emoții și determinare, în fața norvegiencelor de la Storhamar Handball Elite, scor 29-26 (15-12).
Au înscris pentru Gloria Bistrița: Delgado – 8, Fujita – 7, Ostase – 5, Gutierrez – 3, Nusser – 2, Kobylinska – 1, Arcos – 1, Stoica – 1, Seraficeanu – 1. Intervenții în poartă: De Arruda – 14/40 (35%).
Tenis de masă. Ioana Sîngeorzan este Campioana Balcanică cu echipa României! Darius Toma are bronzul balcanic!
Tricolorele, cu Ioana Sîngeorzan în echipă au câștigat toate meciurile din grupă - cele cu Serbia, Bulgaria și Albania cu 3-0, după care s-au impus cu același scor în sferturi de finală în fața Kosovo, semifinala cu Grecia dar și în finala cu Turcia.
La rândul său, Darius Toma a câștigat medalia de bronz în întrecerea pe echipe – masculin.
Clubul Sportiv Progresul Năsăud anunță oficial încheierea campaniei de transferuri din această vară, una extrem de importantă pentru viitorul echipei. Aproape întreg lotul a fost schimbat, păstrându-se doar câțiva jucători cu experiență și câțiva tineri promițători din vechea garnitură.
Comunitatea iubitorilor de sport și natură se pregătește de unul dintre cele mai așteptate evenimente ale începutului de toamnă: Rombat Trail Run, ediția a III-a. Anul acesta, pentru prima dată, startul celor 4 probe va fi dat din parcarea Rombat, pe strada Drumul Cetății – un loc încărcat de energie și simbolistică, ce va deveni punctul central al întregii experiențe.
Atmosfera va fi una vibrantă, plină de surprize pentru participanți și pentru cei mici, cu activități speciale dedicate copiilor, astfel încât întreaga familie să se bucure de eveniment.
Între 1 și 4 septembrie, la Mamaia, s-a desfășurat Campionatul Național de Beach Handball, competiție la care au luat parte șase echipe: HC Omer, CSM Constanța, CSS Medgidia, LPS Bistrița și CS Ghimbav.
LPS Bistrița a participat cu echipa de juniori 3 masculin, aflată la a doua experiență pe nisip. Băieții au avut parte de o serie dificilă, alături de formații cu tradiție și experiență în această disciplină, dar au reușit să impresioneze prin jocul lor spectaculos.
Gloria Bistrița debutează în EHF Champions League • sâmbătă | 6 septembrie | ora 17:00, chiar la TeraPlast Arena, în fața propriilor suporteri, în compania Storhamar Handball Elite (Norvegia).
Biletele se vor pune în vânzare după următorul program:
📲 Online: 04.09.2025, de la ora 12:00 • https://biletesmart.ro/bistrita/
📍Fizic – Casieria clubului (str. Păcii nr. 2A):
• 04.09.2025 – între 12:00 și 16:00
• 05.09.2025 – între 09:00 și 13:00
📍Fizic – TeraPlast Arena:
NICOLAE GRIGORE este noul antrenor principal al Gloriei Bistrița, avându-l alături pe IONUȚ MAZILU, în calitate de antrenor secund.
Cei doi au făcut echipă la Naționala U17 a României, de unde vin să facă performanță alături de clubul nostru.
Clubul Sportiv Gloria Bistrița anunță că, începând de astăzi, colaborarea cu antrenorul principal Cristian Pustai a ajuns la final, părțile hotărând de comun acord încetarea relațiilor contractuale.
Îi mulțumim domnului Cristian Pustai pentru contribuția adusă la parcursul echipei noastre și în mod special, pentru performanța promovării Gloriei în Liga a 2-a, rezultat care poartă amprenta profesionalismului și dedicării sale.