Sport

         Ziua de marţi – 28 iunie - a fost una care le-a purtat noroc sportivilor de la Clubul Sportiv  Drumarul Bistriţa, la Cupa Huedin. Nu mai puţin de 9 judoka antrenaţi de Ioan Pop şi Sorin Hoha Pop au reuşit să urce pe podium, dintre care şapte au obţinut locul I.
Este vorba despre Andrei Cornea (U9 – 22 kg), Andrei Mustya (U10 – 24 kg), Teodora Pop Hoha (U 10 – 32 kg), Raul Cira (U 10 – 30 kg), Nicoleta Biţa (U 12 – 36 kg), Alessia Clapa (U 12 – 48 kg) şi Răzvan Gătej (U 12 – 34 kg).

La finele săptămânii trecute, Timişoara a găzduit Campionatul Naţional de Judo Under 10-11, CS Drumarul Bistriţa având calificaţi în finală şapte sportivi.
         Judoka Ioana Gherman (Under 11), la categoria 40 kg, şi Adriana Pop (Under 10), la categoria 52 kg, au reuşit să obţină medalia de bronz. Au mai fost obţinute două clasări pe locul V prin Teodora Hoha Pop (categoria 32 kg) şi Alexandra Dănilă (categoria 40 kg).

Municipiul Vatra Dornei va găzdui în perioada 1-3 iulie prima ediţie a Cupei Iomy Vatra Dornei la fotbal pentru copii. Competiţia este organizată de clubul cu acelaşi nume, în parteneriat cu Primăria municipiului Vatra Dornei şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal. Turneul este dedicat categoriilor de vârstă 2005, 2007, 2008 şi 2009, urmând să se desfăşoare în două locaţii: terenul sintetic Yanis Stadium şi Stadionul Municipal.
Iniţiativa organizatorilor s-a bucurat de un real succes, la întrecerea de la Vatra Dornei anunţându-şi participarea 36 de echipe şi 500 de copii.

         FC Bistriţa a reuşit să promoveze în Liga a III-a, după egalul 1-1 obţinut sâmbătă în deplasarea de la Fălticeni. „Formaţia noastră termină astfel cel mai bun sezon din carieră, un sezon care a totalizat 30 de partide din care niciuna nu s-a încheiat cu înfrângere. Felicitări staff-ului şi jucătorilor acestei echipe pentru acest frumos rezultat şi haideti să îi sustinem pentru că, prin această reuşită, Bistriţa va avea din nou de la anul o formaţie în liga a treia! Felicitari!”, scrie pe site-ul clubului bistriţean.

Campionatul Naţional de gimnastică pe echipe, rezervat juniorilor II și I, sub egida Federației Române de Gimnastică, şi-a stabilit câştigătorii în sala ”Kati Szabo” din Sfântu Gheorghe. La startul competiţiei şi-au dat întâlnire aproape 80 de tineri gimnaști, în prim-plan aflîndu-se cluburile LPS Bistrița, CSS Sibiu și Dinamo București, precum și Gabriel Burănete (CSS Buzău), Andrei Gula (Dinamo București) și Gavril Luca (CSS 1 Timișoara), la cele trei categorii de concurs, potrivit Federaţiei Române de Gimnastică.

La finele săptămânii trecute, Baia Mare a găzduit finala Campionatului Naţional de Judo U12, unde s-au calificat primii patru sportivi din fiecare euroregiune a ţării. Şi de această dată, CS Drumarul Bistriţa a obţinut performnaţe deosebite. Astfel, la categoria 40 kg, Nicoleta Biţa a cucerit locul III şi medalia de bronz, pe aceeaşi poziţie a podiumului urcând şi Alessia Clapa la categoria 48 kg. În competiţia băieţilork, Răzvan Cătej, la categoria 34 kg, a obţinut locul V din 32 de sportivi.

În acest sfârşit de săptămână, Craiova  a găzduit competiţiile din cadrul Top 12 Juniori la tenis de masă.
În concursul feminin, Andreea Clapa de la CSM Bistriţa a urcat pe poziţia a doua a podiumului, în timp ce Tania Plăian de la LPS Bistriţa a terminat pe locul 3. Pe primul loc s-a clasat Andreea Dragoman dela CS Romgaz Mediaş.

Mens sana in corpore sano este deviza sub care se desfășoară o manifestare școlară deja cu tradiție la Căianu Mic, Cupa Văii Ilișua.

Stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti a găzduit în acest sfârşit de săptămână etapa finală a Campionatul Naţional de Atletism juniori II. Şi de această dată, sportivii bistriţeni au reuşit să urce pe podium, mai mult fiind convocaţi în loturile naţionale pentru a participa la Balcaniadă.
Astfel,  Florentina Ciherean a obţinut locul 2 în proba de 800 metri, cu 2:16.50. Sportiva antrenată de Dragoş Mihali va participa, în 2 iulie, la Balcaniada juniorilor 2, din Serbia, localitatea Krusevac, fiind singura reprezentantă a judeţului.

Iată ce spune artistul nostru Flavius Buzilă, de la Hara, după meciul de la Lyon, după eșecul cu Albania (0-1) și eliminarea de la EURO 2016:
Care e adevărata cauză???
Banii? Nici vorbă, sunt o grămadă de bani in fotbal!
Talentul? Românii au fost mereu talentați la fotbal!
Antrenorul? Jucătorii?
Nu!! CONȘTIINȚA, MENTALITATEA!
Ce a arătat România? Lipsă de pasiune, de coordonare, fără spirit de echipă, interese meschine!
Ce a arătat Albania? Devotament, luptă, implicare totală!

Abonează-te la Sport