Sport
În etapa a treia a play-off-ului, CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud va întâlni vineri, 14 aprilie, de la ora 17.00, pe FC Bihor Oradea. Potrivit antrenorului Adrian Falub, se anunţă un meci dificil cu liderul seriei a 10-0, formaţia bihoreană având cinci victorii consecutive şi 12 goluri înscrise. "Suntem pe un loc de baraj, încercăm să câştigăm meciul cu Bihorul, pentru că avem nevoie de puncte. Mai sunt 21 de puncte care se pot lua, iar primul pas va fi meciul cu FC Bihor care ne va arăta unde suntem.
Sâmbătă, în București, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Campionatului Național de alergare pe șosea 5 km, întrecere rezervată juniorilor 1 (U20) și tineretului (U23), din cadrul Crosului „USAMV”. Lenuța Constantin, sportivă legitimată la CSM Bistrița și pregătită de prof. prof Rusz Emil, a câștigat la locul 3 la categoria U 20 și s-a clasat pe locul 6 la U 23, ambele categorii de vârstă mai mari.
Echipa noastră a încheiat la egalitate 2-2 partida de la Sânmartin cu CS Lotus Băile Felix, în etapa a doua a play-off-ului. Au înscris pentru Gloria 2018 - Franck Yameogo în minutul 19 și Antonio Manolache în minutul 68.
Campionatul Național Echipe și Individual Juniori U15 are loc în Bistrița, între 5-9 aprilie, iar în primele două zile de concurs sportivii s-au întrecut pentru a-și duce clubul spre podiumul competiției. Junioarele de la CSS Slatina și juniorii de la CSM Bistrița au încheiat cu brio proba pe echipe și au reușit să ridice trofeul mult dorit! Felicitări medaliaților!
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud va juca, sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 17.00, în deplasare, la Sânmartin, cu CS Lotus Băile Felix, în etapa a doua a play-off-ului Ligii a III-a. Este un meci extrem de important pentru echipa noastră, care are nevoie de cele trei puncte. În cealaltă partidă din seria a 10-a, liderul FC Bihor Oradea joacă în compania CSM Satu Mare.
A 17 - a ediție a Campionatelor Naționale de Skandenberg - Armwrestling și Para-Skandenberg-Armwrestling 2023 a avut loc, la finele săptămânii, în Sala Sporturilor din Târgu Mureș. Competiția a fost organizată de către Federația Română de Skandenberg-Armwrestling împreună cu Asociația Club Sportiv Edi Gym Luduș, în calitate de gazdă.
Etapa finală a Campionatelor Naționale indoor rezervate copiilor 1 și 2 a fost programată să se desfășoare sâmbătă și duminică (1-2 aprilie), în sala „Ioan Soter”, din cadrul CNSB „Lia Manoliu”.
Sandu Marian Nergoi, legitimat la CSM Bistrița și pregătit de antrenorul Dragoș Mihali, a obținut două locuri 2, în proba de 800 m și în proba de 1500 m!
Felicitări sportivului și antrenorului!
CS Gloria a terminat la egalitate, scor 0-0, partida cu CSM Satu Mare, în prima etapă din play-off. Antrenorul Adrian Falub i-a trimis în teren pe Flaviu Bodea, Antonio Manolache, Harald Fridrich, Paul Copaci, Alex Georgescu, Raul Runcan, Adam Abdul, Ionuț Rud, Alex Stoica (Marius Curtuiuș '78), Franck Yameogo (Roberto Hasnăș '62), Gheorghe Gondiu (Marius Savu '62). Rezerve neutilizate: Florin Bănuță, Alberto Țica, Sergiu Luca, Alexander Trifan, Darius Buia, Ovidiu Stoianof
În prima etapă a play-off-ului Ligii a 3-a, CS Gloria 2018 Bisriţa-Năsăud va juca în deplasare la Satu Mare, pe stadionul Olimpia, acolo unde va întâlni pe CSM Olimpia Satu Mare. Partida este programată sâmbătă, 1 aprilie cu începere de la ora 17:00.
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a învins, în deplasare, în etapa a a 20-0 a Ligii Florilor MOL, pe HC Dunărea Brăila. Dacă la pauză, echipa noastră era condusă la un gol, 15-14, la finalul partidei tabela a indicat 29-30.
Au marcat pentru echipa noastră Laslo Cristina - 6, Dincă Nicoleta - 4, Chintoan Florina - 4, De Araujo Frossard Tamires Morena - 3, Bazaliu Bianca - 3, Nikolic Zeljka - 3, Zulic Nina - 3, Seraficeanu Sonia - 2, Pristăvița Laura - 1, Terec Melinda - 1.
CS Gloria 2018 BN se află pe locul 2, cu 49 puncte, la egalitate cu Rapid București.