Sport
În fața unui public nu foarte numeros, dar sufletist, echipa masculină ACS Pro Volei Bistrița a câștigat, 3-1, meciul cu formația ACS ProVolei Arad, în etapa a doua a doua a Diviziei A2 Vest. Partida s-a disputat sâmbătă, de la ora 11.00, la Sala Polivalentă, voleiul masculin revenind după mai bine de două decenii la Bistrița. Probabil că numărul suporterilor va crește de la meci la meci, pentru că, până la urmă, partidele se joacă pentru fani. Sperăm că iubitorii acestui sport, cu posibilități financiare, vor veni alături de echipă, pentru că are mare nevoie.
După rezultatele de excepţie obţinute până acum de sportivul bistriţean Robert Uifeleanu, iată că, în urmă cu câteva zile, nu a dezamăgit nici la Cupa României, desfăşurat la Târgu Mureş, unde Robert a cucerit medalie de argint. Sportivul nostru se antrenează la Clubul Life Gym din Bistriţa, club care aparţine omului de afaceri Marius Negrea.
Zilele trecute, la Bistriţa a avut loc etapa judeţeană de cros pentru copii şi juniori, competiţie organizată de Asociaţia Judeţeană de Atletism Bistriţa-Năsăud.
Două eleve din clasa a III-a ale Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga” au reuşit să urce pe podium, la categoria copii 3. Astfel, Anne-Marie Petruţ şi-a adjudecat locul I, în timp ce Ana-Maria Andreea Grozav s-a clasat a treia, cele două fiind antrenate de Silvia Mureşan şi aflându-se la prima participare.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, susţine că Jocurile Olimpice din 2016 reprezintă principalul său obiectiv, iar de anul viitor federaţiile sportive olimpice vor fi finanţate altfel. Potrivit acesteia, sportivilor nu le va lipsi nimic pentru a se putea pregăti, investiţii importante fiind realizate în zona infrastructurii.
Autorităţile locale şi judeţene nu pot aloca bani pentru FC Progresul Gloria Bistriţa din cauza statutului acestui club, asta pentru că există încă legături cu ceea ce însemna ACF Gloria 1922 Bistriţa, aflată acum în insolvenţă.
Sâmbătă, în piscina de la Casa EMA, a avut loc a IV-a ediţie a Cupei Casa EMA la înot, cea mai importantă competiţie de nataţie din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Echipa de handbal feminin CSM Bistriţa a dispus, fără drept de apel, de formaţia CS Timişoara, în partida disputată duminică, la Sala Polivalentă. La pauză, bistriţencele conduceau la o diferenţă de 9 goluri (23-14), iar în repriza a doua s-au dezlănţuit până la o diferenţă de 20 goluri. Scorul final înregistrat pe tabelă a fost 48- 28.
După ce săptămâna trecută firma Electroplast a sărit în ajutorul echipei FC Gloria Progresul Bistriţa pentru a face deplasarea la Turda, iată că în această săptămână o altă companie de renume susţine activitatea fotbalistică a judeţului.
Sâmbătă, 18 octombrie 2014, Clubul Sportiv Casa EMA organizează Cupa Casa EMA la înot, cea mai importantă competiție de natație din județ, la care sportivii de la cluburile bistrițene au acces gratuit.
La finele săptămânii trecute, la Giarmata (judeţul Timiş), au avut loc întrecerile din cadrul Cupei României pentru copii 8-10 ani.
În concursul fetelor, Ioana Sângiorzan de la LPS Bistriţa a terminat pe locul doi, fiind învinsă în finală, 3-2, de Adela Strună de la CSM Arad. Pe locul trei s-au clasat Mădălina Moga de la CS Romgaz Mediaş şi Ungvari Evelinde la CSS Târgu Mureş.