Sport
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a remizat, 26-26 (11-9), în compania campioanei României CSM București, în etapa a 18-a a Ligii Florilor MOL. Cu acest punct, rămânem tot pe locul 6, dar cu 31 de puncte. Dar poate prinde bine la moral și acest egal.
Pentru echipa noastră au marcat Lorena Ostase- 6 (goluri) din 6 (aruncări), Larissa Nusser – 5, Seynabou Mbengue Rodriguez – 5, Paula Arcos Poveda-4, Asuka Fujita-3, Dagmara Nocun-1, Danila Patricia So Delgado Pinto-1, Greta Kacsor-1.
În poartă, Renata de Arruda a salvat 14 din 40 de aruncări – procentaj de 35%.
În weekendul 22-23 februarie, la București, a avut loc Finala Campionatului Național de Judo pentru categoria de vârstă U18. Clubul de judo Drumarul Bistrița a participat cu trei sportivi: Denis Nagy, Bogdan Uță și Denis Măerean. O competiție foarte puternică, ce a adus la linia de start cei mai buni sportivi din țară la aceasta categorie de vârstă, iar sportivii bistrițeni au avut o misiune grea de îndeplinit. Totuși, în ciuda eforturilor depuse de drumăreni ți a dorinței lor de a urca pe podium, aceștia trebuie să se mulțumească de această dată cu rezultate mai modeste.
Luptătorii Gloriei 2018 Bistrița-Năsăud, însoțiți și coordonați de seniorul Bogdan Șolderea, au câștigat cinci medalii la a 22-a ediție a competiției desfășurate în Sala Colegiului Tehnic Transporturi din Brașov.
Andreeas Lazăr a obținut medalia de argint la categoria 47 de kg iar Adrian Curtușan, Gheorghe Curtușan, Patrick Belei și Cristian Nicoară – medalii de argint la categoriile 72 kg, 62 kg respectiv 68 kg.
La memorial au participat circa 200 de sportivi de la toate cluburile de profil din țară.
Echipa de volei U15 (junioare 3) a Gloriei 2018 a încheiat pe locul secund turneul 4 care a avut loc în acest sfârșit de săptămână la Florești. Fetele noastre au obținut o victorie în fața echipei Academiei de Volei Marius Ciortea - scor 3-1 și au fost învinse de ACS Silvania Sport - care s-a impus la limită cu 3-2, respectiv de ACS Volei Viitorul Florești (3-0).
Antrenor al echipei este prof. Alin Dehelean.
Junioarele 1 ale Gloriei 2018 au învins astăzi formația CSS 2 Baia Mare cu 27-20 (13-15) și își consolidează prima poziție în clasamentul seriei H.
Pentru echipa noastră auu înscris: Daria Utan - 6 goluri, Ramona Delcea - 5, Denisa Bleahu - 4, Alexandra Timiș - 3, Raluca Login - 3, Ștefana Pașca - 2, Sonia Turcu - 2, Adina Atanasevici - 1, Adina Linca - 1
În poartă, Ana Maria Cosma - 52% intervenții reușite, iar Daria Bulancea - 20% intervenții reușite.
În grupa geografică mai sunt 2 etape de disputat.
sursa: CS GLORIA 2018 BN Facebook
Sala de Atletism "Ioan Soter" din Complexul "Lia Manoliu" a găzduit Campionatul Național de Sală la atletism - Seniori și Tineret (U23) - Etapa finală.
Maria Denisa Capotă, legitimată la CSM Bistrița și antrenată de Alina Cucerzan, a reușit două performanțe deosebite, urcând pe podium de două ori în proba de 400 m. Denisa s-a casat pe locul 2 la Tineret, cu rezutatul 55:92, și pe locul 3 la Seniori.
Felicitări sportivei și antrenoarei!
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a băut, în sfârșit, și din cupa victoriei, după ce a învins pe CS Universitatea Știința București, scor 23-41 (12-20), în Cupa României. Ce-i drept, a fost un adversar facil, dar este o victorie de moral, și pentru echipă, și pentru suporterii de acasă.
Sâmbătă, 15 februarie, la Drobeta Turnu Severin, a avut loc Turneul Internațional de Judo "Cupa Drobeta 2025" - Trofeul "Mirela Livia Vasilan". La linia de start s-au prezentat sportivi din Macedonia, Grecia, Slovacia, Moldova, Ungaria, Serbia si Bulgaria precum și de la 47 de cluburi din țară. Evident, prezenți la faâa locului au fost și câțiva dintre sportivii clubului de judo Drumarul Bistrița, care au obținut rezultate bune și foarte bune.
Mai exact, rezultatele obtinute de micuții drumăreni sunt următoarele:
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a fost depășită categoric de formația Metz Handball, scor 28-34 (12-18), în etapa a 13-a din grupele Ligii Campionilor. Părea oarecum previzibi ce se va întâmpla, mai ales după valoarea adversarului - care nu a mai pierdut niciun meci din iunie 2024 - și după plecarea lui Florentin Pera, dar echipa părea debusolată, demoralizată și fără niciun plan încă din debutul partidei. Adică, nu se vede luminița de la capătul unui tunel cu 7 înfrângeri.
În Sala Romsilva FRTM, din București, între 12-13 februarie, 76 de fete și 108 de băieți, un număr record de participanți, au adus entuziasm la masa de joc, în grupe și pe tabloul principal în cadru Cupei României U11 la tenis de masă. La final, cei mai în formă sportivi au fost premiați de președintele FRTM, Cristinel Romanescu.
În competiția masculină, Dragoș Ionel de la Liceul cu Program Sportiv s-a clasat pe locul 3.
Felicitări tuturor medaliaților!