Sport

Gloria 2018 a reușit să obțină semnătura Melindei, un inter dreapta valoros, cu multă experiență pe semicerc.

Gloria 2018 are secție de tenis de masă!
Tania Plăian, Ioana Sîngeorzan, Ana Cristina Barbu și Bogdana Trifu vor reprezenta clubul nostru în întrecerile feminine, iar Darius Toma, Lucian Munteanu, Dan Daniel și Mihai Nagy în cele masculine. Aceștia vor fi coordonați de profesorii Alex Dincă și Mihaela Steff.

Echipa de fotbal feminin a CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud va juca în acest sezon competițional în cel de-al doilea eșalon fotbalistic romanesc.
Federația Română de Fotbal a apreciat clubul nostru pentru credibilitate, seriozitate dar mai ales pentru sprijinul pe care îl oferă fotbalului de la nivel de copii și juniori până la seniori.

Piramida secției Fotbal a Clubului Gloria 2018 Bistrița-Năsăud este acum completă. În doar un an, clubul a legitimat aproape 400 de sportivi, de la copii și juniori la echipa de seniori din Liga a 3-a. Lor li se alătură echipa de fotbal feminin din Liga a 2-a și junioarele U15.
"Contribuim astfel la dezvoltarea sportului din județul Bistrița-Năsăud, strategia Gloriei 2018 fiind aceea de a sprijini constant prin intermediul celor 14 secții ale clubului sportul de masă ca perspectiva serioasă pentru cel de performanță.

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a încheiat Memorialul "Lascar Până" de la Baia Mare cu două victorii din tot atâtea meciuri disputate. După ce a câştigat cu 33-26 (18-12) în fața Kisvarda Master Good SE, echipa noastră s-a impus și în fața gazdelor - CS Minaur Baia Mare.
Jucătoarele antrenate de Horațiu Pașca, Marius Novanc și Mihaela Ciobanu au câștigat meciul cu scorul de 34-30 (19-14).

Asociația Club Sportiv Off Road Zaig Mania împreună cu Primăria comunei Spermezeu și compania Megatitan organizează în perioada 6-7 august competiția de Off Road „Trial Spermezeu 2022”. Competiția care are loc la Spermezeu se află la prima ediție sub egida regulamentelor Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) și se desfășoară cu coordonarea Comisiei Naționale de Offroad (CNOR).

Duminică, 31 iulie 2022, la Bucureşti, o grupă consistentă de sportivi ai clubului de judo Drumarul Bistriţa au participat la Cupa caritabilă “Ne luptăm pentru Luca”.
Banii strânşi de pe urma competiţiei vor fi donaţi unui băieţel de 3 anişori, Luca, ce suferă de leucemie şi care trebuie să fie supus unui transplant de celule stem, chimioterapie şi multe vizite prin spitale din străinatate pentru a avea o şansă la viaţă.
Sportivii de la Drumarul au fost însoţiţi de antrenorii Ioan Pop si Ovidiu Covriga Gânj.
Rezultatele obţinute sunt următoarele:

Echipa CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud continuă pregătirea sezonului competițional, prin participarea la trei tunee importante, din țară și străinătate. Astfel, la finalul săptămânii, Gloria este invitată la „Memorialul Lascăr Pană”, alături de Kisvarda KC (Ungaria),  CS “U” Cluj-Napoca și echipa gazdă.
În perioada 11-12 august, formația noastră va fi în Cehia, la un turneu de pregătire alături de  Thüringer Handball Club, Perla Lublin, echipa gazdă DHK Baník Most.

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud pregătește un eveniment care să marcheze retragerea din activitate a campioanei Valentina Ardean Elisei, dar și inaugurarea Complexului Sportiv de la Unirea, cea mai mare investiție în sport din toate timpurile.

Sala de sport a Liceului Economic din Năsăud a găzduit astăzi meciurile echipelor de copii nelegitimați din cadrul Centenarului Gloria 100 – secția handbal!
60 de copii din Dumitra și Năsăud ne-au încântat în această dimineață cu evoluțiile lor de pe semicerc, demonstrând încă o dată că sportul în școli și cel de masă în general, reprezintă o condiție esențială și obligatorie pentru un stil de viață sănătos, o creștere frumoasă și de ce nu… pentru o viitoare carieră în handbal.

Abonează-te la Sport