Sport
Duminică s-a disputat o nouă etapă din Liga a IV-a de fotbal. Dumitra s-a impus, 4-0, în partida cu Heniu Leșu, iar Atletico Monor s-a impus în deplasare, la Rodna. Și Academia Gloria Bistrița a reușit să ia toate cele 3 puncte din partida cu Voina Cetate, scor 2-5.
A.S. LUCEAFARUL SIEU 0 - 3 C.S. SILVICULTORUL MAIERU
Observatii: NU SE JOACA : 0-3
A.C.S. HEBE SINGEORZ BAI 2 - 0 A.C.S. ECIRO FOREST TELCIU
La finele săptămânii, Stadionul Iolanda Balaș Soter din București a găzduit prima etapă a Campionatului Naţional juniori 2–cadeţi. Ioana Marc, legitimată la CSM Bistrița și antrenată de Maria Ciobănică, a obținut locul I în proba de 1500 m. Sportiva bistrițeană a încheiat pe locul V cursa de 800m, în ambele probe înregistrând record personal.
Sebastian Tomoiagă, tot de la CSM Bistrița, antrenat de Dragoș Mihali, a terminat pe locul V la 3000 m, cu record personal.
În acest sfârşit de săptămână, la Buzău a avut loc Campionatul Naţional pe Echipe Juniori III 8-10 ani. La competiţie au participat 22 de echipe la băieţi şi 23 de echipe la fete, de la 26 cluburi din ţară.
CSM Bistrița s-a impus pe teren propriu în fața CS Rapid USL Metrou București, în etapa a 25-a a Ligii Naţionale la handbal feminin. La pauză, bistrițencele au intrat la vestiare cu un avantaj de 10 goluri, scor 20-10. În finalul partidei, tabela de marcaj a arătat scorul de 37-21.
CSM Bistrița s-a impus astăzi pe teren propriu în fața CS Rapid USL Metrou București. La pauză, bistrițencele au intrat la vestiare cu un avantaj de 10 goluri, scor 20-10. În finalul partidei, tabela de marcaj a arătat scorul de 37-21.
Au marcat pentru CSM Bistrița: Szilvia Szabo (9), Nicoleta Dincă (5), Oana Chirilă (5), Andreea Tetean (4), Magdalena Paraschiv (3), Daniela Rațiu ( 3), Laura Pristăvița (2), Almudena Rodriguez (2), Denisa Giurgiuca (1), Andreea Bărbos (1), Roxana Cîrjan (1) și Bianca Zegrean (1).
Bistrițeanul Moisil Matei (17 ani) a obţinut locul 3 la prima etapă Specialized Rookies Cup by IXS, care a avut loc în această săptămână la Winterberg, în Germania. Deşi este accidentat, acesta a reuşit să urce pe podium, într-o competiţie dură, la care au participat peste 30 de concurenţi la categoria sa de vârstă.
După ce anul trecut a reuşit să se claseze pe locul II în clasamentul general la categoria U17 male, anul acesta, a avansat şi concurează la categoria Open Juniori U19.
Mult success, Matei, la competiţiile viitoare!
Lanţ întins!
„E ultima întâlnire din acest sezon competițional cu dumneavoastră - publicul bistrițean. Ne-ați susținut întotdeauna indiferent de rezultatul final, din primul până în ultimul minut de joc, ne-ați incurajat prin mesaje, aplauze, flori și cuvinte frumose și ați venit la sală în număr mare, astfel încât o mare parte dintre partidele noastre s-au jucat cu ”casa închisă”.MULȚUMIM ! Fiți alături de noi la partida cu CS Rapid USL Metrou București pentru a încheia ÎMPREUNĂ al doilea sezon în Liga Florilor.
Vrem să vă aplaudăm, să vă mulțumim și să ne bucurăm de un meci frumos!”.
Cluj Arena a găzduit duminică concursul naţional de atletism „Ziua Mondială a Atletismului”, organizat de Consiliul Judeţean Cluj, Consiliul Local Cluj-Napoca, Federaţia Română de Atletism şi DJST Cluj.
La concurs, au participat sportivi legitimaţi de la categoriile juniori 2 (2001, 2002), juniori 3 (2003, 2004) şi copii 1 (2005, 2006), din cluburile zonei de nord-vest şi din alte cluburi.
Atleţii bistriţeni au obţinut rezultate bune, cu recorduri personale, la ediţia a XXIII-a a concursului internaţional de atletism „Memorial Cluj-Napoca”, desfăşurat sâmbătă pe Stadionul „Cluj Arena”. Concursul s-a desfăşurat în sistem „OPEN”, participând atleţi seniori, tineret şi juniori 1, juniori 2, Juniori 3 din toată ţara şi din străinătate.
Traian Musteaţă, de la LPS Bistriţa, antrenat de prof. Alina Cucerzan, a cucerit locul III în proba de 800m, cu timpul de 1,55.17, o performanţă excelentă dat fiind faptul că primii doi clasaţi sunt seniori.
În acest sfârşit de săptămână, la Mediaş s-u desfăşurat Top 12 Juniori II, o competiţie tip turneu dedicată primilor 12 sportivi din această categorie.
La fete, Patricia Ianău de la LPS Bistriţa s-a clasat pe locul 3, competiţia fiind câştigată de Evelyn Ungvari – CSS Târgu-Mureş. De altfel, bistriţeanca este şi campioană naţioală în proba de dublu fete, alături de Ioana Sângeorzan.
La băieţi, Mihai Roşca de la LPS Bistriţa a terminat pe locul 8, iar Emanuel Cocinschi-locul 11.