Sport

         Până-n prezent, anul competiţional a fost unul dens pentru judoka de la CS Drumarul Bistriţa, dar plin de rezultate care reflectă eforturile depuse de antrenorii Ioan Pop, Sorin Hoha Pop şi Ovidiu Covriga.

Pe 6 mai 2017, la Bistrița, celebra campioană olimpică va alerga alături de concurenți
Mai sunt câteva zile până la startul celei de a XII-a ediții a competiției Gabriela Szabo RUNFEST și până când centrul orașului Bistrița se va anima de spiritul și vocile alergătorilor. Pe sutele de sportivi îi așteaptă 12 curse de alergare în cadrul evenimentului, la care le va fi alături și îi va susține Gabriela Szabo, multipla campioană olimpică și mondială la atletism. 

În acest sfârşit de săptămână, la Dumbrăvița a avut loc Campionatul Național Individual al Juniorilor II. La întreceri au participat 65 de băieți și 74 de fete, potrivit Federației Românde de Tenis de Masă.
Pe podium au urcat și doi sportivi de la Liceul cu Program Sportiv Bistrița. Astfel, în competiția de simplu a băieților, Emanuel Cocinschi s-a clasat pe locul 3, alături de Alexandru Feraru de la CS Pristavu Câmpulung, campion național fiind Emir Culpedin de la Farul Constanța, în timp ce pe locul 2 s-a clasat Darius Movileanu de la CSA Steaua București.

ACADEMIA GLORIA BISTRITA 1 - 2     A.C.S. ATLETICO MONOR
A.S. MINERUL RODNA               2 - 1     C.S. SILVICULTORUL MAIERU
A.C.S. HEBE SINGEORZ BAI    1 - 4     A.C.S. HENIU LESU
A.C.S. DUMITRA                          7 - 4     A.C.F. VOINTA CETATE

CSM Bistriţa şi-a îndeplinit obiectivul la prima participare în Liga Naţională de handbal feminin, terminând pe locul 8, cu un total de 27 puncte, cu 9 victorii şi 13 înfrângeri.
         Sâmbătă, o Sală Polivalentă arhiplină a fost alături de echipa antrenată de Horaţiu Paşca şi  Radu Alexandru Moldovan, răsplătind astfel munca fetelor din acest sezon. 

Ana Maria Măzăreanu va rămâne pentru încă doi ani alături de CSM Bistrița, semnând prelungirea contractului, a anunțat staff-ul clubului bistrițean, pe pagina de facebook. „Dorim pe această cale să îi mulţumim pentru încrederea acordata şi îi urăm cât mai multe realizări în tricoul echipei noastre”, transmite CSM Bistriţa.

Sâmbătă, începând cu ora 16:00, iubitorii handbalului din Bistriţa-Năsăud sunt aşteptaţi să-şi susţină echipa favorită la meciul dintre CSM Bistriţa şi CSM Roman.
Partida contând pentru ultima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin va fi transmisă şi în direct de postul de televiziune TVR 2.
Casa de bilete situată pe strada Parcului nr. 1, în spatele terenurilor de tenis este următorul:
Joi şi vineri - între orele 16:00 - 19:00
Sâmbătă - între orele 11:30-14:30!

În perioada 21-23 aprilie la Oradea, Bacău şi Izvorani s-au desfăşurat etapele regionale ale Campionatului Naţional de înot, categoria cadeţi, fete 12-13 ani şi băieţi 12-14 ani. Judeţul nostru a fost arondat centrului Oradea.
Carla Bora de la Clubul Sportiv Tibi a participat la categoria fete 12 ani. Sportiva bistriţeancă a cucerit 2 titluri de vicecampioană regională, la 100 m liber şi 200 m liber.

Opt elevi de la cercul tenis de masă de la Palatul Copiilor Bistriţa au participat duminică la Concursul Naţional de Judo şi Tenis de Masă „Cupa Rusidava”, ediţia a XIV-a, organizat de Clubul Copiilor Drăgăşani din judeţul Vâlcea.
Sportivii de la Palatul Copiilor au reuşit să obţină rezultate bune prin Flavius Rus (cls. A II-a), locul I, Samuel Cristea (clasa a II-a) – locul III şi menţiune prin Bogdan Benţa (clasa a IV-a) şi Samuel Cristea (clasa a V-a).   
 Coordonator cerc tenis de masă, prof. Deac Călin (P.C.B.)

Finalul de sezon al campionatului intern romanesc propune fanilor sportului rege meciuri incendiare. Saptamana aceasta sunt programate semifinalele Cupei Romaniei la fotbal, intre echipele Astra Giurgiu - Poli Timisoara si CSU Craiova si FC Voluntari.
Meciurile tur sunt programate pentru data de 25.04, ora 20 si, respectiv 27.04, pe terenul primelor echipe, in timp ce meciurile retur se vor disputa pe 17 si 18 mai, de la ora 16, conform programului oficial stabilit de Federatia Romana de Fotbal, potrivit Prosport.

Abonează-te la Sport