Timp liber
Muzeul Grăniceresc Năsăudean, în colaborare cu Asociaţia Tăşuleasa Social, va organiza, în acest sfârşit de săptămână,în 25 şi 26 mai, o tabără de ecologizare, la Peştera Izvorul Tăuşoarelor.
Dacă vrei să petreci o seară puţin altfel – cu mult umor, un spectacol fără inhibiţii, fără cenzură, pur şi simplu despre viaţă – vino vineri, 25 MAI, de la ora 21.30 în Plan B.
Pe scurt, Stand Up Comedy, cu Tibi Neuronu'. Intrarea este doar 10 lei.
Se întâmplă în jurul meu tot felul de fapte, se acordă unor fapte tot felul de înțelesuri, încât fug repede la dicționarul limbii române, că văd dacă am înțeles bine ceea ce se rostește, mai ales în mass-media. De pildă, am început să am îndoieli (dascăl de română fiind) ce înseamnă „talent”.
Iubitoriii muzicii folk şi nu numai sunt invitaţi vineri, 18 mai, de la ora 22, în Plan B, “La o cană cu vin”, pentru a se bucura de prezenţa Magdei Puskas. Biletul costă doar 15 lei, dar starea de bine este garantată.
Ansamblul folcloric’’Doiniţa’’ al Cercului Militar Bistriţa, coordonat de Cornelia şi Florentin Ardelean Archiudean, coregrafia Aurel Munteanu, in concert la Schulerwald
Spectacolul muzical – coregrafic „ Flori de primăvară”, dedicat Zilei Muncii, va avea loc sâmbătă, de la ora 1430, la Pădurea Schulerwald. Centrul Cultural Municipal va aduce pe scenă momente cu Şcoala de dans „ BN-RITM”, Ansamblul „ Sincron”, Clubul de dans „ Floris”, Grupul Break – Dance „ Voievozii” al Centrul ui Comunitar pentru Tineret, dansul fiind completat de evoluţia soliştilor de muzică uşoară Isabela Miron, Flavia Vlasin, Alexandra Coman.
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa Năsăud a organizat concursul local de proiecte de tineret, fiind depuse 6 proiecte, de către 4 asociaţii: Săptămâna Naţională a Voluntariatului şi Voluntar BN – Asociaţia Impact Bistriţa, Fii conştient, nu dependent – Asociaţia Moralia pentru România – Bistriţa, Concurs regional de dezbateri şi Comunicarea activa prin metoda dezbaterilor – Asociaţia ARDOR Moldova – Bacău, Volunteca nonformală – Asociaţia Ascendent Bistriţa.
Asta ne propune Astroclubul Quasar cu ocazia Zilei Internaţionale a Astronomiei care se sărbătoreşte, în acest an, pe 28 aprilie. Pentru a marca acest eveniment, începând cu orele 19, membrii astroclubului se vor afla în Piaţa Mihai Eminescu pentru a oferi bistriţenilor o plimbare prin Sistemul Solar cu ajutorul celor trei telescoape, aflate în patrimoniul clubului.
In Action streetdancebistrita ne invită duminică, de la ora 16.00, pe pietonalul Liviu Rebreanu să serbăm împreuna Ziua Internaţională a Dansului.
Se anunţă un eveniment plin de energie, la care şi-au anunţat prezenţa peste 100 de dansatori.
,,Vor mişca la propriu pavajul din centrul oraşului! Invităm toţi bistriţenii să fie alături de noi, în paşi de dans, în cea mai energică duminică a primăverii, la Ziua Internaţională a Dansului”, ne-a declarat Paul Ionele, coordonator imagine.
Aşadar: ascultă muzica, simte ritmul şi intră în acţiune!