Sport

După ce la jumătatea lunii iunie pe arena din localitate  patru echipe de oină (Politehnica Cluj-Napoca, Chiuiești 1, Chiuiești 2 și Venus Negrilești) s-au întrecut în cadrul Memorialului ,,Gheorghe Florea", Negrileștiul va găzdui Cupa Satelor la Oină ( fosta U.N.C.A.P. din perioada comunistă). Vor participa 12 echipe din mai multe zone ale țării. Organizatorii se așteaptă la un număr foarte mare de spectatori, în condițiile în care aici a activat timp de peste două decenii o echipă care se bătea de la egal la egal cu echipele titrate ale vremii.

          Campionatului județean de fotbal, ediția I, Old Boys va avea loc în data de 26 august, în orașul Năsăud, pe Stadionul Progresul.
          „Jucătorii de la cele 4 cluburi sportive participante la campionat - Universitatea Cluj-Napoca, Gloria Bistrița, Progresul Năsăud și Someșul Rebrișoara, echipe ale anului 1985 - așteaptă cu nerăbdare reîntâlnirea pe terenul de joc pentru prima ediție a acestui campionat.

În comuna Nimigea, a avut loc sâmbătă, un turneu de futnet. Patru echipe locale au evoluat la proba de triplu, inițiativa aparținând unui împătimit al tenisului cu piciorul, Marian Constantinescu, localnic stabilit în Austria.
 Ceea ce este încurajator, turneul s-a disputat pe un teren omologat de UNIF, iar regulile folosite au fost cele aprobate la nivel internațional.

Echipa de handbal feminin CSM Bistriţa a reuşit, astăzi, două victorii la Memorialul Dumitru Popescu Colibaşi, de la Braşov. Astfel, în primul meci al turneului, Bistriţa a învins pe CS Minaur Baia Mare, scor 33-19.
Pentru CSM Bistrita au evoluat Ana Maria Mpzareanu, Szilvia Szabo (12 goluri), Almudena Rodriguez (3), Irina Ivan (1), Andreea Bărbos (4), Magdalena Paraschiv (4), Andreea Tetean (4), Roxana Cârjan (3), Alexandra Orşivschi (1), Bianca Zegrean (1), Cristina Sîntămărean (6 parade), Vioriga Ţăgean (15 parade).

Federaţia Română de Gimnastică organizează,  în perioada 1 – 3 septembrie, în Sala Olimpia din Ploiești, Campionatul Național Individual Open și Campionatul Național al Reprezentativelor de Club – Masculin și Feminin. Evvenimentul marchează a 70-a ediție a Campionatelor Naționale, întrecere care a debutat în 1947, la Reșița.

La începutul săptămânii viitoare, echipa de handbal feminin CSM Bistrița va participa, la Brașov, la Memorialul Dumitru Popescu Colibași. La acest turneu participă Minaur Baia Mare, HCM Slobozia și echipa gazdă, Corona Brașov.
Luni, 21 august, de la ora 10, CSM Bistrița va întâlni pe Minaur Baia Mare, iar de la ora 17.30 va juca împotrica Coronei Brașov.Marți, 22 august, la ora 12, CSM Bistrița va disputa partida cu HCM Slobozia. 

Eforturile Asociației Futnet România de promovare și dezvoltare a futnetului încep, se pare, să se fructifice. Cu mare bucurie am primit un mesaj din partea domnului Marian Constantinescu, cetățean român stabilit în Austria, care ne-a anunțat că este un iubitor și un practicant al tenisului de picior și că, în acest context, dorește să pună umărul la dezvoltarea futnetului.

La finele săptămânii, la Dumbrăvița a avut loc Cupa Federației la tenis de masă , la categoriile 9-11 ani și 12 ani, fete si băieți.
         Trei sportivi legitimaţi la LPS Bistrița au reușit să urce pe podium, ceea ce confirmă valoarea școlii de tenis de masă de la Bistrița, dar și munca micuților sportivi și a antrenorilor acestora.

Liderii grupurilor politice din Consiliul Local Bistriţa – viceprimarul Cristian Niculae (PSD), Sorin Hangan (PNL), Gelu Muthi (ALDE), Teodor Mârza (PER) şi Antal Attila (UDMR) - au anunţat iniţierea în comun a unui proiect de hotărâre prin care să se aloce sprijin financiar echipei de handbal feminin CSM Bistriţa. Este vorba despre un milion lei, bani care sunt deja cuprinşi în bugetul municipiului Bistriţa. Proiectul va fi depus în perioada imediat următoare şi va intra la dezbaterea în plen fie în şedinţa ordinară din 31 august, fie într-o şedinţă extraordinară din septembrie.

U” Cluj a trecut cu 7-0 de Voința Cetate, astăzi, la Orheiu Bistriței, în primul tur al Cupei României 2017-2018. La meciul care s-a jucat pe terenul de la Orheiul Bistriței a venit și fostul antrenor al Gloriei Bistrița, Ioan Ovidiu Sabău, manager acum al U Cluj.
Din tribuna oficială nu a lipsit președintele CJ BN Radu Moldovan, sponsorii Voinței Cetate dar și primarul Lucian Tarniță.

Abonează-te la Sport