Sport

Staff—ul clubului de handbal feminin anunţă că se pun în vânzare tichetele de acces în Sala Polivalentă la meciul dintre CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud și HC Dunărea Brăila. Acesta se va disputa duminică, de la ora 17.00 în Sala Polivalentă.
Casa de bilete va funcționa vineri între orele 17.00 -18.30, sâmbătă între orele 11.00 și 12.00 și duminică, în ziua partidei între orele 16.00 și 17.00.
 

Va fi o săptămână dificilă pentru Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, odată cu reluarea meciurilor din cadrul Ligii Florilor. Echipa noastră va disputa două partide de campionat, la interval de doar trei zile.  Primul meci din 2019 aduce și prima deplasare, la Galați.  

Oana Tiplea părăsește vestiarul Gloriei. Interul dreapta al echipei noastre a a ajuns la o înțelegere cu conducerea CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și și-a reziliat amiabil contractul pe care îl avea cu echipa noastră,anunţă staff-ulclubului, pe pagina de facebook.Oana Ţiplea a semnat cu Măgura Cisnădie, echipă care joacă în gruple EHF. 
 

Federația Română de Tenis de Masă i-a premiat pe cei mai buni sportivi români, în cadrul galei FRTM – ROMSTAL, care a avut loc la Buzău. Locul I a fost adjudecat de Bernadette Szocs, sportivă care s-a format la Bistriţa şi a reprezentat culorile CSM Bistriţa, dar şi de Ovidiu  Ionescu.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, i-a felicitat pe sportivii  Clubului de Karate Kyokushin Someș, pentru performanţele obţinute în acest an.

Tradiția "sportivă" a Școlii Gimnaziale  “Ştefan cel Mare”  din Bistriţa s-a păstrat și în acest an, în perioada 17-18 decembrie desfăşurându-se Cupa “Moş Crăciun” la handbal fete şi băieţi – ciclul gimnazial. Reunind iubitorii handbalului de la patru şcoli din municipiul Bistriţa- Şcoala Gimnazială Nr. 4 Bistriţa, Şcoala Gimnazială “Avram Iancu”, Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga”, inclusiv  pe cei  din școala organizatoare, competiţia a fost coordonată de  profesorii Livia Vodă şi Florin Moldovan.

În perioada 15-16 decembrie, Clubul Sportiv Tibi a participat cu 7 sportivi la concursul internațional Cupa JAKED-HÓD desfășurat în Ungaria la Hodmezovasarhely. În lot au fost cooptaţi sunt: Otvoș Lorena, Alexia Bota , Beatrice Pop , Carla Bora,  Alex Ilișuan, Farkas Cristopher și Alexandru Mezdrea Banu.  

         Palmaresul deosebit obţinut de boxul bistriţean în anul 2018 este unul remarcabil, constând în câştigarea a 26 de medalii, 6 titluri de campioni ai României, 5 de vicecampioni ai României, 5 medalii de argint şi 6 medalii de bronz.

Un grup de sportivi de la clubul de judo Drumarul Bistriţa a participat, la sfârşitul săptămânii, la cea de a X-a ediţie a Cupei “C.S.M. Arad”. Peste 600 de sportivi din Ungaria, Austria, Serbia, Republica Moldova şi România au luptat pentru o medali, într-o competiţie intensă.
Iată rezultatele obţinute de sportivii „drumăreni”, care i-au avut alături pe antrenorii Ioan Pop şi Ovidiu Covriga!
Adriana Pop, medalie de AURRaul Cira, medalie de ARGINTAlexandra Dănilă, medalie de BRONZNicoleta Biţa, locul VNicolas Covriga şi Darius Gavriloaie, locul VII

Aproximativ 250 de elevi din 26 de şcoli din Bistriţa-Năsăud au participat, la finele săptămânii, la Memorialul „Nicolae Lupan”, pe stadionul „Jean Pădureanu”. Competiţia de atletism, ajunsă la ediţia a IV-a, a fost organizată de CSM Bistriţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Asociaţia Judeţeană de Atletism şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Bistriţa-Năsăud.

Abonează-te la Sport