Sport
Gimnastul bistriţean Marius Berbecar, legitimat la Steaua Bucureşti, a câştigat medalia de bronz la Jocurile Europene de la Baku, în finala de la paralele. El a obținut 15,600 şi, fără să fim subiectivi, putea avea o medalie mai strălucitoare, dacă acest concurs nu se desfăşura în Azerbaidjan. Adică, aurul a fost adjudecat de Oleg Stepko cu 15.733, fiind prima medalie de aur pentru gimnastica azeră, iar locul 2 i-a revenit lui David Belyiavskiy cu 15.700.
Nu mai puţin de 389 de înotători de la 29 de la cluburi au fost înscrişi la a II-a ediţie a competiţiei de înot Summer Trophy. Organizatorii competiţiei desfăşurate la bazinul olimpic din Târgu Mureş, săptămâna trecută, au fost Clubul Sportiv Tibi Bistriţa şi H2O Team Târgu Mureş.
CS Tibi a fost organizator dar şi participant, având 22 de înoători în competiţie. Sportivii bistriţeni au câştigat 11 medalii, dintre care 3 de aur, 2 de argint şi 6 de bronz.
Joi a fost eliberat, condiţionat, Jean Pădureanu. Unii, nu foarte mulţi din păcate, s-au bucurat. La ieşirea de pe porţile penitenciarului, Jean Pădureanu îşi arăta speranţa că a rămas preşedinte de onoare al Gloriei Bistriţa. Da, este preşedinte dar al unui club dezafiliat, iar „moştenitoarea” Gloria Progresul Bistriţa şi-a dat deja ultima suflare ... din Liga a III-a.
Tribunalul Ilfov a decis joi, definitiv, ca fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa Jean Pădureanu să fie eliberat condiţionat, după ce a executat un an şi trei luni din pedeapsa de trei ani şi patru luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.
Instanţa Tribunalului Ilfov a respins ca nefondată contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei din 30 aprilie, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, dispunând ca Jean Pădureanu să fie eliberat condiţionat.
Sala Olimpică de tenis de masă din municipiul Bistrița a fost gazda etapei finale a Cupei A.S.P.R. la tenis de masă, desfășurată în perioada 16 – 17 iunie 2015. Peste 50 de pompieri militari de la inspectoratele județene pentru situații de urgență au concurat, timp de două zile, atât la formula de simplu, cât și la cea de dublu.
Nu mai puţin de 94 elevi ai ciclului primar, din 14 unităţi şcolare de pe raza judeţului, din mediul rural şi urban, au participat, săptămâna trecută la etapa judeţeană dedicată atletismului a Olimpiadei Naţionale Sportului Şcolar.
În organizarea competiţiei sportive s-au implicat profesorii de educaţie fizică Paraschiva Borş, Daniela Nechifor, Ana Runcan şi Rodica Someşan, alături de I.S.J. B-N, prin inspectorul şcolar de specialitate, prof. Dinu Oniţă.
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs, legitimată şi la CSM Bistriţa, s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale probei feminine de simplu la Jocurile Europene de la Baku (Azerbaidjan).
Aceasta a învins-o, în primul tur, cu 4-0 (11-5, 11-9, 11-6, 11-5) pe azera Rufat Gulieva.
Berni Szocs a avut nevoie de doar 21 de minute pentru a obține victoria, urmând să joace, mâine, în turul al doilea cu Li Jie, triplă campioană europeană cu echipa Olandei.
Dacă echipele de gimnastică artistică ale României, feminină şi masculină, nu au reuşit să se apropie de podium la Jocurile Europene de la Baku, speranţele se leagă de evoluţia sportivilor în finalele pe aparate. Bistriţeanul Marius Berbecar (Steaua Bucureşti) şi Cristian Băţagă, legitimat la CSM Bistriţa, au reuşit să se califice în finalele de la paralele, respectiv sărituri.
În acest sfârşit de săptămână, la Constanţa s-a disputat Campionatul Naţional Individual juniori III, stabilindu-se campionii naţionali în probele de simplu şi sublu, feminin, masculin şi mixt.
Emanuel Cocinschi, legitimat la LPS Bistriţa, a reuşit să cucerească medalia de bronz, alături de Călin Drenea de la CS Pristavu Câmpulung.
În acest sfârşit de săptămână, la Bucureşti a avut loc etapa finală a Campionatului Naţional de Atletism rezervat juniorilor II. La competiţie au participat 605 de atleţi, din care 254 la feminin şi 351 la masculin, de la 117 de cluburi, anunţă Federaţia Română de Atletism. Singura clasare pe podium a atleţilor bistriţeni i-a aparţinut lui Bogdan Raul Florean, legitimat la LPS Bistriţa, în proba de 2000 m obstacole. Elevul Alinei Cucerzan a fost cronometrat în 6:16.58.