Sport
Sub deviza “Sportul este viaţa, iar viaţa eşti tu…”, sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 10, la sediul firmei SC SCHREINER SRL din Bistriţa, situată pe str. Drumul Cetăţii, era forfotă mare. Copii între 5-15 ani, alături de părinţi, unchi, bunici, participau cu toţii la un eveniment cu totul deosebit.
R: -D-le Zăpârţan, care au fost ultimele rezultate pe care le-aţi obţinut cu sportivii bistriţeni.
N.Z.: -Ultima competiţie la care am participat a fost finala Cupei României la tineret şi senioare, unde am obţinut un număr de 8 medalii. Am avut şase sportive în finală, ceea ce spune totul despre valoarea şi forţa boxului bistriţean.
R.: - Şase sportive în finală este un rezultat deosebit de valoros, cum aţi obţinut o asemenea performanţă?
Orheiu Bistriţei, timp frumos, teren bun de joc, spectatori circa 400, avertismente: Şutea, Tot, Ilovan, Hâlmu şi Hipi; marcatori: Hipi (de patru ori), Vărărean, respectiv Negrea şi Dumitrean. Partida a fost arbitrată bine, la centru – Pop Liviu, ajutat la cele două linii de Ungur Mihai şi Hodoroga Lazăr. Obs. – Gheorghe Oliviu.
Voinţa: Ilieş (min. 80 Negrea Bogdan), Georgiu, Dumitrean, Bereţchi, Rus Alex (min. 55 Lonci), Băla (min. 80 Nedelea), Maxim, Şutea, Patco, Negrea Ghiţă şi Cristuţ. Antrenor – Titi Voica.
Sigmir, teren cu denivelări, timp frumos, spectatori circa 100, avertismente: Olinca I., Flore, Greab, Gherman şi Moldovan M. Cartonaş roşu: Flore, Gherman şi Horoba. Marcatori: Petruş (3), Gălan (2), Moldovan M. (2) şi Sucilă (1).
Partida a fost condusă de o brigadă din Bistriţa, la centru – Flavius Covrig, ajutat la cele două linii de Raul Mâti şi Marius Lazăr. Observator: Dan Valer senior, din Năsăud.
Cu ocazia zilei de 25 Octombrie, Ziua Armatei Române, Brigada 81 Mecanizată Bistriţa a organizat concursuri sportive şi aplicativ-militare, faza pe brigadă, dotate cu „Cupa 25 Octombrie”.
Romuli, timp frumos, teren excelent, spectatori circa 100, avertismente: Apostolache, Giura, Grosu şi Trofin; eliminări: Apostolache – min. 65; marcator: Măjer în min. 30 din penalty.
VOINŢA: Voievod, Budăcan, Precup I. (cpt.), Diudea, Albuţ (min.78 Bugnar), Măjer, Ruscău V. (min. 91 Olariu), Gotea (min. 89 Bodolan), Rus (min. 85 Solomon), Sighiartău şi Apostolache. Rezerve: Rauş, Măgeruşan, Homei şi Niculai. Antrenor – Sandu Borş, secondat de Nelu Baciu; antrenor cu portarii – Gabriel Szabo.
Se poate spune că proiectul cicloturistic Danbius 2009 am început cu o întrebare, cum pot să-mi descopăr calităţile necunoscute? Răspunsul pe jumătate îl aveam din prima călătorie pe două roţi prin Maramureş (august 2008), dar lipsea scânteia. Şi uite că a venit de unde nu mă aşteptam. Facultatea nu-mi oferea ocazia de a face ceva concret. Primul an a fost unul de acomodare şi exaltare, dar simţeam că sunt la un pas de plafonare în anul următor. În consecinţă trebuia să fac ceva, un proiect.
Vineri, 9 octombrie, de la ora 16,00, pe terenul Armatei din Zalău, s-a desfăşurat partida de fotbal de Liga a treia dintre echipele FC Zalău şi Voinţa Livezile. Băieţii noştri au prestat un joc foarte frumos dominând partida de la cap la coadă. Au câştigat cu 2-1 prin golurile marcate de Apostolache şi Sighiartău, în min. 33 şi 50. În debutul partidei, jucătorii noştri au deschis scorul printr-un gol foarte frumos marcat de Şerban, dar centralul partidei nu a fost de acord ca oaspeţii să deschidă aşa de repede scorul, încât a anulat golul perfect.
ACF Gloria 1922 anunta ca incepand de marti, 6 octombrie, Marian Pana este noul antrenor principal al echipei bistritene.
In cadrul staffului condus de directorul tehnic-manager general Florin Halagian, functia ramasese vacanta dupa despartirea de Sandu Tabirca.
“Dupa plecarea lui Sandu Tabirca, Gloria avea nevoie de un nou antrenor principal, asa ca Marian Pana a fost alesul. In rest, stafful tehnic ramane neschimbat”, a declarat presedintele Consiliului Director, Jean Padureanu, pentru www.acfgloria.ro.
Bistriţa, teren Armata, timp frumos, spectatori circa 100, avertismente: Moldovan O., Şpan şi Moldovan A.; marcatori: Moldovan A. şi Jimborean.
LPS: Rusu, Potinteu jr., Ilovan, Costinea, Moldovan T., Lăcătuş, Jimborean, Pasztor, Gheorghe şi Ţebrean. Rezerve: Gabor, Ralanyos şi Drăgan. Antrenor – prof. Gocan Emil.
INTER: Brumă, Moldovan O., Şpan, Chiruţa, Moldovan A., Negruşeri, Moldovan N., Marica, Tanca, Horoba, Nagy. Rezerve: Someşan, Beudean V., Beudean S., Căiuţ, Meşter şi Băciuţ.