Sport

   În perioada 24-25.02,  Baschet Club Irbis a participat la Cupa Primăverii organizată la Târgu Mureş de Liceul cu Program Sportiv. Scopul competiţiei a fost de a scoate încă o dată în evidenţă frumuseţea baschetului şi a copiilor care practică acest sport. În competiţie au fost înscrise 7 echipe, iar BC Irbis a participat cu două.

Sala de atletism din cadrul CSNB „Lia Manoliu” a găzduit în acest sfârşit de săptămână etapa finală a Campionatelor Naționale ale juniorilor 1, în cadrul a două reuniuni.
Traian Musteaţă, legitimat la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa şi antrenat de prof. Alina Cucerzan, a devenit vicecampion naţional în proba de 1500 m. Sportivul bistriţean a fost la o sutime de secundă şi de medalia de bronz în proba de 800 m, performanţe foarte bune pentru atletismul bistriţean. 

Bistrițeanul Alin Cioancă, alături de Paul Pepene, s-au clasat pe locul 18 în proba de sprint liber pe echipe, la schi fond, din cele 28 de echipe participante.
Sportivul își încheie astfel parcursul la această ediție a Jocurilor Olimpice de la Pyeong Chang, din Coreea de Sud.
După prima sa participare, în palmaresul său olimpic figurează locul 43 în proba de 15 km, locul 47 la sprintul clasic și acest loc 18 în sprintul liber pe echipe.

Duminică 25 Februarie de la ora 13:00, CSM Bistrița, întâlnește pe teren propriu CSM Slatina!

"Sunt convins că suporterii bistrițeni vor avea parte de un spectacol de zile mari, după victoria frumoasă de sâmbăta trecută, reușită împotriva U Cluj! Vă invit să susținem împreună echipa noastră de suflet, duminică de la ora 13:00 la Sala Polivalentă din Bistrița" este mesajul preşedintelui CJ, Emil Radu Moldovan.

          Campionatul Naţional de atletism în sală al juniorilor III a debutat la Bucureşti, prima etapă având loc la finalul săptămânii trecute. Atleţii de la CSM Bistriţa, antrenaţi de prof. Dragoş Mihali, au avut o comportare excelentă.
Sebastian Tomoiaga a câştigat proba de 3000 m, în timp ce Bogdan Hojda, debutant la o asemenea competiţie, a terminat pe locul VI.
          Etapa finală a Naţionalelor este programată la Bacău, în perioada 17-18 martie.    

Fondistul bistriţean Alin Cioancă a concurat, la finele săptămânii, în proba de schi fond 15 km liber, acesta terminând cursa în prima jumătate a clasamentului.
Astfel, dacă Paul Pepene s-a clasat pe locul 37 (timp 36:19,1 / la 2:35,2 de învingător), Alin Cioancă a ocupat poziţia 43 (36:31,9 / la 2:48). În această probă, 116 sportivi au trecut linia de sosire. 

La Cluj-Napoca s-a încheiat una dintre seriile semifinale ale Campionatului naţional individual de şah seniori, ediţia 2018. Celelalte serii semifinale s-au desfăşurat la Bucureşti, Brăila, Iaşi şi Timişoara. Miza competiţiei a fost calificarea la Finala naţională care va avea loc în luna mai, în staţiunea Olăneşti, unde vor juca şi şahiştii profesionişti calificaţi direct în finalî. Din seria de la Cluj s-au calificat primii 13 clasaţi şi cei la egalitate de puncte cu locul 13, competiţia aliniind la start 73 de jucători.

Bistriţeanul Alin Florin Cioancă a intrat deja în competiţie la JocurileOlimpice de la PyeongChang din Coreea de Sud.  
Acesta s-a clasat pe locul 47 în proba de sprint clasic la schi fond din cei 80 de sportivi înscrişi în cursă, dintre care unul a fost descalificat. Sportivul bistrițean a înregistrat timpul de  3:22.22, potrivit site-ului Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Sâmbătă, CSM Bistriţa debutează în Cupa României, cu optimile de finală, partidă în care întâlnim pe teren propriu Universitatea Cluj. Meciul se joacă începând cu ora 11.00. În această fază a competiției se dispută opt partide. Participă echipele din Liga Florilor, la care se adaugă primele clasate în cele două serii ale Diviziei A. Competiția se desfășoară cu optimi de finală, sferturi de finală și un turneu final de tip Final Four. Aceasta este a 33-a ediţie a Cupei României, organizată de Federația Română de Handbal începând cu anul 1978.

          În acest sfârşit de săptămână, la Sofia, s-au desfăşurat Campionatele Balcanice de Sală la atletism rezervate juniorilor I. România a câştigat 7 medalii de aur şi alte 3 de argint şi 2 de bronz, clasându-se pe primul loc la echipe, atât la masculin, cât şi la feminin. În clasamentul pe medalii, România a fost urmată pe podium de Croaţia şi Bulgaria.

Abonează-te la Sport